“„The Killing of a Sacred Deer” transferă anxietatea protagoniștilor în rândurile audienței, înfățișând-o cu niște întâmplări îndeajuns de limpezi pentru a scotoci după o lămurire, însă îndeajuns de eliptice ca să nu dispună de o elucidare.”

Regizor:  Yorgos Lanthimos

Scenariu:  Yorgos Lanthimos

Gen: Mister, Dramă, Horror

Lansare: 3 noiembrie (USA)

Durata: 2h 1min

Studio: A24

Distribuitor:

Clasificare: I.M.

Actori:

Nicole Kidman … Anna Murphy
Alicia Silverstone … Mama lui Martin
Barry Keoghan … Martin
Colin Farrell … Steven Murphy

Sinopsis:

Chirurgul Steven ester forțat să facă un sacrificiu important după ce viața începe să i se destrame datorită comportamentului ciudat a unui tânăr luat în îngrijire.

Recenzie:

În mitologia greacă, Ifigenia a fost fiica regelui Agamemnon, căpetenia armatei elene în Războiul Troian, și a reginei Clytemnestra. Ajuns în Aulis, Agamemnon omoară din greșeală o căprioară într-un crâng închinat zeiței Artemis, iar aceasta, drept pedeapsă, îi împiedică flota de la a naviga mai departe. Agamemnon este nevoit să-și sacrifice prima născută, Ifigenia, pentru a ridica blestemul.

Yorgos Lanthimos nu se joacă „țară, țară, vrem ostași” prea des, dar și când o face, se asigură mai întâi că are o nominalizare la Oscar și câteva câștiguri la Cannes în spinare, ca să coopteze nume precum Colin Farrell și să le ducă-n recurență. Pentru a păstra ideea de misticism pregnant ce pătrunde pelicula, în rolul soției chirurgului Steven este Nicole Kidman, oftalmologul Anna cu un iz de Alice Harford. Cei doi țintuiesc viața burgheză la picioarele lor: au o situație financiară stabilă, doi copii frumoși, o casă în suburbie – o viață în tihnă. Cel care zdruncină ordinea firească a lucrurilor este Martin, un tânăr cu care Steven se întâlnește regulat, în afara orelor de muncă și familie. Irlandezul Barry Keoghan e erou în uniforma purtată de George în Dunkirk și fix opusul în situația de față.

Inițial, motivele din spatele „plimbărilor” celor doi sunt diverse, dar se clarifică pe parcurs ce acțiunea avansează: de la copil din flori, sugar daddy, până la găsitul unei figuri paterne, dacă nu chiar un înlocuitor pentru tatăl ucis pe patul de operație. Martin e un catalizator pentru efectul bulgărelui de zăpadă pe care-l vedem în această schelă narativă dedramatizată, deșertată de scene de acțiune impozante (cu câteva excepții evidente), dar una ce compensează prin cromatica puternică trăită la nivel macro mulțumită directorului de imagine, Thimios Bakatakis, cu care regizorul lucrează de obicei.

Distângându-se clar faptul că cei doi sunt pe aceeași pagină, colaborarea dintre Farell și Lanthimos e una fructuoasă, ultimul făcând din actorul său fetiș un actor-simbol al alienării urbane, cu zadarnice încercări de restabilire a conexiunii între om și spațiul în care-și duce traiul. Schița lui Steven e simptomatică pentru felul în care regizorul dizolvă și ideea de destin, repercusiuni, clasism, punându-te în fața unei realități sociale (Martin distinge la un moment dat între casa frumoasă din cartierul frumos a chirurgului și casa lui nu-chiar-atât-de frumoasă dintr-un cartier nu-chiar-atât-de-frumos). O judecată claustrofobică asemănătoare ca cea din Teorema (1968) a lui Pasolini, plus aceeași joacă de-a dumnezeii.

După cum s-a putut vedea și în Dogtooth (2009) sau The Lobster (2015), nici cazul de față nu poate fi trecut sub eticheta de film care oferă spectatorilor un cosmos coerent și închis. Dimpotrivă, grecul se dedică explorării potențialului de reprezentare din spatele noțiunii de „real” și, făcând asta, minimizează dramaturgia astfel încât varianta finală e mai mult un ansamblu de acțiuni decât o narativă perceptibilă. Pe de altă parte, se abuzează sistematic și de sistemul lingvistic pentru confruntarea dihotomiei speculative postmoderne dintre ficțiune și realitate. Spre exemplu, Lanthimos își ghidează actorii să citeze scenariul în loc să-l interpreteze, un „modus operandi” cu efecte absurde, deconcertante, ba chiar amuzante asupra firului narativ.

Afundându-se în cosmopolitismul urbei, prin singurătate, alienare, neputința de a comunica, accese de comportament animalic, „The Killing of a Sacred Deer” transferă anxietatea protagoniștilor în rândurile audienței, înfățișând-o cu niște întâmplări îndeajuns de limpezi pentru a scotoci după o lămurire, însă îndeajuns de eliptice ca să nu dispună de o elucidare.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here