“[…]McDonagh reușește să surprindă esența a ceea ce înseamnă să lupți pentru căutarea dreptății într-o comunitate închisă, mică, ce trece rapid peste dispariția unui membru și se concentrează pe prezent.”

Regizor: Martin McDonagh

Scenariu: Martin McDonagh

Gen: Crimă, Dramă

Lansare: 23 martie

Durata: 1h 55min

Studio: Fox Searchlight

Distribuitor: Odeon Film

Clasificare: I.M.

Actori:

Sam Rockwell … Dixon
Woody Harrelson … Willoughby
Abbie Cornish … Anne
Frances McDormand … Mildred

Sinopsis:

După o perioadă de câteva luni în care nu s-a rezolvat nimic căci vinovatul pentru moartea fiicei sale nu a fost găsit, Mildred Hayes (câștigătoarea Premiului Oscar, Frances McDormand, cea mai bună actriță în rol principal) face o mișcare îndrăzneață și încercând să atragă atenția pentru lipsa de implicare a poliției, decide și decorează trei panouri publicitare în afara orașului Ebbing, cu un mesaj controversat adresat lui William Willoughby (Woody Harrelson), șeful poliției orașului. Acțiunea se intensifică o dată cu implicarea ofițerului Dixon (Sam Rockwell, Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar), un bărbat imatur, cu înclinație spre violență, și se sfârșește cu bătălia dintre Mildred și Ebbing

Recenzie:

Știi povestea femeii puternice, care este și mamă și care reușește să facă totul posibil singură? Ai văzut-o de-atâtea ori în atât de multe filme. Cu toate astea, ce se întâmplă atunci când treci de partea cealaltă a mitizării și vezi realitatea? Asta și-a propus să arate McDonagh (regizorul filmului) și a reușit cu brio, ținând cont că filmul a fost premiat la toate festivalurile la care a fost deasupra cărora tronează fălos două oscaruri foarte bine meritate pentru actorii principali.

Narațiunea filmului pornește de la o tragedie – fiica lui Mildred este ucisă într-un mod brutal la câteva sute de metri de casă, iar după 8 luni poliția locală nu a reușit să găsească niciun vinovat. Cu toate că brutalitatea faptei nu este deloc scoasă în evidență (cum este în cazul Nocturnal Animals, unde filmul orbitează în jurul acestui lucru), Mildred (Frances McDormand) aduce în atenția micului oraș din Missouri felul în care a fost ucisă prin trei panouri publicitare. Din acel moment, întreg orașul începe să fie deturnat de la rutina zilnică, la a alege să țină partea tuturor celor implicați în această poveste, în afară de mamă.

Filmul nu este deloc plictisitor. De la început la final, McDonagh reușește să surprindă esența a ceea ce înseamnă să lupți pentru căutarea dreptății într-o comunitate închisă, mică, ce trece rapid peste dispariția unui membru și se concentrează pe prezent. Frances McDormand a reușit să creeze în Mildred o luptătoare de guerilla (pentru că folosește un cocktail molotov, la un moment dat) și, în același timp, să îi păstreze un farmec inconfundabil.

Drumul spre dreptate este unul anevois, și dificil, mai ales când toată lumea îi ia apărarea șerifului (Willoughby, jucat superb de Woody Harrelson), dar parcă este mai ușor atunci când fundalul este, pe alocuri, acaparat de niște melodii extrem de bine alese. Cu toate că nu iau în considerare soundtrackurile filmelor atât de mult, în timp ce-l vizionam, m-a frapat felul în care scenele importante erau marcate de un anumit sentiment transmis de către o melodie anume (un detaliu extrem de important care este lăsat, parcă, de izbeliște de alți regizori).

Dacă Mildred este un personaj pe care-l îndrăgești de la bun început pentru felul foarte abrupt în care începe filmul, și care denotă o anumită simplitate (pe sistemul „ce vezi, aia primești”) atunci celelalte două personaje Willoughby și Dixon (Sam Rockwell) au fost conturate cu o complexitate mai intensă. Dacă la început șeriful Willoughby și ajutorul lui, Dixon, sunt niște personaje destul de antipatice, care te fac să spui „acum înțeleg de ce au americanii o problemă cu poliția”, finalul te va lăsa îndrăgostit/ă de ambele personaje.

În același timp, Mildred are o viață complicată în sine. Avea toate instrumentele necesare să cadă în depresie și să vedem un film care încerca să prezinte drumul personajului spre vindecare. Dar aici vorbim de Ebbing, un oraș în care timpul, așa cum spunea Blaga, se dilată și face locuitorii să devină atemporali, pentru că ei nu interacționează cu lumea exterioară. Ei trăiesc într-o insulă unde toată lumea se cunoaște, iar ceea ce face legea este justiția socială, ceea ce este perceput ca fiind just și drept. În același timp, orașul este în Missouri, un stat sudist, în care rasismul încă se simte în aer și unde există o mentalitate diferită față de ceea ce găsești în alte locuri prin SUA; iar toate aceste detalii, se văd în film și prin asta cred eu că se vede frumusețea filmului – realitatea.

Dacă este ceva ce acest film nu o să facă, este să îți livreze o povestea lacrimogenă și aproape imposibil de întâmplat în viața reală. Felul în care sunt construite personajele, a căror viață se desfășoară în mijlocului nicăierului, justiția socială, prejudecățile, sunt amănunte fine care nu i-au scăpat din ochi lui McDormand și le-a acordat o importanță, ce-i drept, secundară, dar foarte relevantă pentru a înțelege contextul. Cu toate că există și lucruri care la prima vedere par un pic trase de păr, te gândești la cât de absurdă e viața ta în unele momente și la întrebarea „What happened?” tu răspunzi „Life. Life happened”; iar acest sentiment puternic de realism nu s-ar fi întâmplat fără felul în care au fost interpretate personajele lui Mildred și al lui Dixon. Cu toate că sunt actori foarte cunoscuți, unul dintre ei fiind Peter Dinklage, Frances McDormand și Sam Rockwell au reușit să dea viață unor personaje care, sincer să fiu, jucate de alte personaje și-ar fi pierdut din farmecul autentic pe care mi l-au transmis cei doi, și pot să înțeleg de ce au câștigat, fiecare, câte un oscar pentru rolul avut.

Complexitatea filmului este însă mult mai mare, deoarece regizorul a avut grijă să te facă să te introducă atât de bine în poveste, încât doar după o analiză a detaliilor îți dai seama cât de bine a fost construit filmul. Desigur, cei doi câștigători ai Oscarului sunt adevăratul supliciu al filmului, dar îți sugerez să mergi să vezi singur.â

Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Three Billboards Outside Ebbing, Missouri / “Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri” rulează la cinema din 23 martie și este distribuit în România de Odeon Film.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.