Reprezentanța de la Madrid a Institutului Cultural Român, în colaborare cu Ambasada României în Republica Argentina, participă la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de Film European, prin proiectarea filmului Fixeur (2015) în diferite oraşe din Argentina şi Paraguay. Organizat de Delegația Uniunii Europene în Argentina, cu sprijinul Institutului Francez, al Alliance Française și a reprezentanțelor culturale și diplomatice europene reprezentate la Buenos Aires, festivalul s-a impus deja în agenda locală, incluzând aproximativ 15 filme anual.
Deoarece tema festivalului este “Europa Astăzi”, s-a propus proiectarea filmului “Fixeur” de Adrian Sitaru, elogios apreciat de critica europeană, fiind şi propunerea României pentru nominalizarea la Premiile Oscar(2018) pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

În acest an, festivalul își propune să fie prezent (în afară de Buenos Aires) și în provincii din Argentina şi Paraguay unde astfel de evenimente nu sunt organizate des, iar publicul este mereu numeros și foarte interesat de programul prezentat. Proiecţiile vor avea loc în Argentina la Buenos Aires (7 mai), Rosario (5-9iunie), Cordoba (31 iulie-4 august) şi în Paraguay la Asuncion (21-25 mai).

Reprezentanţa de la Madrid a Institutului Cultural Român urmăreşte ca cinematografia românească recentă, cunoscută şi apreciată în ultimul timp în ţari de expresie spaniolă din continentul american, alături de literatură, să devină un vehicul pentru cunoaşterea în ansamblu a culturii române.

Sinopsis:

Filmul spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o minoră exploatată sexual, repatriată din Franța, îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.