BOY ERASED, în regia lui Joel Edgerton, cu Nicole Kidman, Lucas Hedges, Russell Crowe în rolurile principale, va fi prezentat în premieră în România în deschiderea celei de-a 28-a ediții a Festivalului Internațional de Film DaKINO, joi, 7 martie, ora 19:30, la Cinema Muzeul Țăranului.

Nominalizat la Globurile de Aur 2019 pentru Cel mai bun actor în rol principal- Lucas Hedges și Cel mai bun cântec original, filmul se bazează pe memoriile lui Garrard Conley, unul din cei 700.000 de americani care au fost supuși unei forme de terapie de conversie pentru persoane LGBT.

Părinții tânărului Jared, interpretați de Nicole Kidman și Russell Crowe, hotărăsc că este inacceptabil pentru ei, pentru comunitatea în care trăiesc și pentru fiul lor, ca acesta să fie homosexual. Așa că Jared va intra într-un program de terapie de conversie, timp în care părinții lui vor încerca să împace propriile convingeri religioase- tatăl este pastor baptist- cu iubirea pentru fiul lor.

AT ETERNITY’S GATE, în regia lui Julian Schnabel, cu Willem Dafoe, Mads Mikkelsen, Oscar Isaac și Rupert Friend, va fi prezentat în închiderea Festivalului, duminică, 10 martie, ora 19:30.

Nominalizat la Premiul OSCAR 2019 pentru Cel mai bun actor în rol principal- Willem Dafoe, la Globul de Aur 2019 pentru Cel mai bun actor într-o dramă- Willem Dafoe, și inclus în Competiția Oficială și câștigător al Premiului pentru Cel mai bun actor- Willem Dafoe la Festivalul de Film de la Veneția 2018, filmul nu este o biografie a pictorului olandez Vincent Van Gogh ci, mai degrabă, o acumulare de secvențe bazate pe câteva evenimente din ultimii ani din viata artistului- așa cum reies ele din scrisorile dintre el și fratele lui, Theo (Rupert Friend), din relația de prietenie și rivalitate cu Gauguin (Oscar Isaac) și altele pur și simplu inventate. Pentru că, așa cum spune regizorul Schnabel, el însuși pictor, filmul este în primul rând o ficțiune despre ce înseamnă să fii artist.
Regizorul american Julian Schnabel este cunoscut publicului pentru filmul Scafandrul și fluturele- 2007, nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun regizor și câștigător al Globului de Aur pentru Cel mai bun regizor și al Premiului pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes.

Programul complet al festivalului este disponibil: http://dakinofestival.ro/ro/2019/program

Biletele pot fi achiziționate: https://eventbook.ro/program/dakino

Festivalul organizează un masterclass de scenaristică, susținut de Mary Kate O’Flanagan (Irlanda), membru al Juriului Competiției Internaționale de Scurtmetraj DaKINO 2019- scenaristă și consultant internațional de storytelling, duminică, 10 martie, 12.00 – 14.00 la Cărturești Verona. Intrarea la masterclass este liberă în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere.

Mai multe detalii despre masterclass sunt disponibile aici: http://dakinofestival.ro/ro/masterclass

DaKINO 2019 este organizat de Asociația FAMart și Fundația DaKINO, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al DACIN SARA și al Muzeului Național al Țăranului Român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.