Mă aflu, încă o dată, în fața un laptop de gaming pe care l-am transformat, mai bine de două săptămâni, în unealta de zi cu zi, nu numai în gaming ci și în task-urile zilnice – fie ele de tip office sau entertainment. Nimic nou până aici, dar, de această dată, în teste am avut un laptop de gaming care vrea să iasă din tipare și din punct de vedere al aspectului exterior. Așadar, haideți să vă spun două-trei chestii despre Predator Helios 300 Special Edition!

Pachet

Prima vedere asupra pachetului a dat de înțeles că este vorba de un device subțire, iar greutatea era mai mică decât alte laptopuri de gaming (aproximativ 2.5kg) pe care le-am avut în teste. Banala cutie de carton cu mâner are să ascundă o cutie foarte arătoasă, albă cu inscripții aurii, sau mai elegant spus, rose gold, iar înăutru se ascunde “minunea”.

Pachetul include, pe lângă manual, alimentatorul (tot alb la culoare) și marele “erou portabil al zilei”, Predator Helios 300 Special Edition împachetat atent într-o punguță stil plic catifelată. Recunosc, prima impresie a fost “wow”.

De menționat este că există și accesorii, în aceeași temă de culori, care constau în mouse, mouse pad și căști. Niciunul dintre acestea nu au fost, însă, incluse în pachetul de față.

Aspect

Cu acel “wow!” rămas în cap, încep să-l răsucesc pe toate părțile și primul lucru care-mi sare în ochi este logo-ul mare de pe capac cu Predator încadrat între două dungi, ambele de culoare rose gold, iar jos, balamaua din aceeași culoare. Partea de sus, are o bordură dintr-un plastic cu striații, menit probabil, de a nu aluneca mâna când deschi și deschis “capacul”. Cu capacul închis, am observat rapid că, atunci când apeși ușor pe el, se deformează ca și când ar fi gol pe dinăuntru. Acest lucru, scade puțin din calitate, dar nu este nimic grav.

Pe latura din stânga găsim Kensington Lock-ul, portul Ethernet Gigabit, portul USB 3.1 tip C, HDMI, un port USB 3.0 și un cititor de carduri SD/SDXC. Latura din față este liberă, iar cea din spate prezintă fante mari pentru circulația aerului.

Pe latura din dreapta avem portul pentru alimentare, un LED pentru baterie și unul pentru stare, 2 x porturi USB 2.0 și jack-ul pentru căști.

Pe spate, partea de sus este, de asemenea presărat cu fante pentru aerisire și se observă că avem două locașuri care ne oferă acces la memoria RAM și SSD. Tot aici sunt prezente și 4 “piciorușe” cauciucate mari de cauciuc pentru stabilitate și, în partea din față avem și două difuzoare stereu. Trebuie să precizez că, culoarea rose gold predomină și partea de sus, care se continuă dinspre balama.

Odată deschis capacul, avem un display IPS de 15.6″ cu logo Acer (argintiu) în stânga sus și Predator (rose gold), jos, centrat. În partea de sus, între cele 4 piciorușe cauciucate, se observă și camera web HD 720p și găurelele pentru microfoane.

Ajungem, așadar în zona cea mai folosită a laptopului și anume la partea de jos cu tastatura și touchPad-ul. În dreapta, sus, producătorul ne amintește că sistemul audio Stereo folosește tehnologia Dolby Audio, iar restul spațiului de lucru este liber, aspectul minimalist denotând, încă o dată, eleganță.

TouchPad-ul este încadrat și el într-o margine rose gold, iar tastatura QUERTY este iluminată (alb) cu tastele WASD de culoare, de asemenea, rose gold. Este inclus și numpad-ul.

Tehnic

Modelul în teste este PH315-51, iar punct de vedere tehnic, conform fișei tehnice a producătorului, avem un dispay Full-HD (1920 x 1080) anti-glare cu o rată de refresh de 144 Hz. Procesorul este un Intel Core i5 Quad Core model i5-8300H (Coffee Lake), și avem o placă video nVidia GTX 1060 cu 6 GB memorie video pentru jocuri și una Intel Graphics 630 pentru când nu este nevoie de accelerare 3D.

Pe partea de stocare avem două unități: un SSD de 256 GB SATA și un HDD de 1 TB SATA (care pot fi schimbate cu altele mai încăpătoare/rapide), iar memoria RAM DDR4-2666 are o capacitate de 16 GB cu posibilitatea de a crește cantitatea sa.

Placa wireless este Intel 9560 care suportă 802.11b/g/n/ac de până la 1733 Mbps, iar cea Ethernet este Gigabit și nu lipsește, bineînțeles, Bluetooth-ul.

Modelul de față are o baterie cu o capacitate de 49.000 mWh capabilă de 3.5 ore de utilizare a laptopului într-un regim mediu de funcționare.

Sistemul de operare este Windows 10 Home, iar testele au fost făcute cu sistemul cu cele mai noi update-uri aplicate. De asemenea, am făcut update și la ultimele variante ale driverilor NVIDIA. Cu ajutorul aplicației Predator Sense poți modifica parametrii când vine vorba de frecvențe, ventilator și alte aspecte. Util.

Aveți mai jos câteva capturi din CPU-Z despre componența tehnică, respectiv una din CPUID cu detaliile bateriei:

Teste

Timp de mai mult de două săptămâni pot spune că nu ma încântat aproape deloc capacitatea bateriei, să nu mai vorbim și în cazurile sesiunilor de jocuri. Chiar dacă bateria se alimenta rapid (3-4 ore de la 0 – 100% neutilizat), dacă îndrăzneai să dai drumul la un joc, bateria se epuiza în aproximativ o oră cu laptopul folosit intens, dar pe partea de office cu bateria setată pe Balanced, mai mult de două ore am putut utiliza aplicații de tip Office și chiar și sesiuni scurte de ascultat muzică (mp3). Când vine vorba de streaming video la calitate mare (HD/4K via YouTube) consumul a crescut destul de mult, bateria reușind să țină aproximativ o oră și jumătate.

Ne-am lămurit, așadar, că portabilitatea nu este tocmai pe măsura aspectului, dar dacă tot vorbim de acesta pot să spun că utilizarea tastaturii mi-a pus, de asemenea, probleme căci spațiile dintre butoane sunt cam mici, iar numpad-ul e aproape inutilizabil. Subliniez aici că am niște degete “butucănoase”, deci pentru un utilizator “normal” acestea ar putea să nu fie un impediment. Cu TouchPad-ul m-am descurcat bine când vine vorba de browsing, utilizare de tip office, dar când a venit vorba de sesiuni de gaming, am trecut pe mouse de gaming cu fir. Iluminarea este plăcută, la fel și apăsarea tastelor – scurtă și puțin zgomotoase.

Pe perioada sesiunilor mai lungi de gaming, atât conectat la cumulator cât și pe baterie, nu s-a încălzit partea cu tastatura, dar în schimb a început să se simtă și să se audă Aeroblade 3D Fan-ul din dotare. Nederanjant dacă sesiunea de gaming se face pe căști. Boxele stereo sunt și ele destul de bunicele redând sunetul la un nivel mediu ca putere, iar claritatea s-a simțit ușor datorită suportului Dolby.

Și pentru că este un laptop de gaming am trecut la treabă și am instalat demo-ul Forza Horizon 4, DOOM, Diablo 3 și Starcraft pentru a acoperi cât mai mult din genurile de joc. Setările grafice și rezoluția au fost puse la maxim în cele două jocuri din urmă (RPG/Strategie), iar laptopul s-a descurcat minunat fără a avea sacadări, frames drop sau știu eu, te-miri-ce nebunii. Bun. Am fost nemilos și când vine vorba de jocul racing și FPS, am urcat totul la maxim d.p.d.v. grafic dar aici lucrurile au început să pună probleme. Procesorul, ramii și ramii video s-a văzut că nu pot duce, dar cu mici modificări la anumite aspecte grafice, am reușit să fac totul să funcționeze peste 30fps. Decent, zic eu. Un aspect important este și că, în specificații, spune că laptopul cu a sa placă video accelerată ar fi “VR Ready”. Recunosc, nu am testat, dar având în vedere că DOOM (joc lansat de ceva vreme) și FH4 nu au rulat bine pe setări grafice maxime, m-aș mira ca un joc VR să se descurce bine, cel puțin la capacitate maximă.

Concluzie

Personal, m-am simțit un pic intimidat să ies cu el în lume, căci eleganța sa necontestabilă se prestează parcă spre un public feminin, iar degetele mele, ca niște cremvurști, au subliniat acest motiv. Nu mi-a plăcut senzația dată de îndoirea plasticului pe capac, dar cred că nu este un impediment dacă laptopul ajunge pe mâinile unei gamerițe.

Laptopul oferă ceva performanță, când vine vorba de jocuri și are și atuul că poți pune mai multă memorie RAM și un SSD mai rapid/încăpător, dar diferența este făcută de aspect – combinația de alb și rose gold atrăgând cu siguranță priviri. Un laptop elegant de gaming, pentru gamerițe, numai să aibă loc în rucsac și pentru alimentator, căci la capitolul portabilitate, bateria ar fi putut oferi mai mult.

Predator Helios 300 Special Edition este disponibil acum în magazine la un preț de aproximativ 6.000 lei și dacă te grăbești îl poți găsi acum la reducere sau cu un cadou.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.