Câștigătorii premiilor oferite în cele cinci secțiuni competiționale ale ediției a 25-a AFF au fost anunțați în cadrul Galei de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2018, care a avut loc sâmbătă, 20 octombrie, la ora 19.00, în Sala Thalia din Sibiu. Juriile competițiilor au decis câștigătorii premiilor puse în joc dintr-un total de 55 de producții din 30 de țări, selecționate din peste 3.000 de filme înscrise din 93 de țări. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la peste 25.000 de euro.

I Am Another You (Eu sunt un alt tu) de Nanfu Wang a câștigat Premiul AFF pentru Cel mai bun film din Competiția Internațională și Sand and Blood (Nisip și sânge) de Matthias Krepp și Angelika Spangel a primit Mențiunea Specială a Juriului AFF.

La finalul serii, Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival, i-a acordat Premiul de Excelență lui Michael Stewart, Director al Festivalului de Film Documentar London Open City.
Festivalul se desfășoară până duminică, 21 octombrie. Motivațiile juriului pot fi consultate aici.

AFF Competiția Internațională
Nanfu Wang a câștigat Premiul AFF Cel mai bun film din Competiția Internațională cu filmul I Am Another You|Eu sunt un alt tu (SUA). Filmul explorează sensul și limitele libertății personale, prin ochii unui tânăr călător care respinge regulile societății și alege să trăiască pe străzi.
Din motivația juriului: Am apreciat măiestria cu care regizoarea conduce povestea și hotărârea ei de a pătrunde dincolo de suprafață. E un film cu profunzimi, imersiv și sensibil. O călătorie personală, care dezvăluie noi și noi fațete ale unei realități profund umane.

Tot în această secțiune s-a acordat o Mențiune Specială a Juriului filmului Sand and Blood|Nisip și sânge (Austria) de Matthias Krepp și Angelika Spangel. Documentarul este un apel la empatie din partea unor refugiați irakieni și sirieni, care își amintesc vremurile trecute ale unei vieți normale acasă la ei, în timp ce privesc online la ororile ce se petrec în țările lor în prezent.

Din motivația juriului: Am decis să acordăm o Mențiune Specială unui film care pătrunde în adâncimea unei situații complicate a zilelor noastre.

Juriul Competiției Internaționale AFF a fost alcătuit din Ally Derks (Olanda), Haruka Hama (Japonia) și Liviu Tipuriță (Marea Britanie).

AFF Competiția Europa Centrală și de Est
Premiul AFF Cel mai bun film din Competiția Europa Centrală și de Est a fost decernat filmului When The War Comes|De va fi război (Croația, Cehia) de Jan Gebert, o analiză atentă asupra vieții unui adolescent tipic european care are o viață dublă ca șef al unui grup paramilitar.

Din motivația juriului: Filmul ne face martorii rutinei zilnice din viața unui grup paramilitar extremist în plină creștere, urmărindu-l pe conducătorul grupului care interacționează nestingherit cu un sistem ce normalizează xenofobia. Filmul poate fi citit ca un semnal de alarmă, deoarece arată pregătirile minuțioase pentru o confruntare ce devine din ce în ce mai probabilă.

Nebojsa Slijepcevic a câștigat Premiul AFF Cea mai bună regie în Competiția Europa Centrală și de Est cu filmul Srbenka|Sârboaica (Croația). Filmul analizează agresiunea îndreptată asupra copiilor de altă naţionalitate din Croaţia și modul în care generaţia născută după război încearcă să facă faţă umbrelor întunecate ale istoriei.

Din motivația juriului: Cu filmul ”Sârboaica” trecem prin experiența unor trăiri care ne împing într-un spațiu emoțional intim, uneori deranjant de brutal și dureros, în care sunt explorate răni ce nu pot fi vindecate decât prin adevăr. Autorul explorează procesul artistic ca metodă de vindecare colectivă și ne arată că adevărul și reconcilierea sunt instrumente ce pot pune punct suferinței.
Juriul Competiției Europa Centrală și de Est AFF a fost format din Dina Iordanova (Marea Britanie), Cristian Tudor Popescu (România) și Simon Kilmurry (Statele Unite).

AFF Competiția România
Premiul AFF Cel mai bun film din Competiția România a fost acordat filmului Caisă de Alexandru Mavrodineanu, pentru “o perspectivă tulburătoare asupra societății românești, punând în centru un om care nu se lasă cuprins de cinismul general și oferă unor tineri un refugiu și o șansă”.
Claudiu Mitcu a primit Premiul AFF Cea mai bună regie în Competiția România pentru filmul său Anniversary|Aniversarea. Juriul a apreciat modul în care “filmul reușește să emoționeze și să surprindă cu portretul unui nonagenar puternic, hazliu și senin, realizat fără a recurge la clișee nostalgice”.
Din juriul Competiției România AFF au făcut parte Michael Stewart (Marea Britanie), Marin Martschewski (Germania) și Alexandru Solomon (România).

AFF Competiția Scurtmetraj
They Just Come and Go|Toți sunt trecători (Croația) de Boris Poljak a câștigat Premiul AFF Cel mai bun film din Competiția Scurtmetraj pentru “excelentă cinematografie, simplitate, umor și pentru mesajul său universal despre existența noastră efemeră și pasageră”.

Juriul Competiției Scurtmetraj AFF a fost alcătuit din Adina Popescu (România), Ruben Vermeersch (Belgia) și Vintilă Mihăilescu (România).

AFF Competiția DocSchool
Ink of Yam|Povești tatuate (Germania) al regizorului Tom Fröhlich a primit Premiul AFF Cel mai bun film din Competiția DocSchool pentru „gingășia și inteligența plină de căldură cu care a reușit să se strecoare printre clișee și locuri comune, pentru a înregistra fragmente de gânduri și suflet”.

Premiul AFF Cea mai bună regie în Competiția DocSchool a fost decernat regizoarei Letiția Popa pentru Marie (România), răsplătind “dragostea, inocența, curajul și franchețea unei tinere cineaste însuflețită de dragoste de oameni.”
Competiția DocSchool AFF a fost jurizată de Cristi Puiu (România).

Premii Speciale
La finalul ceremoniei, Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival, i-a acordat Premiul de Excelență lui Michael Stewart, Director al Festivalului de Film Documentar London Open City (Marea Britanie), pentru contribuția sa excepțională la construirea și îmbogățirea continuă a personalității Astra Film Festival.

“În toți acești ani, Michael Stewart a fost prietenul și consultantul cel mai valoros al Festivalului. Experiența lui de antropolog s-a concretizat în programe tematice speciale și programe de masterclass; în calitate de producător de film, a facilitat relația Festivalului cu lumea internațională a industriei cinematografice; și, nu în ultimul rând, a susținut cu pasiune cauza Festivalului pe lângă autoritățile britanice, obținând sprijin pentru Astra Film Festival și pentru promovarea documentarului românesc pe plan internațional”, a spus Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Festivalul Internațional Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est și a avut timp de 25 de ani o contribuție semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei asupra artei filmului de non-ficțiune, sprijinind dezvoltarea genului și deschizând noi orizonturi pentru realizatori. Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.