Ultima jumătate a sezonului 3 – ultimul al serialului Into the Badlands se difuzează acum pe AMC, iar după ce am discutat telefonic cu Sarah Bolger (Jade), acum am avut posibilitatea să discutăm puțin și cu Ally Ioannides, cea care o interpretează pe Tilda (Iron Rabbit).

Despre Ally pe scurt vă putem spune că este născută în ianuarie 1998 în Atlanta, Georgia, apoi a crescut în Park City, Utah, ca apoi să ajungă în Burbank, California la vârsta de 14 ani. Debutul profesional l-a avut pe scena Egyptian Theatre din Park City, într-un muzical și a continuat să performeze în Pioneer Theatre Company și Hale Center Theater din Salt Lake City, Utah. În perioada școlii, Ally a cântat de mai mult de 300 ori în cadrul Madeleine Choir School.

În actoria de teatru a debutat la vârsta de 11 ani într-o adaptare pentru A Christmas Story, apoi a intepretat roluri în White Christmas, Annie și The Sound of Music.

La televiziune a debutat în rolul lui Dylan Jones în serialul NBC, Parenthood și scurt-metrajele The Tsarevich și Stray cu care a participat și la festivaluri de film. În 2015 a avut și un rol în Law & Order: Special Victims Unit și a primit rolul lui Tilda în Into the Badlands unde a rămas până în prezent. În 2016 filmat și pentru un rol (Cassie) în Elementary.

Înainte de a intra în detalii legate de serialul în sine, în prima parte a interviului am întrebat-o pe Ally câteva chestii despre ea, preferințele ei și planurile profesionale de viitor.

Silviu Tănase: Bună Ally. Înainte să trecem la întrebări mai “serioase” se începem cu ceva “de încălzire”. Care a fost ultimul film pe care l-ai văzut?

Ally Ioannides: Este o întrebare foarte bună, pentru că am urmărit anime, nu-mi amintesc însă de care a fost ultimul film pe care l-am văzut. Dar, am văzut o grămadă de animații.

Silviu: E un răspuns destul de bun, că și eu urmăresc multe anime-uri și atât de multe seriale tv căci nu-mi mai amintesc ce filme am mai văzut.

Ally: Cred că ultimul film văzut a fost The Favorite.

Silviu: Acela este un film foarte bun.

Ally: Da, l-am văzut pentru a doua oară alături de prieteni pe care i-am convins că trebuie să-l vadă și ei.

Silviu: A fost un film extraordinar. Regizorul face o treabă minunată.

Silviu: Acum, că ne-am mai încălzit puțin, spune-mi te rog, ce planuri de viitor ai? Vei mai juca în seriale TV și/sau filme?

Ally: Da, îmi place la nebunie să joc în filme și am filmat în decembrie pentru un film numit Synchronic în care o intepretez pe fiica personajului interpretat de Jamie Dornans, iar în film joacă și Anthony Mackie. A fost o experiență diferită și grozavă și sigur vor mai veni oportunități de acest gen, dar și în serialele de televiziune.

Rămâneți cu noi, căci în cea de-a doua parte vom afla mai multe despre rolul ei, Tilda/Iron Rabbit în Into the Badlands, despre colegii de platou și antrenamentele de arte marțiale.

Vă reamintim că prima parte a acestui al treilea și ultim sezon pentru Into the Badlands a fost difuzat pe post în perioada aprilie-iunie a anului trecut; atunci se dezvăluia o parte din mitologia din spatele serialului. Secretele legendarului oraş Azra începeau să iasă la lumină datorită unui nou clan condus de Pilgrim (Babou Ceesay) și Cressida (Lorraine Toussaint din Orange is the New Black). În ultimele episoade ale serialului vor ieși la lumină secrete vechi, se vor forma alianțe noi, iar saga își va atinge punctul culminant într-o bătălie epică.

Mai multe detalii despre primele două episoade din această ultimă parte a ultimului sezon am scris aici.

Capitolul final al serialului fantasy cu arte marțiale Into the Badlands, a început să fie difuzat la AMC din 25 martie. Ultimele opt episoade sunt programate pe post în fiecare seară de luni, de la ora 22.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.