Serile Filmului Românesc invită realizatorii de scurtmetraje la o nouă ediție în care marele ecran se redeschide și vor fi proiectate cele mai bune producții. Noutatea din acest an este că va fi ales un câștigător, de către public, prin vot direct, în cadrul serii dedicate scurtelor, la Hala FIX. Selecția va fi realizată de Ambasadorul SFR, Irina-Margareta Nistor.

Ediția a 10-a a festivalului se va desfășura în perioada 12 – 16 iunie 2019, iar seara dedicată Secțiunii S’Curte și la FIX va fi anunțată ulterior, pe pagina de facebook și pe site-ul oficial al SFR.

Înscrierile se fac aici, în perioada 3 aprilie-3 mai 2019.

“Secțiunea de scurtmetraje a fost una foarte specială, unde am cunoscut tineri pasionați de film, care, cu siguranță vor ajunge la marile festivaluri în câțiva ani – chiar asta spuneam după vizionarea filmelor selecționate anul trecut, proiectate la Hala FIX. Anul acesta, rămânem fix la FIX, pentru că spațiul acela are ceva special, iar ieșenii care vor și altfel de evenimente știu bine acest lucru”, spune Andrei Giurgia, directorul SFR.
Participi la S’Curte și la FIX pentru că ai:

● Posibilitatea ca producția ta să fie proiectată în fața cinefililor ieșeni;
● Numele tău va fi pe lista producțiilor cinematografice care rulează la SFR;
● Vei putea a face cunoștință cu regizori și scenariști, invitați în festival;
● Vei beneficia de mecanismul de promovare al SFR;
● Posibilitatea de a câștiga Premiul publicului în cadrul competiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.