Ediția a patra de Bucharest International Dance Film Festival a avut loc între 6-9 septembrie. Festivalul s-a întins pe mai multe locații, cu mai multe evenimente, iar eu vă voi vorbi strict de filmele văzute la Cinema Elvire Popesco.

Festivalul a debutat cu un documentar regizat de Steven Cantor numit Dancer, despre cel mai tânăr solo-ist al Royal Ballet, Sergei Polunin. Cantor alternează scene în care Polunin îți taie respirația dansând cu scene din viața lui rebelă, reculul absolut cunoscut în cazul oamenilor deveniți celebri prea devreme, cu mențiunea că în cazul lui a preferat să se retragă la 25 de ani din lumea dansului decât să se autodistrugă.

Pe urmă a urmat competiția internațională de scurtmetraje, care a adus 10 filme din diferite țări ale lumii, cu tema valorilor:

Through the Supermarket in Five Easy Pieces, din Finlanda, filmat in alb/negru și arătând o familie încercând să nu se destrame într-un mod interesant, scena petrecându-se într-un supermarket.

Competing for Sunlight: ASH, din Austria, este un dans performativ în pădure, pe Tom Waits, care servește drept elogiu pentru frasini.

Insan din Franța prezintă un dans brutal care oglindește adversitatea, tema filmului fiind războaiele de gherilă. Regia și coregrafia mi-au plăcut foarte mult la filmul ăsta, fiind mult mai alert și din punctul meu de vedere, de impact decât primele două filme prezentate.

Bookanima: Dance din Coreea de Sud este singura animație din competiție, fiind animată o carte despre teoria dansului cu un voiceover potrivit deasupra. Ceea ce pot spune despre film este faptul că a fost impecabil editat.

Ctrl C/Ctrl V din Rusia a fost poate unul dintre cele mai directe filme la capitolul mesaj, acesta fiind faptul că suntem mereu într-un context de a ne pierde identitatea copiind pe alții. Poate a fost cam lung pentru 7 minute, consider că își putea spune mesajul într-un mod mai creativ.

Traverse din Canada și Spania mi-a plăcut foarte mult, locația fiind minunată, regia lui Marlene Millar și faptul că dansatoarele erau de vârste și forme diferite m-au convins destul de tare. Pe lângă eliberarea prin dans, filmul crează o intersecție între mișcări și voci care duce la un sound design impecabil.

Business Is Brutal este un film britanic care scoate în evidență prin dans și niște hiperbole starea în care au ajuns negocierile în ziua de azi în companii foarte mari.

Guenni este o coproducție germano-rusească, titlul însemnând eșec. Imaginile capturate cu patru camere de la înălțime reflectă faptul că fiecare trebuie să ne autoasumăm, astfel filmul servind drept o critică socială destul de puternică.

A Flood Remains din Olanda, câștigătorul competiției, este un film despre frica de a rămâne închistati în propria noastră minte și a nu risca lucruri din când în când. Deși filmul este coregrafiat impecabil, regia nu mi s-a părut chiar demnă de marele premiu, filmul arătând prea tare cu un videoclip muzical iar acest lucru vizual m-a scos puțin pe parcursul filmului din starea pe care trebuia să mi-o dea.

Washed Up Babies tot din Marea Britanie trebuia să fie o secvență într-un film, dar până la urmă a devenit un scurtmetraj prin care dansul inocent al unei fetițe pe plajă oferă o cale spre viața de apoi a copiilor refugiați din Siria care au murit înecați. Mesajul este răvășitor, dar energia micuței dansatoare dorește să ne ofere speranța că putem, ca specie, să facem mai bine.

După o sesiune de Q&A cu 6 dintre regizorii și coregrafii acestor filme, a urmat al doilea calup de 10 filme, de data aceasta cu tema timpului:

Out of Body din Franța este despre o experiență extracorporală a unui individ, acesta observând că își pierde percepția asupra mediului înconjurător în timpul acestui eveniment de aproximativ 16 minute. Coregrafia lui Pascal Tellier este minunată în acest film, transmițând ușor sentimentul personajului principal printr-un dans lung și interesant.

Laws of Motion din Danemarca arată trecerea timpului prin cadre alternative, unul în continuarea altuia prin tranziție pe orizontală, în sensul acelor de ceasornic. În acest cadru atemporal și aspațial dansează două fete pe holurile unei mânăstiri abandonate.

Room din Africa de Sud mi-a plăcut în mod special datorită locației alese și cum a profitat regizorul Daniel Morcos de această locație în cel mai creativ mod posibil. Dansul celor două protagoniste tinde spre clasic, cu scopul de a-și ocupa spațiul dorit.

Night Dancing este o coproducție româno-britanică care spune povestea unui bărbat singuratic care tot vede o femeie dansând în fața ferestrei lui, fascinându-l, deși nu știm dacă aceasta este sau nu reală.

Vanitas din Brazilia este probabil filmul meu favorit din întreaga selecție. Regizat de Vinicus Cardoso și coregrafiat de Diogo Martins, imaginea acestul film este impecabilă, cu mici reminiscențe de Hieronymus Bosch ca estetică. Cele două dansatoare cu vârste la polul opus crează un contrast minunat de imagine care ajută mesajul filmului enorm, și anume faptul că din vanitate nu prea ne mai împărtășim sentimentele.

Are You Multifocal din Olanda propune o cursă suprarealistă între o călugăriță și un demon pe motocicletă împotriva timpului. Filmul este realizat în slowmotion pentru a oferi un impact mai mare vizual și pentru a crește tensiunea filmului. Nu este un slowmotion gratuit, ci în acest caz este cumva protagonistul scurtmetrajului.

Time Subjectives in Objective Time este o coproducție finlandezo-rusească. Acest film propune faptul că în ciuda trecerii timpului, pentru trei dansatori care se mișcă dintr-un spațiu în altul totul pare să stea pe loc.

Babelian Circles este primul scurtmetraj cu și despre dans al documentaristului Ferran Romeu Sunyer. Filmul surprinde o dansatoare mișcându-se liber într-un peisaj liniștit, în cercuri, parcă pentru a se decongestiona de problemele sale dintr-o zonă urbană aglomerată.

Adieu din Cehia se bate cu Vanitas la capitolul scurtmetraj favorit al meu din acest festival. Deși regia amintește puternic de Jean-Luc Godard, coregrafia fără muzică a excelentei Eva Urbanova transmite tăios felul în care personajul ei încearcă să evadeze din propria sa memorie.

Competing for Sunlight: OAK este al doilea scurtmetraj din competiție al lui Dagmar Dachauer, care plănuiește de fapt o trilogie despre elogii asupra naturii, în special a copacilor. Dacă în primul film am avut frasinul, aici stejarul este elogiat printr-o perspectivă contemporană, designul de sunet fiind foarte bun și vital pentru a transmite mesajul.

Festivalul s-a încheiat pe 9 septembrie cu filmul documentar Hail the New Puritan, regizat de Charles Atlas și coregrafiat de protagonistul filmului, Michael Clark. Docufantasy-ul, așa cum îi place să fie numit, nu abordează o tehnică directă a documentarului, ci este un simulacru a unei zile din viața celebrului dansator britanic Michael Clark. Alternând scene de dans performativ cu interviuri, filmul reușește prin tehnica propusă să aducă un comentariu asupra subculturii post-punk a Londrei anilor 80.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.