“Umor, fin, ironic, auto-ironic, și cu greutatea acea britanică, dacă vreți, ne duce ușor într-o lume a bărbaților singuri, în cele din urmă, ce conștientizează ceea ce au pierdut tocmai în momentul în care totul e pierdut. ”

Regizor: Paul Negoescu

Scenariu: Paul Negoescu

Gen: Comedie, Dramă

Lansare: 21 septembrie

Durata: 1h 40 min

Distribuitor: Ro Image

Clasificare: A.P.13

Actori:

Adrian Anghel
Iulia Ciochina … Cristina
Marius Drogeanu
Angela Ioan
Nicoleta Lefter … Irina
Olimpia Malai … Ioana
Rolando Matsangos … Andi
Alexandru Papadopol … Petru
Radu Romaniuc … Silviu
Crina Semciuc … Sînzi

Sinopsis:

Din 21 septembrie, Paul Negoescu și Alexandru Papadopol  își propun să rezolve în cheie comică o ecuație cu prea multe necunoscute: emanciparea unui bărbat!

Realizatorii succesului de box-office din 2016 “Două lozuri” revin, în această toamnă, în cinematografe, cu o nouă producție. “Povestea unui pierde-vară” este o comedie despre un profesor de matematică și complicatele lui relații amoroase, pe fundalul unui București mai luminos ca niciodată. Cu Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Crina Semciuc în rolurile principale, filmul își dorește să îi amuze pe telespectatori, dar și să le ridice și câteva semne de întrebare. “Nu cred că mai putem vorbi astăzi, în 2018, despre emanciparea femeii fără să vorbim și despre emanciparea bărbatului. Așa că am făcut un film despre încercarea de maturizare a unui bărbat de peste 40 de ani”, spune Paul Negoescu, regizorul filmului.

Echipa artistică a peliculei este aceeași care a realizat succesul de box-office “Două Lozuri”: Paul Negoescu semnează scenariul și regia, Alexandru Papadopol este Petru, personajul principal, Ana Drăghici este directoarea de imagine.  Ea este, de altfel, prima femeie din cinematografia română care a semnat imaginea unui lungmetraj în ultimii 25 de ani. Mălina Ionescu, un specialist de film cu o experiență extrem de bogată, realizează scenografia din “Povestea unui pierde-vară”.

Recenzie

Salutare ”tovarăși cinefili!”

Noi, bărbații, prin natura noastră, suntem ”animale de pradă”, sau așa ne place să credem, dar, de multe ori ajungem să fim ”animale prădate”, și nu vorbim aici de femeia de lângă noi, nu, ci de toate femeile din lume ce au avut ”experiențe” nedorite cu un anume gen de bărbați.

Ultima producție semnată de Paul Negoescu, cu care am și stat puțin de vorbă despre acest film, ne aduce în prim-plan un anume gen de bărbat, aparent introvertit, timid, dar de fapt în el revine la viață, dacă putem spune așa, acel ”animal de pradă”, atunci când dă cu ochii de ceva nou, în cazul de față o tânără domniță, venită la Capitală pentru a deveni studentă.

Sînziana, tânăra aspirantă la statutul de studentă la Politehnica din București, jucată de Crina Semciuc, intră în aparenta viață anostă a profului universitar de mate, Petru.

Petru, așa cum vă spuneam mai devreme, aparent timid, introvertit și cu doar doi prieteni buni, Silviu, interpretat de Radu Romaniuc, și Andi, un actor șters, în devenire, interpretat de Rolando Matsangos, devine acel ”animal de pradă”, după ce hotărăște să se desparată de Irina, adusă la viață de Nicoleta Lefter.

Petru, jucat de Alexandru Papadopol, însumează, dacă vreți, stereotipul bărbatului egoist, misogin, a acelui gen de bărbat care nu simte și nici nu vrea să simtă nimic, dar toate astea doar dacă el, bărbatul ăsta, are de câștigat. Ca și în viața reală, lucru de altfel dorit de Paul Negoescu în acest film, Petru reușește să se schimbe de-abia când realizează, având ispita lângă el, tânăra Sînziana, că Irina este cea pe care și-o dorește cu adevărat în viața lui, și nu precupețește niciun efort în a o câștiga la loc. Lucrurile, din păcate, se complică, iar frustrările lui Petru ies, treptat, la iveală și ne arată un individ insipid, lipsit de etică, mai ales atunci când, aparent și egocentrist, vorbește despre femei ca despre niște posesiuni, și nu ca despre niște partenere, indiferent de relația cu acestea.

Să joci firescul, naturalul pe scenă sau chiar pe ecran este cel mai greu, și asta v-o spun și din propria experiență pe scândura sălii de teatru, dar știindu-l pe Papi (A. Papadopol), eram convins că îi va ieși acest lucru, într-adevăr cu efortul actoricesc de rigoare, dar a fost impecabil.

Ineditul la această peliculă, și recunosc, aici a intervenit și măiestria scenaristului, regizorului și a producătorului, toate însumate într-un singur personaj, și anume Paul Negoescu, a fost intrarea în scenă a povestitorului, care de altfel era Silviu, eșuatul scriitor SF, unul din prietenii buni ai lui Petru. Modul de povestire al evenimentelor, ca și cum am fi urmărit un documentar pe Discovery, a fost, dacă vreți, o intrare în ”fauna animalelor de pradă”, care se numește lumea bărbaților.

Filmul are pasul lui, nu se grăbește în a intra în detalii, personajele vorbesc mult pentru a spune, în cele din urmă, povestea corect, și aici ne duce, ca stil, către Woody Allen, de altfel Paul a și recunoscut că și-a dorit acest film ca un omagiu adus marelui regizor, scenarist și actor Woody Allen.

Umor, fin, ironic, auto-ironic, și cu greutatea acea britanică, dacă vreți, ne duce ușor într-o lume a bărbaților singuri, în cele din urmă, ce conștientizează ceea ce au pierdut tocmai în momentul în care totul e pierdut.

Un film, aparent simplu, de comedie, altceva decât ”Două Lozuri”, dar un film care merită văzut, comentat și, de ce nu, recomandat și ”băieților din gașcă”, și s-ar putea să se regăsească într-unul din personajele masculine din peliculă.

Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Povestea unui Pierde-Vară rulează la cinema din 21 septembrie și este distribuit în România de Roimage.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.