Serialul original AMC „Fear the Walking Dead” va reveni cu a doua jumătate a sezonului 4 (ultimele 8 episoade) luni, 13 august, la ora 04:00 (ora României). Acesta va fi difuzat în reluare în aceeași zi, de la ora 22:00. Criticii sunt de părere că al patrulea sezon al producției TV „a schimbat complet foaia”, „merită să fie lăudat drept unul dintre cele mai bune seriale de pe micul ecran” (Comicbook.com), că serialul „pare a fi primit o a doua viață” (Hypable.com) și „reușește să te dărâme de pe canapea” (TVLine.com).

Prima jumătate a sezonului 4 a început cu un personaj aflat în fața unui foc de tabără și s-a terminat cu 9 astfel de figuri. Personaje care și-au început călătoria singure au ajuns să cunoască alte persoane în mod neașteptat, într-una dintre ultimele situații în care se așteptau să fie împreună: apocalipsa morților-vii. În a doua parte a seriei, vor explora ce au devenit acum – pe cont propriu și împreună – și vor decide cum procedează în continuare. Se vor confrunta cu adversari noi: oameni, zombi și natura însăși. Călătoria lor va fi una plină de pericole, dragoste, suferință, pierdere și, în cele din urmă, speranță.

„Fear the Walking Dead” este serialul dramatic numărul 3 de pe posturile de cablu americane, în rândul adulților de 18 – 49 de ani și de 25 – 54 de ani, conform rating-urilor Nielsen live+3.

Produs de către AMC Studios, serialul „Fear the Walking Dead” îi are drept producători executivi pe Scott M. Gimple, Andrew Chambliss și Ian Goldberg (care sunt showrunneri), dar și Robert Kirkman, David Alpert, Gale Anne Hurd și Greg Nicotero. Din distribuție fac parte Lennie James, Alycia Debnam-Carey, Colman Domingo, Danay Garcia, Garret Dillahunt, Maggie Grace și Jenna Elfman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.