Primele 2 episoade din cel de-al doilea sezon al serialului The Handmaid’s Tale / Povestea slujitoarei II pot fi urmărite pe HBO GO și vor fi urmate de un nou episod în fiecare săptămână.
Adaptat după romanul clasic omonim scris de Margaret Atwood, serialul spune povestea vieții din Gilead, o societate distopică totalitară, formată în fostele State Unite. Confruntat cu dezastre naturale și o rată a natalității extrem de scăzută, Gilead este condus pe baza unui fundamentalism ciudat și militarizat, marcat de revenirea la valorile tradiționale. Fiind una dintre puținele femei fertile rămase, Offred (Elisabeth Moss) este Slujitoarea Comandantului, sclavă sexuală într-o ultimă încercare disperată de a repopula lumea.

The Handmaid’s Tale / Povestea slujitoarei II, laureat cu Emmy și Globul de Aur, revine cu un al doilea sezon, axat pe sarcina lui Offred și pe lupta ei continuă de a-și salva copilul de ororile distopice din Gilead. În cel de-al doilea sezon, Offred și toate celelalte slujitoare se vor lupta cu – sau vor accepta – realitatea întunecată în care trăiesc.

Actorii din rolurile principale sunt Elisabeth Moss (Mad Men), Joseph Fiennes (American Horror Story: Asylum, Shakespeare in Love), Samira Wiley (Orange is the New Black), Max Minghella (The Mindy Project), Yvonne Strahovski (Chuck, Dexter), O.T. Fagbenle (The Five), Alexis Bledel (Gilmore Girls), Madeline Brewer (Orange is the New Black) și Ann Dowd (Compliance).

Adaptarea pentru televiziune a romanului lansat în 1985 a fost creată și scrisă de Bruce Miller (The 100), iar producători executivi sunt Bruce Miller, Warren Littlefield (Fargo), Reed Morano, Daniel Wilson, Fran Sears și Ilene Chaiken. Serialul The Handmaid’s Tale/Povestea slujitoarei este produs de MGM Television și este distribuit internațional de MGM.

Serialul va fi disponibil în exclusivitate pe HBO GO din 26 aprilie, iar la HBO va fi difuzat din luna mai. Sezonul al doilea are 13 episoade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here