Centenarul Filmului Românesc a ajuns la mijlocul drumului, cu peste 50 de evenimente realizate în perioada februarie-noiembrie 2018. Proiectul s-a desfășurat în România și Republica Moldova, cu invitați din zona cinematografiei românești și cu filme alese de experții proiectului: Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor și Cristian Mungiu. Zeci de invitați au fost parte din caravana #100filme, primind distincția oficială, care marchează anul 2018, prin filmul românesc.

Mii de kilometri au fost parcurși în cadrul caravanei, care a ajuns în localitățile care au acceptat să facă parte din proiect, să-l sprijine și să intre pe harta filmică din 2018.

Inițiatorii, Asociațiile ARTIS (Iași) și MIA (Chișinău) au lansat proiectul la Iași în februarie 2018, cu susținerea Primăriei Municipiului Iași, prin Departamentul Centenar, coordonat de prof. univ. dr. Daniel Șandru.
Mijlocul proiectului de la Iași a fost marcat prin trei zile cu filme românești și invitați speciali, o conferință de presă despre importanța filmului românesc și viitorul proiectului, dar și întâlniri cu publicul înainte și după filme.

Între 7 și 9 decembrie, la Cinema Ateneu au fost proiectate opt filme românești, cu participarea actorilor Simona Bondoc, Ileana Popovici, Florin Piersic. Evenimentele au fost prezentate de Ambasadorul proiectului – Irina-Margareta Nistor. Prin telefon, au participat la întâlnirea cu publicul ieșean actorii Cosntantin Codrescu și Tamara Buciuceanu-Botez. La cele opt filme au participat în jur de 1.000 de spectatori.

În cadrul proiectului, care a adus pe marele ecran 53 de filme din cele 100, în România, s-au mai realizat:

66 de evenimente
peste 12.500 de km
peste 9.000 de spectatori
1 conferință de lansare
1 conferință de mijloc de proiect
peste 20 de invitați
28 de localități

În Basarabia s-au realizat:

18 evenimente în 15 localități
cu peste 3.500 de spectatori
18 filme
1 conferință de lansare
1 conferință de încheiere
19 parteneri oficiali

12 invitați speciali

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.