Seria “Twisted Faith” va include și serialul “Cults and Extreme Belief” care este prezentat de jurnalista americană Elizabeth Vargas, câstigatoare a unui premiu Emmy pentru investigațiile și interviurile sale realizate în toată lumea. În această producție nouă, Elizabeth cercetează unele dintre cele mai controversate organizații, desconspirând modul în care acestea manipulează și distrug credința oamenilor. Emisiunea va fi difuzată pe 20 noiembrie începând cu ora 22:00 pe postul Crimes & Investigation.

Elizabeth Vargas este o jurnalistă investigativă cunoscută pentru jurnalele sale de pe programul american ABC, unde a intrat în subiecte sensibile mereu, chiar și din lumea filmului. Un bun exemplu este campania sa pentru a fi recunoscută balerina care a fost dublura necreditată a lui Natalie Portman în Black Swan. Am stat de vorbă telefonic, în exclusivitate pe MovieNews.ro, cu dânsa despre subiectele acoperite de primul sezon, dar și despre mentalitatea oamenilor din culte în general pentru că este o temă foarte interesantă și rar dezbătută corect și deschis.

Întrebare: Bună ziua, doamnă Vargas, în primul rând vreau să vă felicit pentru inițiativa de a porni o serie cu un subiect atât de delicat și intrigant. Aș dori să pot spune că m-am simțit foarte bine văzând seria, dar este atât de incomfortabilă cât trebuie să fie, dată fiind tema. Aș dori să vă întreb, cum poate un jurnalist care nu este neapărat în domeniul investigativ să se implice în a demasca un cult sau o religie abuzivă?

Elizabeth Vargas: Ăsta este unul din motivele pentru care am făcut acest serial, pentru a arăta lumii că lucrurile de genul ăsta nu sunt noi, există culte cu rădăcini încă din anii ’70-’80 sau chiar mai vechi, iar oamenii de obicei ori nu știu cum să ajute și să facă un bine, ori ajung să vadă aceste culte ca un subiect de pe urma căruia pot scoate anumite avantaje. Este important să se știe că acestea există peste tot, nu numai în SUA, iar oamenii să înțeleagă cum funcționează.

Î: Sunt multe situații, precum în România, în care mulți oameni au acceptat compromisul de a intra într-un cult înainte de Revoluție, iar după 1989 s-au trezit că deși reușiseră să fugă din țară, nu puteau scăpa de sub influența sectelor respective. Ce soluții credeți că există pentru situații de genul?

EV:  Din păcate este o muncă titanică să ajuți în cazuri de genul, unde este implicată și o parte politică iar oamenii încearcă să schimbe un rău cu un rău mai mic. Membrii de obicei sunt izolați de societate și ajung să creadă cu adevărat ce li se zice, iar în cazuri precum exemplul tău este vorba de oameni mult mai sensibili psihic și mai ușor de spălat pe creier. Odată ce ai vreo urmă de îndoială, membrii cultului fac tot posibilul să întoarcă total gândirea ta și te bombardează pe toate căile cu ideologia lor, astfel este teribil de greu să scoți pe cineva de acolo. Fiind deconectați de la realitate, de multe ori până și intervenția familiei îngrijorate poate fi degeaba.

Î: Fiind o persoana foarte informată despre asta, care credeți totuși că este cea mai bună metodă de a scoate pe cineva dintr-un cult sau o sectă?

EV: Așa cum spuneam, nu există un răspuns simplu la așa ceva. Probabil cea mai bună metodă este despărțirea totală de cult, dar și asta este teribil de greu date fiind metodele respectivilor de a te urmări pentru a te atrage înapoi. Cel mai bun lucru pe care oamenii îl pot face acum este să observe lucrurile de la început. Dacă vezi sau simți că este cineva care are o tendință de a intra într-un cult, implică-te din prima și fă tot posibilul să nu lași persoana baltă, pentru că foarte rapid poate apărea momentul în care poate fi prea târziu.

Î: Aș dori să vorbim puțin despre prevenție, dacă tot ați adus vorba. Există organizații care pot ajuta oamenii care acced spre un cult?

EV: Există într-adevăr o grămadă de experți, iar munca rol este deosebit de grea. De cele mai multe ori familiile apelează la experți, dar omul are liber arbitru și nu este decizia familiei încotro o va lua persoana respectivă care a fost afiliată unui grup abuziv.

Î: În serie ați arătat până și intervenții ale FBI-ului pentru a demasca abuzurile cultelor și asta a ajutat. În Europa unde pot fi semnalate probleme asemănătoare, mai ales că de exemplu, în Germania, Suedia și Ungaria biserica Scientologică activează efectiv în fața tuturor?

EV: Autoritățile pot fi semnalate odată ce un cult încalcă legea, dar la câtă secretivitate există în jurul lor, e nevoie de dovezi clare pentru a intenta ceva legal. De exemplu, un jurnalist german a intrat sub acoperire într-un cult și a semnalat din interior ceea ce se întâmplă și așa au putut fi contactate autoritățile, pentru că altfel nu exista dovada clară că a fost încălcată legea.

Î: Oribil. Iar pentru supraviețuitori? Cât de greu este pentru ei să se reintegreze în societate cu adevărat?

EV: Este foarte complicat chiar și pentru cei care realizează. În multe cazuri aceștia sunt născuți în culte și nici măcar nu au acte de identitate așa că este ca și cum ar fi niște nou-născuți pe această lume, dar e bine că există grupuri de suport și încet și cu răbdare aceștia încep să se integreze și să funcționeze normal și rațional.

Î: Nici nu vreau să-mi imaginez cât de greu a fost pentru dumneavoastră să treceți prin experiența de a asculta poveștile supraviețuitorilor din serial, aceștia având niște povești care dor chiar și prin ecranul televizorului. În episodul despre NXIVM, în care vorbiți despre proaspăta demascare a unui personaj cunoscut pentru rolul în Smallvile, intrați pentru prima dată în subiectul celebrităților. Cum atrag cultele celebrități și care este metoda social acceptabilă de a discuta deschis pe această temă?

EV: Cultele ca NXIVM și Scientologia se folosesc de celebrități pentru că este o metodă de PR excelentă. Odată ce omul vede că o persoană publică se afiliază la ceva, este mult mai ușor să creadă că acel ceva este un lucru bun. Trebuie făcută diferența între X ca celebritate și X ca membru al unui cult, pentru că până la urmă și celebritățile sunt oameni normali cu o viață personală și un liber arbitru.

Î: Aveți mare dreptate cu faptul că totul este o mișcare de PR, toată lumea a auzit de Tom Cruise, dar nu toată lumea a auzit de David Miscavage. În episodul cu Martorii lui Iehova abordați un subiect de interes internațional, aceștia fiind peste tot. Abuzurile sexuale sunt știute de decenii, la fel ca la scientologi. Cum de încă există în 2018 și lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la înființarea acestora și până acum?

EV: Aș putea spune că am numit această serie Cults & Extreme Beliefs tocmai din acest motiv. În sezon am abordat culte religioase și credințe care trebuie înțeles că sunt extreme. Grupurile astea nu se consideră culte, ci religii valide. Au parte de amenzi zilnice de milioane de dolari și totuși sunt foarte bine apărați, dar așa cum am spus și mai sus, fiind imposibil de ajuns la ei. Doar liderul unui singur grup din cele prezentate a fost de acord să vorbească public, în rest sunt foarte, foarte bine ascunși și au o strategie aproape imbatabilă în multe cazuri.

Î: În episodul despre United Nations of Islam vedem cum aceștia refuză medicina modernă. Știu că nu sunt singurii, dar există situații în care organizațiile de sănătate au putut interveni? Sau doctori?

EV: Nu știu să fi reușit un doctor așa ceva, dar organizațiile de sănătate pot interveni tot alături de autoritățile legale. Este un cerc vicios din păcate, tot în sala de judecată se ajunge atunci când cineva nu dorește să își vaccineze copilul sau refuză transfuzii de sânge. Așa s-a ajuns la cazul tragic din episodul cu United Nations of Islam, unde o tânără a fost efectiv lăsată să moară de cancer osos fără niciun fel de tratament. Abia moartea a trezit la realitate supraviețuitorul ieșit din cult cu care am vorbit.

Î: Vă promit că ultima mea întrebare nu este la fel de sumbră precum cele precedente. Când ați vorbit ultima oară cu subiecții sezonului și cum sunt ei acum?

EV: Cum sunt acum? Uite, cred că mulți vor avea nevoie de toată viața ca să-și revină, ăsta e adevărul, dar important e faptul că toți încearcă să ajute pe alții acum, crează grupuri de suport și datorită lor lucrurile arată mult mai bine și există, deși foarte târziu, mult mai multă speranță ca până acum. Le e mult mai bine, le doresc tot binele din lume și am încredere că partea frumoasă a vieții le este înainte.

Î: Vă mulțumesc foarte mult, pentru interviu și mai ales pentru ceea ce faceți. Vreau să vă urez ceva, din toată inima, pentru sezonul 2. PE EI!

EV: Esti adorabilă, Ioana. Mulțumesc!

Vă reamintim, patru episoade în premieră din Culturi şi credinţe extreme (NXIVM, Martorii lui Iehova, Copiii lui Dumnezeu și Națiunea Unită a Islamului) le puteți urmări pe Crime & Investigation de mâine, 20 noiembrie, începând cu ora 22! Mai jos aveți programul și scurtă descriere a episoadelor:

22.00  Premieră Nou şi în exclusivitate: Culturi şi credinţe extreme: NXIVM

Sarah Edmondson a lucrat ca recrutoare pentru grupul de autoajutorare NXIVM. În 2017 a dezvăluit că grupul e un cult distructiv al sexului şi acum face totul pentru ca liderul grupului, Keith Raniere, să-şi petreacă restul vieţii la închisoare. (SAT)

23.00  Premieră Culturi şi credinţe extreme: Martorii lui Iehova

Romy Maple, fostă martoră a lui Iehova – supusă la abuzuri sexuale în copilărie – face un demers pentru a afla de ce solicitările ei să se facă dreptate au fost ignorate sistematic de membri ai conducerii organizaţiei. (SAT)

00.00  Premieră Culturi şi credinţe extreme: Copiii lui Dumnezeu

Amy Bril îşi aminteşte copilăria ei în cadrul grupului “Copiii lui Dumnezeu”, vestit pentru pedofilie şi prostituţie “religioasă”. Amy şi alţii născuţi şi crescuţi în acel grup iau măsuri în privinţa unui val de sinucideri printre supravieţuitori. (SAT)

01.00  Premieră Culturi şi credinţe extreme: Naţiunea Unită a Islamului

Crescând în Naţiunea Unită a Islamului, Elijah Muhhamad a fost silit să lucreze de mic, a fost abuzat fizic şi a locuit în condiţii insalubre. În prezent are şansa să-şi facă dreptate lui şi altor copii abuzaţi de Naţiunea Unită a Islamului. (SAT)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.