Fiesta del Cine Ediția #2 vine cu o mulțime de surprize pentru o seară de neuitat pe cea mai mare plajă din România. Proiecții în aer liber cu picioarele afundate în nisip, acompaniate de valurile mării și popcorn delicios, relaxare, povești și voie bună – pe 18 august, pe plaja Shut Up Beach, din Mamaia.

Fiesta del Cine este un maraton de filme scurte românești, care are loc în fiecare vară pe plaja Shut Up Beach din Mamaia, Constanța. Evenimentul propune oamenilor o altfel de interacțiune cu filmul, sub forma unui beach party, unde timp de o seară, filmul și muzica se împletesc. Pentru a oferi o experiență completă, programul conține multiple proiecții, concerte și un corner de filme VR.

Seara evenimentului va fi deschisă de ritmurile melodiilor lui Mihail, urmat de două calupuri de scurtmetraje atent selectate de ADFR & ShortsUP. Una dintre marile surprize de anul acesta, este corner-ul VR organizat în parteneriat cu Samsung România și CINETic. Seara va continua cu o petrecere ce va ține până în zori, acompaniată de jocuri și experiențe culinare inedite, dar și de muzica celor de la GOLAN.

Selecția celei de-a doua ediții Fiesta del Cine reunește o varietate de stiluri și subiecte, pentru a reda publicului o imagine cât mai relevantă a producției de film de scurtmetraj din ultimii ani. Selecția ShortsUp urmează să fie anunțată curând, iar din calupul prezentat de ADFR fac parte următoarele titluri:

● Offstage (r. Andrei Huțuleac, dramă)
● Misterul unui caz simplu (r. Vera Surățel, comedie)
● E.T. a fost aici (r. Ana Agopian, comedie)
● Michelangelo (r. Anghel Damian, dramă)
Ne vedem pe 18 august, pe plaja Shut Up Beach din Mamaia, la petrecerea unde scurtmetrajele sunt pe val!

Prețul unui bilet este de 25RON și asigură accesul la întreg evenimentul alături de o pungă de popcorn și o sticlă de Merlin’s CHAI.

Rezrvările pentru proiecțiile de scurtmetraje pot fi făcute în avans, pe website-ul www.fiestadelcine.net. Pentru cei care își rezervă locul din timp, prețul biletului este de 15RON.
Toate biletele se vor achiziționa la intrare.

Un eveniment destinat persoanelor cu vârste de peste 18 ani.
Pet Friendly.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.