Bucharest Gaming Week a dat startul primei săptămâni dedicate industriei de gaming din România. Evenimentul de inaugurare, dedicat istoriei gamingului românesc, a avut loc la Arcub Gabroveni iar elementul principal a fost reprezentat de un timeline al celor mai importante jocuri românești, realizate de studiouri renumite, precum Electronic Arts, Ubisoft, Gameloft, Bandai Namco și multe altele.

„Mulți suntem surprinși să aflăm că titluri precum FIFA, Assassin’s Creed sau Need For Speed sunt dezvoltate de către români, în studiouri din România. La Bucharest Gaming Week ne propunem să punem focus pe gamingul românesc și aproape toate evenimentele conexe premergătoare marilor finale din weekend vorbesc despre această industrie creativă, cu o cifră de afaceri de 150 milioane de dolari pe an și care ar putea să crească în viitor, păstrând totodată mințile deștepte în România”, a menționat Tudor Dăescu, Managing Partner în cadrul Dăescu Borțun Olteanu.

Jocuri marcate pe harta istorică a industriei de game development din România, precum   Prince of Persia: Warrior Within, realizat de Gameloft, Assassin’s Creed II, realizat de Ubisoft, Pac-Man, realizat de Bandai Namco sau FIFA 17, realizat de Electornic Arts, sunt doar câteva dintre titlurile care s-au remarcat prin recunoaștere și apreciere la nivel global.

Lista jocurilor și studiourilor se continuă cu nume precum:

  • Rival Realms, realizat de Activ Pub în 1998;
  • Hacker Evolution, realizat de Exosyphen Studios în 2008;
  • Erepublik, realizat de eRepublik Labs în 2008;
  • Solitaire Arena, realizat de Mavenhut în 2012;
  • Sky Gamblers, realizat de Atypical Games, în  2012;
  • Door Kickers, realizat de Killhouse Games, în 2014;
  • Frozen Free Fall, realizat de Moblity Games în 2014;
  • Move or die, realizat de Those Awesome Guys în 2015;
  • Cinderella Free Fall, realizat de Amber în 2015;
  • Brawlout, realizat de Angry Mob Games în 2017;
  • Black the Fall, realizat de Sand Sailor Studios în 2017.

Cei care doresc să vadă timeline-ul, îl pot găsi expus în fiecare zi, până vineri, 26 ianuarie, la parterul sediului Arcub Gabroveni. Săptămâna Bucharest Gaming Week continuă cu o serie de evenimente cu tematică diversă și se va încheia cu evenimentul principal din weekend, de la Romexpo, 27-28 ianuarie.

  • Concept Art Expo (24 ianuarie) – Vizitatorii vor putea admira artă din jocurile Tap Busters, Modern Combat 5, Black The Fall, Rift, Rumble, Link Twin sau Interrogation. Vernisajul expoziției are loc miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19:00 la Apollo 111, aflat la subsolul clădirii Universul.
  • Gateway VR Open Day (24 ianuarie) – Tot miercuri, pasionații de gaming și tehnologie vor putea experimenta universul realității virtuale prin jocuri precum The Unspoken, Elven Assassin și Space Pirate Trainer. Sala celor de la Gateway VR se află în incinta clubului Fabrica (str. 11 iunie, nr. 50).
  • Panel RGDA (25 ianuarie) – Specialiști și reprezentanți din industria de game development din România vor dezbate subiecte esențiale pentru viitorul industriei , care sunt oportunitățile și care sunt factorii necesari pentru a înregistra o creștere considerabilă.
  • Workshop la studioul Amber (26 ianuarie) – Elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr vor lua parte la un workshop de game design în cadrul studioului românesc Amber. Elevii vor învăța conceptele de bază ale dezvoltării unui joc video și vor contribui la nașterea unui joc printr-o sesiune de brainstorming, condusă de seniorii studioului.
  • Bucharest Global Game Jam 2018 (26-28 ianuarie) – Eveniment de tip hackathon și cel mai mare game jam din lume provoacă pasionații de gaming să dezvolte un joc în 48 de ore. Evenimentul are loc timp de trei zile la ARCUB Gabroveni și pornind de la o temă centrală, participanții vor lucra concomitent cu dezvoltatori din întreaga lume. Înscrierile se pot face accesând site-ul Bucharest Global Game Jam și pot participa toți cei care au peste 18 ani.
  • One Night Gallery: Live VR Art (27 ianuarie) – Eveniment dedicat artei în VR, în cadrul căruia artista Bianca Dumitrașcu va crea live artă în VR, ce va putea fi explorată de toți cei prezenți. În plus, vizitatorii vor avea ocazia să devină artiști pentru o zi și să experimenteze universul realității virtuale într-o modalitate creativă. Evenimentul va avea loc în cadrul Verde Stop Halle, Str. Barbu Văcărescu, nr 162-164.
  • Bucharest Gaming Week – Eveniment central (27-28 ianuarie) – Un weekend plin de spectacole, activități și turnee esports pentru comunitatea de gaming din România. Evenimentul va avea loc la Romexpo, în pavilioanele C4-C5.

Bilete pentru evenimentul de la Romexpo (27-28 ianuarie) sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul bilet.ro iar noi informații despre Bucharest Gaming Week pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,

    Din cate cunosc eu, se poate spune ca industria de jocuri in Romania a inceput in 1992, cand a fost inceput studioul Ubisoft Romania. Au fost facute cateva jocuri de inceput pe PC, similare cu ceva de pe Amiga daca imi aduc bine aminte din ce am vorbit cu cei care au participat la acest proces. Laurentui Rusu fiind persoana care a fost implicata in conducerea studioului la momentul respectiv.
    Eu am fost angajat din 1996 si am participat la Puma soccer 98 un joc de fotbal pe PC care simula cupa mondiala din 1998. A fost facut in totalitate in Romania, cu publishing din Franta. A fost din cate stiu printre primele facute in Romania ca si programare, grafica si design, care la vremea respectiva era destul de des facut de programatori sau graficieni.
    Dupa, a urmat Tonic Trouble, Rayman 1 si 2 si multe altele, facute in colaborare cu studioul din Franta.
    Ulterior, un titlu de referinta facut in totalitate in Romania a fost Silent Hunter 3, ulterior si Silent Hunter 4, F1 raccing Jaque Villeneuve, etc…

    Am vazut pe banner ca aceasta parte de inceput nu era prezenta practic in aceeasi masura cu anii urmatoari. Poate anul urmator le adaugati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.