Vârstele Lunii este bucuria revederii a doi prieteni care și-au trăit viețile lor, iar nu ale altora, într-un text magnific care te curge pur și simplu sub îndrumarea rafinată a regizorului Toma Dănilă.

  • Traducerea și adaptarea: Toma Dănilă și Ania Tudoran
  • Regia: Toma Dănilă
  • Dramaturg: Sam Shepard
  • Titlul original: Ages of the Moon
  • Cu: Gelu Nițu (Ames) și Constantin Cojocaru (Byron)
  • Durata spectacolului: 70 de minute
  • Premiera: 30 ianuarie, ora 20.00
  • UNTEATRU, Str. Sfinții Apostoli nr.44, Sector 5, București

Sinopsis:

Vârstele Lunii este bucuria revederii a doi prieteni care și-au trăit viețile lor, iar nu ale altora, într-un text magnific care te curge pur și simplu sub îndrumarea rafinată a regizorului Toma Dănilă.

Recenzie:

Într-o lume a vitezei tehnologice noi oamenii, din motive doar de unii dintre noi știute, avem tendința de autoizolare, mai exact de a deveni singuratici.

Omul, prin natura sa, dar și prin evoluția societății în care trăiește, este un” animal” social, sau așa ar trebui să fie. Povestea de mai jos ne aduce în discuție și la reflectare o parte a deciziei omului de însingurare.

Sam Shepard

Înainte de a vorbi despre spectacol în sine, este necesară o mică descriere a dramaturgului care și-a pus semnătura pe acest text. Este vorba de Sam Shepard, considerat unul din cei mai buni dramaturgi contemporani ai Statelor Unite și nu numai. De-a lungul carierei sale, ca dramaturg, a scris 44 de piese de teatru, toate fiind încununate de succes de casă, de aici și Premiul Pulitzer pentru Dramă primit în 1979 pentru piesa de teatru ”Buried Child”. Dramaturg prodigios dar și actor cu peste 60 de producții, Sam Shepard a reușit prin creațiile lui să atingă aproape toată plaja de subiecte posibile, să sensibilizeze audiența prin abordarea originală a tematicilor din piesele sale, dar și prin viziunea de ansamblu a societății în care a trăit și dezvoltat pe plan artistic.

Ages of the Moon/”Vârstele Lunii” are o poveste interesantă și care merită povestită în câteva rânduri. Piesa de teatru a fost scrisă în anul 2009 special pentru doi dintre actorii britanici ”pe val”, și anume Stephen Rea și Sean McGinley. Premiera spectacolului a avut loc în Irlanda, la celebrul teatru ”Peacock Theater” din Dublin, urmat apoi de premieră americană, cu aceeași actori, în 2010, la New York, pe data de 27 ianuarie. Nu întâmplător premiera românească de la teatrul ”UnTeatru” a avut loc în aceeași perioadă, aproximativ.

Constantin Cojocaru & Gelu Nițu Vârstele Lunii

Povestea acestei tragicomedii este, dacă vreți, un experiment de viață, și anume este vorba despre doi prieteni, trecuți de a doua tinerețe, aproape de vârsta senectuții. Pe de-o parte îl avem pe Ames, un autoizolat undeva în pustietatea americană, departe de civilizație, dar nu că s-ar fi săturat de societate, ci pentru lucruri făcute în trecut și pentru care suportă consecințele, un alcoolic împătimit și cu frustrări încă nescoase la lumină, pe de altă parte îl avem pe Byron, un moșulică simpatic, un devotat prieten (după cum aflăm pe parcurs), la fel de iubitor al lui Bachus ce duce pe umeri povara unor drame personale încă nespuse.

Viziunea regizorală a tânărului Toma Dănilă, îndrăzneață aș mai adăuga eu, nu diferă cu mult de modul cum a fost gândit în primă fază acest spectacol de însuși autor, cu toate că s-ar mai fi putut aduce câteva lucruri în plus.

Personajele, aparent apatice, fade și fără construcție ni se dezvoltă, lent, pe parcursul orei de joc, dar gradual. Aflăm cu greu, parcă tras cu cleștele, poveștile de viață a celor doi protagoniști, povești care, de altfel, ar putea fi povestea oricăruia dintre cei aflați în sală, cu condiția să fi ajuns la vârsta respectabilă a celor două personaje.

Vârstele Lunii

În viziunea regizorului cei mai potriviți pentru a da viață celor două personaje, Ames și Byron, au fost Gelu Nițu, ajuns deja la venerabila vârstă de 68 de ani, și Constantin Cojocaru, un bătrânel simpatic de 72 de ani. Amândoi actorii, să ne înțelegem, sunt cu ștate vechi pe scândura teatrului românesc, actori pe care și eu, de-a lungul timpului, am avut onoarea de-ai vedea în diferite producții.

Dacă e să o luăm din punct de vedere al vârstei, cei doi au fost aleși foarte bine, dacă luăm în calcul că pentru astfel de roluri, grele, de compoziție, trebuie să vii cu un bagaj personal de viață și să-l transpui peste cel deja existent, ca și convenție, al personajelor întrupate.

Acum, dacă analizăm din punctul de vedere al transmisiei către public, din punct de vedere al jocului actoricesc, permiteți-mi să am ceva rezerve, și am să și argumentez de ce.

Gelu NIțu – Vârstele Lunii

Gelu Nițu îl interpretează pe Ames, un alcoolic împătimit și cu reale mustrări de conștiință pentru că și-a înșelat soția, iar ca repercursiune a fost dat afară din casă, și astfel determinat să recurgă la izolarea de societate în pustietate, undeva în munți. Doar el și sticla de whisky și remușcările îi sunt prieteni până când, într-un moment de luciditate își sună cel mai bun prieten, pe care nu-l mai văzuse de mulți ani, în mijlocul nopții, implorându-l să vină să stea cu el.

Personajul/rolul, ca de altfel și personajul Byron, este unul de compoziție, și dacă ar fi să ne luăm după regulile scrise și nescrise ale unor astfel de personaje, actorul trebuie, nu, este obligat să-și asume de la început până la final totul, și să aducă peste ceva în plus. Nu vreau să par cârcotaș și să pozez în specialist sau în nemulțumit, dar în acest rol nu l-am crezut aproape deloc pe Gelu Nițu. Începutul, în ceea ce-l privește, a fost haotic, rece, greoi și chiar zeflemitor, având în vedere ”bagajul” cu care Ames a fost construit. Conștientizarea păcatului, al singurătății impuse și autoimpuse, faptul că recunoaște la un moment dat că nimănui nu-i mai pasă de nimic, toate astea ar fi trebuit aduse în fața spectatorului avizat sau mai puțin avizat, într-o altă formă, mai naturală, pe alocuri chiar depresivă și dramatică.

Există un termen în teatru prin care se poate rezuma genul ăsta de joc, și anume ”murdărește”, și da, din păcate jocul actoricesc în acest caz asta a făcut, cel puțin în prima parte a spectacolului.

Contantin Cojocaru – Vârstele Lunii

De cealaltă parte îl avem pe Constantin Cojocaru în rolul lui Byron, prieten devotat până la sacrificiu, puțin tâmp, dar sincer și plin de umor. Ames îl cheamā în mijlocul nopții pe prietenul său Byron în pustietate, pentru a sta cu el. După trei zile de mers Byron ajunge la cabana prietenului său ca să-l găsească beat mort și plin de remușcările trecutului.

Actorul Constantin Cojocaru face acest rol ca la carte, natural, firesc și cu multă, foarte multă sinceritate și te duce acolo unde trebuie (este un moment important al spectacolului în care descrierile sunt atât de vizual spuse, încât empatizezi până la lacrimi, nu vi-l spun doar ca să-l simțiți pe pielea voastră). Având bagajul vieții, dar și cel al scândurii, Cojocaru ”umple” personajul cu toate elementele necesare în al face credibil, real chiar, cu personalitate, cu o istorie care emană prin toți porii actorului atunci când este acolo, pe scenă. Dacă vreți, acesta este actorul complet din acest spectacol, cel care duce greul, cu capul sus, până la ultima replică.

Spectacolul, per ansamblu, este unul static, cu prea puțină dinamică, cu foarte puține momente de crescendo și de tensiune, în schimb are câteva flash-uri comice care ne-au smuls zâmbete nouă, celor din sală. Nu pot spune că este un spectacol wow, dar vă pot spune că este un spectacol experiment, mai ales pentru tinerii ce ies acum de pe băncile UNATC-ului și nu numai. Putem declara cā este un spectacol experiment cu”AȘA da” și “AȘA nu”.

Montarea piesei a fost facilă, aș putea spune, din punct de vedere regizoral, din păcate din punct de vedere actoricesc, numai unul dintre cei doi s-a ridicat la nivelul potențialului personajelor date, pentru că potențial aveau, dar important este să și înțelegi personajul și să-l clădești odată cu fiecare replică spusă, și nu doar așa… tehnic, mecanic și fără substanță.

Vârstele Lunii

Concluzia este că salut inițiativa celor de la” UnTeatru” de a monta în premieră acest text al lui Sam Shepard, și trebuie să recunosc că mi-au atras atenția. Promit cā pe viitor o să le urmăresc activitatea și, cine știe, poate o să mă/ne vedeți și pe noi jucând pe una din scenele lor.

Cu aceste gânduri și rânduri vă invit să vizionați Vârstele Lunii, începând cu 30 ianuarie la UNTEATRU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.