American Independent Film Festival propune anul acesta o selecție de filme pentru adolescenți în Secțiunea FOCUS Teenagers. Eighth Grade (r. Bo Burnham) întregește secțiunea și aduce în prim-plan influențele pe care mass-media și rețelele de socializare le au asupra tinerilor astăzi. Vlog-ul este una dintre ele.

Filmul Eighth Grade, debutul lui Bo Burnham în lungmetraj, va avea o proiecție unică în cadrul American Independent Film Festival, miercuri, pe 17 aprilie, de la ora 20:00, la Cinema Pro și va fi urmat de o discuție despre influența fenomenului vlogging-ului în viața tinerilor, riscurile și beneficiile care pot influența personalitatea în mediul online și offline cu Deliric, Bogdan Șerban și skivomady.ro

Filmul face portretul delicat al tinerei Kayla, o elevă de treisprezece ani, a cărei dezvoltare e marcată de tranziția de la școala generală la liceu. În încercarea de a descrie conflictele pe care le are Kayla atât cu grupurile celorlalți adolescenți din școală în fața cărora își dorește să fie cool, cât și cu tatăl ei – bine intenționat – filmul subliniază importanța pe care canalele de social media o au în construirea încrederii și a personalității Kaylei.

Facebook event:
https://www.facebook.com/events/433274514144928/

Continuând să susțină proiecte umanitare, anul acesta, American Independent Film Festival donează toate încasările din bilete către CASA SHARE. Cumpăra un bilet la oricare dintre proiecțiile din festival și vei contribui la terminarea construcției Casa Share nr. 20 și la construcția unui Centru de Zi pentru educarea copiilor care provin din familii care trăiesc la limita subzistenței și cu posibilități financiare foarte reduse.

Biletele pe: https://eventbook.ro/film/bilete-american-independent-film-festival-2019-eight-grade

Reducere pentru elevi și studenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.