Sony Interactive Entertainment (SIE) a anunțat astăzi vânzări globale de peste 3,1 milioane de copii ale jocului God of War în primele trei zile de la lansarea sa exclusivă pe PlayStation 4 (PS4)*1. Jocul a devenit astfel cel mai bine vândut titlu first party pentru PS4. Creat de Santa Monica Studio, SIE Worldwide Studios (SIE WWS), God of War a fost lansat în cadrul francizei după o pauză de opt ani. Acesta este în prezent unul din cele mai apreciate jocuri din istoria PS4, mulți jucători considerând lansarea sa o reinterpretare excepțională și îndrăzneață a seriei iconice.

„Aș dori să mulțumesc personal milioanelor de fani din toată lumea care au decis să îl însoțească pe Kratos în cea mai nouă aventură. Sprijinul vostru ne inspiră cu adevărat și reprezintă motivul pentru care, în fiecare zi, ne concentrăm eforturile pentru a depăși limitele în gaming. De asemenea, aș dori să mulțumesc incredibilei echipe de la Santa Monica Studio. Pasiunea echipei pentru storytelling este de necontestat și sper că dorința de a depăși convenționalul este vizibilă”, a declarat Shannon Studstill, VP, Product Development, Head of Santa Monica Studio, SIE.

God of War Digital Deluxe Edition este acum disponibil și include conținut bonus, doar pe PlayStation Store.

*1 Include numărul de discuri Blu-ray și numărul de descărcări din PlayStation Store. Datele au fost colectate în perioada 20/4/2018 – 22/4/2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.