“[…] un om cu relativ destul de multe probleme încearcă să scape de toate greutățile prin micșorarea lor din perspectiva literală (dacă el devine mai mic, atunci și problemele lui devin mult mai mici)”

Regizor: Alexander Payne

Scenariu: Alexander Payne, Jim Taylor

Gen: Comedie, Dramă, SF

Lansare: 12 ianuarie

Durata: 2h 15min

Studio: Paramount Pictures

Distribuitor: Ro Image

Clasificare: I.M.

Actori:

Matt Damon … Paul Safranek
Christoph Waltz … Dusan Mirkovic
Kristen Wiig … Audrey Safranek
Jason Sudeikis … Dave Johnson

Sinopsis:

Ce se întâmplă când, în încercarea de a găsi o rezolvare la problema suprapopulării planetei, oamenii de știință norvegieni descoperă o modalitate de a micșora oamenii până ajung la 13 cm înălțime, omenirea având la dispoziție 200 de ani pentru a face tranziția completă la o lume în miniatură. Oamenii își dau seama câți bani le rămân în plus dacă aleg să trăiască în mini-versiunile lor, așa că, puși în fața unei promisiuni pentru o viață mai bună, Paul Safranek (Matt Damon) și soția lui, Audrey (Kristen Wiig) , se hotărăsc să lase în urmă existența stresată din Omaha pentru a se micșora și a se muta într-o comunitate populată numai de mini-oameni. Dar această alegere va avea consecințe care le vor schimba viața pentru totdeauna, și acestea nu vor fi deloc miniaturale…

Recenzie:

Probabil că cel mai greu lucru pe care îl poate face o persoană care iese de la un film mediocru este să încerce să-i găsească puncte bune. Nu știu dacă este ceva general valabil, însă impresia pe care mi-a lăsat-o Downsizing este una de film care încearcă să fie prea multe și, la final, nu iese nimic. Are un iz filosofic, peste care se adaugă câteva fărâmituri de comedie, un Matt Damon cel mult neinspirat și un final catastrofal. Un film a cărui poveste începe undeva interesant și se termină în mijlocul lui nicăieri și rămâi cu un mare „pe bune?”.

Partea cea mai bună este că trailerul nu-ți arată nimic din film. Practic, cele două minute de trailer sunt condensate în primele 25-30 de minute și surpriza este totală începând din acel moment. Din păcate, nu am reușit să înțeleg exact de ce regizorul Alexander Payne a ales să meargă în atât de multe teme și sub teme. Dacă ai văzut trailerul ai înțeles că filmul este despre o formă de a proteja planeta într-un mod sustenabil – micșorarea oamenilor. Cu toate că ideea nu este originală, felul în care este pusă problema este cu siguranță inedită. Din păcate, cam aici se oprește frumusețea filmului. Cu toate că poate părea o comedie spumoasă pe care să o apreciezi cu prietena/prietenii, filmul de fapt merge într-o cu totul altă direcție și te plimbă prin atât de multe teme, încât uiți care este firul roșu, pentru că te lovești de tot felul de piese de lego încât începe să te doară mintea.

Desigur, poți aprecia viziunea filmului gândit de Alexander Payne din punct de vedere al satirei sociale și chiar filosofice, unde un om cu relativ destul de multe probleme încearcă să scape de toate greutățile prin micșorarea lor din perspectiva literală (dacă el devine mai mic, atunci și problemele lui devin mult mai mici). Acest lucru se vede și din dialogul personajelor principale cu personajele secundare, în diferite ipostaze, pe tot parcursul filmului. Un exemplu: în trailer aflăm că banii din viața reală se înmulțesc în momentul când te mișcorezi, iar cei 52.000 de dolari devin 2.5 milioane de dolari, iar această transformare se aplică tuturor lucrurilor pe toată durata filmului (din păcate nu pot intra în mai multe detalii, pentru că aș da spoilere). Cu toate că ideea mi se pare foarte bună, felul în care a fost aplicată mi se pare extrem de nefericită, pentru că regizorul cade în capcana clișeului – îți prezintă o distopie mascată deoarece latura umană preia controlul și în această mini-lume. Poate din cauza asta am simțit faptul că abordează prea multe teme și am ieșit de la film bulversat total.

Felul în care au jucat actorii nu pot să spun că m-a impresionat peste măsură. Într-adevăr, găsești actori foarte buni care și-au făcut un renume în lumea filmului, însă nu pot să spun că a excelat cineva peste măsură. Fețele cunoscute de publicul larg probabil că, din perspectiva regizorului, l-au ajutat să-și transmită mesajul mai departe, însă nu știu cât de clar a fost receptat mesajul lui, dacă a avut vreunul. Mi-au plăcut cum au jucat actorii mai puțin cunoscuți, ținând cont de misiunea extrem de dificilă, dar per total, scorul este pe minus. Încă nu înțeleg ce a căutat Matt Damon în rolul principal. Aș fi vrut un actor care să poată înțelege mai mult personajul și să nu-mi lase impresia de american clasic care salvează situația cu o față de prostănac dar care arată bine.

Imaginile nu sunt cele mai bine făcute, în afară de anumite momente, spre final, când este clar că încearcă ceva mai special, însă felul în care este parcurs filmul, pare mai degrabă că vezi un film despre oameni în care ți se mai amintește, din când în când, despre faptul că ei sunt micșorați. Însă nu te vor izbi cine știe ce peisaje, cum au încercat oamenii să facă în singurul film care i-a adus oscarul lui Leo.

Dincolo de aceste aspecte, filmul încearcă să prezinte niște teme extrem de serioase dintr-o perspectivă un pic mai laxă și cu o oarecare superficialitate. Asta poate și pentru că personajele nu au fost construite ca să intre în poveste, ci mai degrabă ca să existe niște steoretipuri ușor de recunoscut care să te ajute să îți dai seama de anumite situații (cum ar fi comicul de situație). Personajele se învârt în jurul poveștii, și nu invers, iar ele sunt supuse la diferite încercări și se adaptează pe parcurs, pe măsură ce se ivesc cu noi situații, deloc inedite. Felul în care este transpusă călătoria personajului principal te lasă destul de rece, deoarece el nu învață nimic special, și aproape că-i poți ghici fiecare pas, ceea ce se traduce printr-o transparență ireală și bazată pe stereotipuri și nu prin viața unui om supusă la atât de multe transformări.

Poate am analizat filmul un pic prea dur, însă am intrat cu o percepție, în timpul filmului speram să văd altceva, iar finalul a rămas atât de în pom, încât a devenit inutil și de umplutură. Din păcate, nu îl pot recomanda mai departe pentru vizionare, pentru că nu am putut să spun că a reușit să mă facă să mă gândesc la vreo temă anume sau să fiu impresionat de el în vreo formă sau alta. Vorba lui Mihai Beniuc „Putea să fie mult, nimic n-a fost”.

Bineînțeles, vă invităm însă să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Downsizing/ “Mini-oamenii” rulează la cinema din 12 ianuarie și este distribuit în România de Ro Image și PROROM.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here