Cea de-a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival s-a încheiat, duminică seară, iar cel mai bun film a fost desemnat „Night Dancing”, coproducție Marea Britanie – România, regizată de Barney Cokeliss.

Juriul alcătuit din Helena Jonsdottir (Islanda, coregrafă şi regizoare de film), Gabor Pinter (Ungaria, selecţioner şi director de festival) şi Adrien Ouaki (Franţa, regizor şi coregraf, câştigătorul BIDFF 2017) și publicul au desemnat, în total, șașe câștigători.

Scurtmetrajul din 2016 al lui Barney Cokeliss, ce beneficiază de o coregrafie semnată de Louise Tanoto, Jacob Ingram-Dodd și Jason Thorpe, este „ca un vis”, potrivit motivației juriului.

„Barney Cokeliss a reușit să creeze o poveste de viață cu mai multe straturi de citire, cu care publicul a putut să empatizeze. Filmul ne-a făcut să ne întrebăm dacă dansul ne poate transforma viața, dacă ar trebui să facă parte din rutina noastră zilnică, la orice oră și la orice vârstă. Nu am simțit când «Night Dancing» a început și s-a terminat, a fost ca un vis, care ne-a lăsat cu gânduri, emoții și întrebări”, a fost argumentul juriului legat de pelicula premiată cu 1.000 de euro.

Cei trei jurați au acordat o mențiune specială în cadrul competitiției internaționale. Ea a revenit scurtmetrajului „Through the Supermarket in Five Easy Pieces” (2017, Finlanda), de Anna-Maria Joakimsdottir-Hutri.

Cu o coregrafie semnată de Maria Saivosalmi și Andrius Katinas, scurtmetrajul a fost premiat „pentru maniera organică de a îmbina situația dramatică și mișcarea, filmul având o cursivitate aparte, susținută și de un sound design de excepție”.

La categoria „Inovație”, câștigătorul premiului de 500 de euro a fost „Bookanima: Dance” (2018, Coreea de Sud), de Shon Kim.

Scurtmetrajul este „o animație din Coreea de Sud care propune o abordare ingenioasă în ceea ce privește folosirea arhivelor de dans. Shon Kim ne sugerează că, dacă putem învăța totul din cărți, de ce nu am putea învăța și dansul?”.

Premiul pentru „Cel mai bun film românesc”, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, a revenit scurtmetrajului „States Uprooted” (2018, România – SUA), realizat de regizoarea Ioana Țurcan, care a fost recompensată cu acest trofeu „pentru cea mai bună punere într-o ecuație cinematografică a unei idei. Filmul său transmite un mesaj clar despre situația în care se află societatea de astăzi”.

Și la această categorie a fost acordată o mențiune specială. Ea a revenit peliculei „Dépaysement” (2018, România), de Corina Hinkov, cu o coregrafie semnată de Maria-Luiza Dimulescu și Simona Dabija.

„Membrii juriului au văzut un potențial enorm într-o echipă foarte tânără pe care doresc să o încurajeze să dezvolte mai multe proiecte în această formulă”.

De cealaltă parte, Premiul Publicului a fost câștigat de „A Flood Remains” (2017, Olanda), de Emma Evelein.

Anul acesta, BIDFF a organizat „Stories in Movement”, un atelier intensiv dedicat dezvoltării filmelor de dans. La finalul atelierului, 8 dintre cele 10 proiecte participante au fost prezentate în cadrul unei sesiuni de pitching.

Premiul pentru „Cel mai bun pitch” a mers către Eva Urbanova, coregrafă din Slovacia, pentru proiectul „4+1 Dances”. Premiul în valoare de 700 de euro a fost acordat de Institutul Cultural Român.

Bucharest International Dance Film Festival a început joi și, timp de patru zile, a propus filme şi performance-uri în premieră în România, expoziții și masterclass-uri.

Tema ediţiei de anul acesta a singurului festival de gen din România a fost „[re]tracing” – urmele pe care timpul le-a lăsat în vieţile oamenilor şi ale comunităţilor din care fac parte.

Bucharest International Dance Film Festival 2018 este un proiect al Asociaţiei Tangaj Dance, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Consulatului Onorific al Republicii Islanda la Bucureşti, British Council, Institutului Balassi şi 4 Proof Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.