În colaborare cu partenerul său pe termen lung, celebra secțiune a Festivalului de Film de la Cannes, Quinzaine des Réalisateurs, BIEFF 2018 aduce în București cel mai recent lungmetraj al legendarului Bruno Dumont, unul dintre cei mai provocatori regizori ai ultimelor decenii, de două ori câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes, pentru L’Humanité și Flandres. După P’tit Quinquin și Ma Loute, care a putut fi văzut nu demult în sălile de cinema din România, Dumont surprinde din nou cu Jeannette, the Childhood of Joan of Arc, un musical neconvențional care rescrie radical povestea Ioanei d’Arc.

Conform prestigioasei publicații Cinema Scope, „Situându-se undeva între Monty Python și Headbangers Ball, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc constituie o sinteză neașteptată a intereselor disparate și a obsesiilor cineastului francez. […] Bruno Dumont este la originea unora dintre cele mai captivante și vii filme din lume la ora actuală.”

Franța, 1425. În plină desfășurare a Războiului de 100 de Ani, tânăra Jeannette, aflată încă la frageda vârstă de opt ani, îi împărtășește unei prietene că nu mai poate suporta să vadă suferința cauzată de englezi. O călugăriță încearcă să o aducă pe tânăra fată cu picioarele pe pământ, dar ea e ferm hotărâtă să lupte cu arma în mână pentru mântuirea de suflete și pentru eliberarea Regatului Franței. Călăuzită de propria credință, fetița va deveni Ioana d’Arc. Toate aceste întâmplări sunt relatate prin cântec și dans și cu îndrăzneală de către Bruno Dumont în cea mai excentrică abordare cinematografică a sa de până acum, rezultatul fiind un musical de epocă combinat cu muzică techno-metal ce nu poate fi etichetat.

După premiera internațională la Festivalul de Film de la Cannes, premiera bucureșteană a Jeannette, the Childhood of Joan of Arc are loc în cadrul Galei de deschidere BIEFF 2018, luni, pe 26 martie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului, cu sprijinul Institutului Francez din București și al distribuitorului Luxbox. Aceasta va fi urmată de încă o proiecție în cadrul festivalului, joi, pe 29 martie, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco.

Biletele pentru ambele proiecții au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online în avans, prin Eventbook.ro. De asemenea, au fost puse în vânzare abonamentele și biletele pentru celelalte proiecții BIEFF 2018, aici.

„Cu o imagine splendidă, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc emană o frumusețe primară. Tributar materialismului duo-ului regizoral Straub-Huillet, Dumont distribuie actori neprofesioniști în rolurile principale și utilizează sunetul diegetic al dialogurilor cântate, creând o combinație amețitoare de naturalism și artificiu anarhic, pe care o consolidează cu o coloană sonoră compusă de multi-instrumentalistul francez Igorrr și cu o coreografie tip majorete-întâlnesc-muzica-rock, marcată de izbucniri de plete scuturate. Impetuos, bizar, realmente amuzant și complet atemporal, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc aduce o contribuție îndrăzneață la canonul filmelor despre Ioana d’Arc, dovedind încă o dată versatilitatea uimitoare a lui Dumont și viziunea sa intransigentă.” (Andréa Picard, Festivalul Internațional de Film Toronto)

Golden Shorts: Best Films in Major Festivals

Conectat la pulsul marilor evenimente europene de film, BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu Ursul de Aur la Berlin, Premiul Orizzonti la Veneția sau Cel mai bun debut la Locarno, printre altele, la cele mai recente ediții ale acestor festivaluri. Filmele din programul Golden Shorts: Best Films in Major Festivals vor fi difuzate în premieră în România sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 21:00, la Cinema Elvire Popesco, urmând o a doua proiecție duminică, pe 1 aprilie, de la 18:30, la Cinema Muzeul Țăranului.

The Men Behind the Wall – desemnat câștigătorul prestigiosului Urs de Aur pentru Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Berlin cu mai puțin de o lună în urmă – propune o perspectivă unică asupra conflictului israelo-palestinian prin prisma aplicațiilor de tip Tinder, în contextul în care unei femei (din Israel) îi sunt sugerați bărbați (palestinieni) care locuiesc de cealaltă parte a barierei. Unde încep frontierele și unde se termină? Regizoarea Ines Moldavsky pornește într-un demers personal pentru a afla răspunsul la întrebare, pentru ca apoi să sfideze aceste limite. O abordare unică atât a dezechilibrelor sociale actuale, cât și a unor intime interacțiuni umane, filmul reliefează absurdul puterii și al segregării, apoi pe cel al stereotipurilor și al rolurilor de gen în era digitală.

Câștigător al Marelui Premiu pentru Scurtmetraj (Orizzonti) la Festivalul de Film de la Veneția 2017, You Will Be Fine, regizat de Céline Devaux, ne arată confuzia și rătăcirea provocate de o separare, descriind despărțirea unui cuplu cu o doză de existențialism și umor franțuzesc. Jean își sărbătorește ziua, bea și rememorează weekend-ul oribil care a dus la despărțirea de Mathilde. „Vrei să plec? Așa o să fac!” Și astfel, urmare a propriei sale hotărâri, Jean devine victima unui declin accelerat. Într-o altă abordare surprinzătoare, scurtmetrajul trece de la reproșuri acide pe care și le aruncă cei doi (filmări live-action) la animații înfățișând figuri umane descompuse, siluete fără cap, oameni-pahare sau forme abstracte.

Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2018 de către juriul de scurtmetraj al Berlinale, Burkina Brandemburg Komplex deconstruiește culturi și civilizații, pe care le reasamblează pentru a obține o fabulă pertinentă despre ridicolul preconcepțiilor și al stereotipurilor. Regizorul și artistul vizual Ulu Braun, unul dintre favoriții BIEFF, analizează percepția noastră colectivă asupra Africii, pornind de la imaginea care i-a fost creată în media, rezultatul fiind și un comentariu asupra consumerismului. Locul acțiunii e un prezumtiv sat african unde locuitorii sunt germani și o mină în care săpăturile scot la iveală un Ferrari, ca pe o descoperire arheologică. Un „Muzeu al Civilizației Prusace” adăpostește obiecte tipice pentru societatea de consum occidentală, iar curatoarea, o femeie de culoare, pare să fi rămas singura persoană care mai păstrează vie epoca prusacă.

În Les Intranquilles – câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun debut național la Festivalul Internațional de Film de la Locarno în 2017 – o ceață de rău augur se ridică deasupra unei păduri. Magdalena Froger stabilește astfel starea de spirit pentru întâlnirea spectatorului cu „cei neliniștiți”, trei tineri în uniforme militare care cutreieră un oraș fantomă. În hoinăreala lor, ei traversează o diversitate de peisaje: un oraș părăsit, un teren stâncos, o pădure, cu o vagă intenție de a ajunge să vadă marea, poate pentru ultima oară. Într-o poveste neconvențională despre camaraderie, aproape fără dialog cu excepția unor scurte confesiuni personale, cei trei par a fi legați de o disperare tăcută, de o lipsă a tranchilității, care îi împinge mai departe către o căutare metafizică. Regizoarea Magdalena Froger va fi prezentă la proiecția din 31 martie cu sprijinul Swiss Sponsors’ Fund și al Ambasadei Elveției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.