Ne bucurăm să vedem că și anul anul acesta se ține East European Comic-Con și că an de an acesta devine mai mare, mai bun și cu număr de vizitatori în creștere. Încă de la început MovieNews.ro va fost alături (inclusiv prin revista noastră @FiLM și suplimentul Geek) și încercăm să ținem pasul cu EECC și suntem extrem de încântați să vă fim alături nu numai ca perteneri media dar și ca membrii ai presei.

Pentru a vă ține informați despre tot ce s-a întâmplat la edițiile anterioare am publicat un articol aici, iar tot acolo aveți informații despre poziționarea EECC în cadrul Romexpo și despre invitații acestei ediții.

Pentru că încet-încet s-a legat și o prietenie frumoasă între noi, am mers la Andra Vasile capul răutăților al EECC  PR manager EECC pentru a încerca să stoarcem niste spoilere despre ediția de anul acesta, dar și să aflăm câte ceva despre ea.

Robert Knepper (Prison Break) și Andra Vasile la EECC

MovieNews.ro: Bună Andra, bine te-am regăsit. Te rugăm să spui cititorilor noștri mai exact funcția ta și de când te ocupi de EECC.

Andra Vasile: Salutare, mă bucur să stăm din nou de vorbă. Eu m-am alăturat echipei în 2014, începand cu cea de-a doua ediție. Mă ocup de comunicarea și promovarea evenimentului și de relația cu Mass Media & Bloggeri.

 

MN: Cum a început totul? Cum ai ajuns să fii implicată în EECC și care a fost prima impresie care ți-a lăsat-o ediția cu #1 a East European Comic-Con-ului?

Andra: Am văzut un anunț pe Facebook prin care își căutau o persoană care să gestioneze partea de PR și am trimis CV-ul. Urmăream evenimentul îndeaproape pentru că sunt pasionată de tot ce înseamnă pop culture, sunt o consumatoare avidă de filme și seriale. Am intrat pe lista scurtă, am dat și un mic test și, astfel, am fost cooptată în echipă. Prima ediție am urmărit-o ca un simplu fan, m-am bucurat să văd că, în sfârșit, avem parte și în România de un astfel de eveniment. Și, cel mai mult, mă bucur că am crescut împreună în toți acești ani, că a devenit din ce în ce mai relevant pe piața europeană de convenții și că am putut să contribui și eu cu o părticică la comunicarea sa.

 

MN: Deci ești familiarizată cu cultura pop și nu a mai fost nevoie să te adaptezi odată cu implicarea în proiectul EECC.

Andra: Da, făcând parte din generația Cartoon Network, am crescut cu desene animate, cu super eroi și cu cele mai noi tendințe în materie de pop culture, mă rog, în ritmul cu care intrau și la noi în țară. Chiar în urmă cu câțiva ani, nu mulți, am revăzut toată seria X-Men: The Animated Series, care m-a fascinat în copilărie. Urmăresc seriale și filme constant, le consider o formă de escapism de care avem nevoie în viața de zi cu zi. Deci East European Comic Con mi-a venit ca o mănușă.

 

MN: Este singurul proiect în care ești implicată sau te găsim și pe la alte festivaluri/evenimente/convenții?

Andra: Este singurul eveniment de tip convenție cu care colaborez. Eu lucrez în industria muzicală încă de la primul job, deci nu departe de zona aceasta de pop culture 🙂 În prezent, lucrez la una dintre cele mai prolifice case de discuri din România, mă ocup de management, booking și PR pentru două formații de rock alternativ  și, din când în când, se mai ivesc și alte proiecte din domeniul muzical în care mă implic. Chiar mă consider norocoasă că pot face exact ceea ce îmi place.

 

MN: Revenind la EECC este clar că totul merge bine de la ediție la ediție. La prima ediție, în 2013, 9.400 de vizitatori au călcat pragul EECC, iar la ediția de anul trecut s-a ajuns la 45.000! Ce crezi tu că a dus la această performanță?

Andra:  EECC a crescut organic de la an la an. La prima ediție, ținând cont că un astfel de eveniment nu se mai întâmplase la noi în țară și să zicem că oamenii nu erau obișnuiți să plătească pentru a se fotografia cu un actor sau pentru a lua un autograf, numărul vizitatorilor a fost impresionant, semn că publicul din România își dorea așa ceva. Pe măsură ce s-a extins evenimentul, am avut mai multe activitați, o zonă de gaming mai mare, mai mulți actori de calibru, bineînțeles că toate acestea au atras și mai mulți pasionați. În plus, sunt mii de persoane care vin în fiecare an la Comic Con, pentru ei e deja o tradiție și a devenit mai mult decât un eveniment, ci o ocazie de a interacționa cu actorii sau cu creativii pe care îi admiră și a căror artă o consumă constant.

 

MN: Ultimele ediții EECC sau ținut la Romexpo și pavilioanele s-au umplut rapid. Ediția de anul acesta va include și un nou pavilion proaspăt inaugurat, este adevărat? Cum este spațiul și cum ați făcut organizarea/poziționarea ?

Andra: Da, anul acesta vom folosi pavilionul B1, recent inaugurat. Un pavilion mare, de aproximativ 12.000 de metri pătrați, înalt, construit chiar la standarde europene. Arhitectura locației ne-a ajutat să amenajăm spațiul așa cum ne-am dorit, veți vedea că evenimentul arată foarte bine, comparabil cu marile Comic Con-uri din afară.

În B1 se vor desfășura, practic, toate activitățile de anul acesta. În C1 am păstrat doar scena principală pentru panel-uri sau competițiile mari, tocmai pentru că aveam nevoie și de o zonă un pic mai liniștită. Aici aveți harta completă a evenimentului.

 

MN: Unul dintre cele mai importante elemente ale Comic-Con-ului sunt actorii. Anul acesta avem mai mulți și de curând s-a anunțat că unul dintre ei nu mai poate veni, iar altul a fost înlocuit “pe ultima sută de metri”, chiar înainte de debutul EECC 2018. Faptul că noul actor înlocuitor are prețuri mai mari la autograf și poză a strârnit ceva vâlvă în social media. Ne poți spune, te rugăm, despre ce actori este vorba și cum ați răspuns la reacțiile celor care au plătit pentru un actor pe care nu-l mai primesc? Ce s-a întâmplat?

Andra: Giancarlo Esposito, actorul cunoscut pentru rolurile din Breaking Bad și spin off-ul Better Call Saul, a fost nevoit să își anuleze prezenta la eveniment pe ultima sută de metri. În nici 24 de ore trebuia să contractăm un alt actor. Din fericire pentru fani (în special pentru cei ai serialului The Originals), ne-a răspuns pozitiv invitației David Gillies. David are în The Originals un rol prinicipal, un rol central, este un actor pe val în acest moment și, bineînțeles, că asta se traduce și prin costuri serioase, foarte mari. De aceea prețurile pentru Photo Op și autografe sunt ceva mai piperate. Mulți fani ne cer în fiecare an să aducem actori principali din seriale gen Game of Thrones, Supernatural sau The Originals, însă poate nu realizează cât de mari sunt onorariile și celelalte costuri adiacente (îndeosebi, transportul cu avionul) și că aceste sume se vor reflecta și în prețurile biletelor. Este și pentru noi un test, să vedem câți oameni sunt dispuși să își cumpere bilete pentru un actor important.

În afară de David Gillies, ne bucurăm să îi avem prezenți și pe Gethin Anthony (“Game of Thrones”, “Aquarius”), Andrew Scott (“Sherlock”), Jim Beaver („Supernatural”, „Deadwood”), Staz Nair (“Game of Thrones”, “Humans”) și Chris Rankin („Harry Potter”).

 

MN: Benzile desenate distribuite și traduse în limba noastră, respectiv cele originale, sunt pe cale de dispariție continuă, din nefericire. EECC este o convenție a benzilor desenate. Cum vedeți această ediție, în privința asta și unde credeți că se va ajunge în viitorul apropiat?

Andra: Consider că EECC oferă un cadru propice pentru promovarea benzilor desenate și este, cu siguranță, cel mai amplu eveniment care permite acest lucru. Într-o eră în care totul este digitalizat, cred că și benzile desenate se vor adapta vremurilor încetul cu încetul. Nu m-aș aventura în alte predicții.

Cât despre Comic Con, anul acesta pe Aleea Artiștilor, am reușit să aducem 3 artiști de seamă. În primul rând, pe David Lloyd, co-creator V for Vendetta, un artist pe care ni-l dorim de mulți ani la eveniment și iată că, în sfârșit, ne vom îndeplini acest vis.

În afară de Lloyd, vor mai veni și  Guillermo Ortego care a lucrat la titluri precum „Astonishing X-Men”, „Moon Knight”, „X-Factor”, „Batman Eternal” și „Superman Unchained”, dar si cuplul devenit viral Maya & Yehuda Devir (cunoscuți pentru ilustrațiile ingenioase ale vieții lor de zi cu zi).

 

MN: Am mai observat, an de an, că organizarea este din ce în ce mai bună și ascultați sfaturile și criticile de după evenimente. Felicitări ! Ne așteptăm la ceva nou în ediția de anul acesta?

Andra: Bineînțeles că în fiecare an încercăm să ne perfecționăm și să împăcăm cât mai multe gusturi. Feedback-ul este foarte important pentru noi, cred că fără abilitatea de a asculta și criticile, nu doar laudele, nu ai cum să evoluezi. Veniți la eveniment și veți vedea îmbunătățirile.

 

MN: Ce așteptări aveți la numărul de vizitatori? Sunt mai mari decât 45K de anul trecut? Dacă numărul va crește și mai mult, există posibilitatea mutării evenimentului pe o porțiune și mai mare a complexului Romexpo sau chiar în altă locație?

Andra: Așa sperăm, să depășim numărul de 45k de anul trecut. Ținând cont că la fiecare ediție, publicul nostru a devenit din ce în ce mai numeros, cred că și anul acesta vom respecta trendul. Sigur că, atunci când cele 2 pavilioane vor deveni neîncăpătoare, vom contracta și mai multe spații pentru a putea primi și mai mulți vizitatori.

 

MN: În mare, cam acestea sunt lucrurile pe care credem noi că i-ar încânta pe cititori și vizitatorii EECC. Îți mulțumim frumos pentru că ne-ai dat posibilitatea să te stresăm (iarăși) și ne revedem negreșit în perioada 18 – 20 mai la Romexpo, București pentru o nouă poțtie de East European Comic-Con 2018 !

Andra: Mă bucur că am avut ocazia să stăm de vorbă și abia aștept să ne bucurăm împreună de încă o ediție East European Comic-Con.

Program și informații utile pentru East European Comic Con 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here