“Povestea unui Pierde-Vară” are acum Poster și Trailer

0
1677
Ascultă acest articol


Realizatorii succesului de box-office din 2016 “Două lozuri” revin, în această toamnă, în cinematografe, cu o nouă producție. “Povestea unui pierde-vară” este o comedie despre un profesor de matematică și complicatele lui relații amoroase, pe fundalul unui București mai luminos ca niciodată. Cu Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Crina Semciuc în rolurile principale, filmul își dorește să îi amuze pe spectatori, dar și să le ridice și câteva semne de întrebare. “Nu cred că mai putem vorbi astăzi, în 2018, despre emanciparea femeii fără să vorbim și despre emanciparea bărbatului. Așa că am făcut un film despre încercarea de maturizare a unui bărbat de peste 40 de ani”, spune Paul Negoescu, regizorul filmului.

Echipa artistică a peliculei este aceeași care a realizat succesul de box-office “Două Lozuri”: Paul Negoescu semnează scenariul și regia, Alexandru Papadopol este Petru, personajul principal, Ana Drăghici este directoarea de imagine.  Ea este, de altfel, prima femeie din cinematografia română care a semnat imaginea unui lungmetraj în ultimii 25 de ani. Mălina Ionescu, un specialist de film cu o experiență extrem de bogată, realizează scenografia din “Povestea unui pierde-vară”.

Filmul este distribuit de Ro Image 2000 și va avea premiera în cinematografe pe 21 septembrie 2018.

  • Regia: Paul Negoescu
  • Scenariul: Paul Negoescu
  • Producători: Paul Negoescu, Poli Angelova, Nikolay Todorov, Radu Stancu
  • Lansare: Septembrie 21, 2018
  • Gen: Comedie
  • Studio: Papillon Film
  • Distribuitor: Ro Image
  • Actori: Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter, Radu Romaniuc, Crina Semciuc, Rolando Matsangos, Iulia Ciochină, Olimpia Mălai, Adrian Anghel, Angela Ioan, Marius Drogeanu, Smaranda Caragea, Liana Ceterchi, Ruxandra Maniu, Oana Tudor, Raya Al Souliman

Postere:

Imagini:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.