Spyro Reignited Trilogy este un must have/play pe care îl poți parcurge în sesiuni ocazionale de joc (nu e nevoie să faci binging) și să-l folosești ca mod de relaxare.”

Gen: Aventură, Acțiune, Platformer

Lansare: 13 noiembrie

Studio: Activision, Insomniac Games, Games for Bob

Distribuitor: Activision-Blizzard România

Platforme: PlayStation 4, Xbox One

Clasificare: A.G.

Sinopsis:

Spyro s-a întors sub formă de trilogie refăcută cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4. Trilogia include: Spyro the Dragon, Spyro 2: Ripto’s Rage! și Spyro: Year of the Dragon.

Recenzie:

La sfârșitul anului ’98 primeam de la Insomniac Games un platformer foarte colorat și simpatic, Spyro the Dragon, ce-l avea în rol principal pe Spyro – un dragonaș haios care ajunge în ipostaza de a-și salva lumea, una a dragonilor și a celor mai diverse feluri de animale. Aventura și dragonașul au fost atât de bine primite de jucători încât au urmat alte două sequel-uri Spyro 2: Ripto’s Rage!și Spyro: Year of the Dragon – lansate în 1999, respectiv 2000.

Vestea minunată a venit de relativ curând când am aflat că trilogia va reveni pe consolele actuale cu o grafică refăcută (mulțumită engine-ului grafic Unreal) și mai mult de atât, toate urmau să vină într-un singur pachet. Data de lansare a fost stabilită în această toamnă, dar o mică întârziere a împins data de lansare pentru Spyro Reignited Trilogy pentru 13 noiembrie.

Printre titlurile AAA importante din această toamnă (Marvel’s Spider-Man, Assassin’s Creed Odyssey, Hitman 2, Darksiders III, Read Dead Redeption 2 și urmează să iasă și Just Cause 4) simțeam nevoia de un pic de relaxare, de un joc care să mă “fericească” fără să fie nevoie să-mi bat capul prea mult, iar Spyro Reignited Trilogy avea să fie acel joc!

Poveștile

Copilul la culcare, seara, căști, ceva ronțăială și-un cidru de kiwi și am dat drumul la Spyro Reignited Trilogy cu așteptări la acele clipe de relax și reamintirea cu bucurie a perioadei frumoase a platformer-urilor.

Am primit pentru recenzie versiunea pentru PlayStation 4 pe care am instalat-o pe versiunea PRO a consolei Sony și am fost gata-pregătit să întâmpin grafica colorată și frumoasă cu suport HDR, dar… piua (revin pe subiect mai jos, la capitolul Tehnic).

Din meniul, căruia îi lipsește, pe lângă HDR și opțiunea de subtitrare, poți alege să te apuci de oricare dintre cele trei jocuri: Spyro the Dragon, Spyro 2: Ripto’s Rage! și Spyro: Year of the Dragon. Progresul este calculat în procente și nu este nevoie să termini un joc pentru a avea acces la sequel.

În Spyro the Dragon o creatură caraghios de urâtă și rea, Gnasty Gnorc, răvășește lumea dragonilor, le fură comorile și împietrește toți dragonii, mai puțin pe drăgălășenia de dragonel, Spyro, care vine la pachet cu prietenul său – libelula Sparx. Cei doi se văd nevoiți să străbată lumea în lung și-n lat să “despietrească” dragonii, să recupereze comorile și să-l confrunte pe răutăciosul Gnasty Gnorc.

Spyro 2: Ripto’s Rage! îl aduce în acțiune din nou pe Spyro și Sparx care, din greșeală ajung teleportați în Avalar unde Elora the Faun, Hunter the Cheetah și Professor au nevoie de ajutorul celor doi pentru a-l confrunta pe warlock-ul Ripto și minionii săi care distrug portalul prin care a venit Spyro și vor să pună mâna pe Avalar. Spyro va trebui să recupereze talismane împrăștiate prin Avalar pentru a putea să-l confrunte pe Ripto și pentru a putea să se teleporteze înapoi în lumea sa.

Spyro: Year of the Dragon îl prinde pe Spyro în plină sărbătoare a Year of the Dragon, alături de ceilalți dragoni din Dragon Realms, iar în timp ce se odihnesc după petrecere, Sorceress și acolita sa, Bianca și minionii lor, Rhynocs, fură ouăle tuturor dragonilor și le împrăștie peste tot. Așadar, Spyro, Sparx și Hunter pornesc în aventură pentru a recupera ouăle dragonilor și pentru a-i înfrunta pe viclenii Sorceress, Bianca și Rhynocs. Celor trei li se vor alătura în aventură și Shiela the Kangaroo, Sergeant Byrd the Penguin, Bentley the Yeti, și Agent 9 the Monkey.

Gameplay

După cum spuneam, Spyro este un platformer 3D în care îl controlezi, din perspectiva a 3-a, pe Spyro și câteodată și alte personaje (ex. Shiela the Kangaroo). Spyro știe să sară în două feluri, planează și înoată, iar ca forme de atac se folosește de coarne și sufla foc (sau bile de foc, ocazional).

Control-ul lui Spyro, la prima vedere e relativ simplu, dar cu cât avansați mai mult în joc, când veți ajunge la niveluri cu multe prăpăstii sau apă/lavă, sensibilitatea controlului lui Spyro își va spune cuvântul.

Spyro învață pe parcurs chestii noi, dar cel puțin în prima parte, bălțile cu apă – fie ele mici sau mari și prăpăstiile vor fi inamicul nr. 1, nicidecum inamicii. Aceștia din urmă pot fi abordați fiecare în felul lor (pe unii trebuie să îi împungi, pe alții să-i “stingi” cu flăcările). Combat-ul cu aceștia este deseori destul de scurt, dacă știi la care dintre cele două atacuri e vulnerabil și inamicii sunt destul de mulți – mici, mari, colorați, urâți, caraghioși etc – și câteodată întâlnim și câte un bos care poate fi scos din schemă dacă se descoperă și se aplică o anumită strategie.

Printre cele mai importante aspecte ale gameplay-ului este că întotdeauna vei avea câte ceva nou de făcut (curse pe sub apă, în aer, cu skateboard-ul, țopăială etc) și nu te lasă să te plictisești de fel. Adunatul pietrelor prețioase (care se ascund și în cutii de comori sau alte obiecte de decor) sunt necesare pentru acces la anumite locații via portal-uri (acestea sunt baza mini-game-urilor sau porțiunilor de lumi în care ai de făcut câte ceva). Depinde de versiunea de joc, trebuie, pe lângă pietre prețioase, să strângi și ouă de dragoni sau talismane, pentru a avea acces/înainta mai departe în joc.

O zână va apărea prin niveluri și vor avea rol de “check point” – dacă mori, apari de la ultima zână pe lângă care ai trecut, iar din când în când vei da de unul dintre personajele menționate mai sus care te întâmpină și-ți amintesc că trebuie să descoperi anumite abilități pentru a putea avea acces în anumite zone. De asemenea, un nene cu sac de bani va accepta să-l plătești în pietre prețioase pentru a te ajuta cu o parte din acele abilități, sau acces la anumite locații.

Din când în când, Spyro va întâlni și NPC-uri, cu care va purta discuții scurte și pe care va trebui să le ajute, după ce pășește prin acele portaluri care duc la acele mini-game-uri sau anumite locații.

Fiecare portal accesat are anumite misiuni de îndeplinit și progresul acestuia îl vei găsi într-un meniu care se poate accesa oricând în timpul jocului (în acel meniu se găsesc și abilitățile deblocate și cele care vor trebui deblocate). Se poate completa misiunea de bază (despietrirea dragonilor, găsirea talismanelor, găsirea ouălor de dinozaur) pentru a putea să te întorci în Dragon Realms și alternativ vei putea să mai faci/descoperi și altceva. Cu cât parcurgi mai mult din joc, chestiile alternative vor deveni, la un moment dat, necesare să le faci pentru a putea înainta în joc. Traversarea acestor portaluri va aduce ecrane de încărcare în care te poți “juca” cu Spyro făcând mișcările de bază via controller. Destul de fun.

Mi-a plăcut că fiecare zonă distinctă, fie din Dragon Realms, fie în spatele portalurilor, avea ființe adaptate local – animăluțe care se plimbă de colo-colo (ex. oi, iepuri, șopârle, iepurași ș.a.m.d.). Aceștia sunt importanți pentru libelula Sparx. Odată fugăriți, prinși și uciși de Spyro, îl va “recupera” pe Sparx, care este un fel de luminiță importantă care ne arăta în ce stare se află Spyro.

Din punct de vedere auditiv, muzica de fundal nu iese cu nimic în evidență, dar nu e nici supărătoare și au fost ocazii în care anumite ritmuri melodice mi-au amintit de jocurile clasice de acest gen. Efectele speciale auditive sunt destul de multe și contribuie activ la experiența de joc. Sunete caraghioase se aud când și când din partea NPC-urilor, iar râsul isteric al creaturii, care are în posesie un sac cu bunătăți și pe care rar îl vei prinde, uneori m-a scos din sărite.

Grafic jocul stă cel mai bine, mulțumită Unreal Engine – avem parte de peisaje diferite, cu teme diferite (junglă, munte, deșert ș.a.m.d.) în perioade de timp diferite (toamna, iarna, noapte, eclipsă ș.a.m.d.), iar animațiile, cel puțin ale lui Spyro, sunt foarte fluente și plăcute vizual. Spuneam la început că personal am fost uimit că nu există suport HDR, grafica lui Spyro fiind PERFECTĂ pentru aceasta, dar se pare că nu a fost să fie (poate va fi adus printr-un update, pe viitor). Nu am întâmpinat probleme nici pe partea audio nici pe cea grafică. Nu am avut frame drops sau mai știu eu ce alte bug-uri.

Au existat și există discuții, cum că nu există posibilitatea de subtitrare în niciunul dintre jocurile din trilogie, majoritatea jocurilor din ziua de astăzi având această opțiune în mod “default”. Nu m-am lămurit care este explicația, dar personal eu joc cu subtitrarea pe ON, pentru că vreau să nu-mi scape nimic din discuțiile audio. Dacă nu aud ceva de acolo, sigur prind în subtitrare.

Concluzie

M-am relaxat? A fost ceea ce-mi doream trilogia Spyro? În linii mari, da și da. Spyro Reignited Trilogy a venit la sfârșit de an ca o gură de aer proaspăt și curat, printre jocuri “grele” și a reușit să mă relaxeze și să mă facă să mă întorc la el din curiozitate să aflu ce-mi rezervă povestea și ce ascund portalurile.

Inițial m-am gândit că trilogia este dedicată unui segment destul de tânăr de jucători, dar după ce am parcurs prima parte a celor trei jocuri (să zicem 25% din fiecare) deja jocurile încep să devină un pic mai complicate. De ce zic asta? Pentru că, la un moment dat, va trebui să faci cât mai mult din mini-games/zone din spatele portalurilor pentru a putea avansa în joc și nu de multe ori mi s-a întâmplat să mor când trebuia să sar de pe niște pietre mici, în mișcare (pe care erau și inamici cocoțați) sau să cad în banale bălți sau prăpăstii ascunse și asta datorită controlului inexact al lui Spyro, în situații de mare atenție la deplasare/sărit/zbor. Câteodată este necesar să te întorci înapoi la anumite zone la care nu poți ajunge decât dacă dobândești, mai târziu, abilitățile necesare, iar aceste drumuri sunt întortocheate (noroc că poți bifa din meniu să-ți apară o mică hartă a locației în care te afli).

Una peste alta, Spyro Reignited Trilogy este un must have/play pe care îl poți parcurge în sesiuni ocazionale de joc (nu e nevoie să faci binging) și să-l folosești ca mod de relaxare căci jocul livrează o poveste colorată și amuzantă și-ți trezește ușor amintiri din epoca când platformerele erau cândva în vogă, iar în această eră Battle Royală, veteranii și cei tineri își pot regăsi pacea sufletească și fără a fi nevoiți să-și ucidă cu tigăi adversarii sau să-i calce cu tancul.

Mulțumim Activision-Blizzard România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.