În perioada 14 iunie – 15 iulie, în Rusia are loc cea de-a 21-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal. 32 de echipe, inclusiv țara gazdă, se vor întrece pe 12 stadioane, în cadrul competiției FIFA. Pentru toți copiii care sunt pasionați de fotbal, Megamax marchează momentul structurând grila zilnică în două reprize pline de desenele animate și serialele preferate de micii noștri telespectatori.
Mai exact, din 16 iunie, pe Megamax intri în febra fotbalului de la ora 17:00 la 21:00 și de la 22:00 la miezul nopții, cu povești pline de acțiune, aventură și distracție:

PRIMA REPRIZĂ – de la ora 17:00, nu rata 7 episoade consecutive din „Oaza lui Oscar” (în care singuratica şopârlă titulară nu are deloc o viață ușoară în deșertul în care trăiește, printre cactuşi, drumuri prăfuite şi stânci), urmate de 4 episoade consecutive din „Specii aflate pe cale de dispariție” (în care iepurele dependent de adrenalină, veverița speriată foc și pescărușul naiv au parte numai de pericole), 2 episoade din „Pac-Man şi aventurile spectrale” (în care eroii de inspirație japoneză Pac-Man, Cylindria şi Spiral se vor rostogoli în noi aventuri) și alte 2 din „Școala apei albastre” (locul unde plajele superbe, soarele și apa cristalină se împletesc cu experienţe memorabile trăite la exercițiile de surf).

REPRIZA A DOUA – de la ora 22:00, încep 2 episoade consecutive din „Școală de dans” (în care Tara Webster, adolescenta care a crescut la o fermă izolată din Australia, visând că va deveni dansatoare, are parte de noi provocări) și alte 2 din „Liceul Degrassi” (în care liceenii din poveste învață totul despre prietenie și viața de om mare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.