Huawei, până în ziua de astăzi, în România și în lume, a reușit să-și facă un renume prin produsele sale de calitate și rapiditatea cu care a introdus cea mai nouă tehnologie disponibilă  la acel moment.

Pentru că a reușit să păstreze o balanță preț/calitate, inclusiv la produsele premium, clienții Huawei sau înmulțit și s-au extins la nivel global și asta spune multe. Pas cu pas, odată cu tehnologia, compania s-a ridicat, iar în ziua de astăzi produsele sale se găsesc și sunt accesibile oricui.

Camerele foto la smartphone au evoluat enorm putând să concureze și cu gama profesională de aparate foto și sunt printre elementele principale ale clienților, atunci când caută să cumpere un smartphone. S-a ajuns la un nivel al tehnologiei camerelor foto foarte avansat putând să fie implementată în device-uri mobile de dimensiuni reduse.

Huawei Mobile, este divizia care se ocupă cu telefoanele mobile, smartphone-uri și accesorii mobile, iar cel mai nou model al gamei dedicată fotografiei, Huawei P30, a avut lansarea de curând și include P30, P30 Pro și P30 Lite.

Seria P a demarat în putere cu specificații photo excelente și a avut un feedback fantastic, iar Huawei a folosit o metodă ingenioasă de promovare a produsului folosind imaginea actriței Gal Gadot (Wonder Woman). După succesul P10, P20 a fost primit și el cu și mai mare entuziasm, iar Huawei a continuat să investească în seria P și a lansat, după cum spuneam, de curând, P30, iar noi vom discuta în rândurile care urmează despre modelul de bază, pe care l-am avut în teste o scurtă perioadă de timp.

Pachet

În cutiuța albă, elegantă, destul de abstractă și cu scrisuri aurii, găsim P30-ul nerăbdător să-și arate performanța și abilitățile (cu folie deja aplicată pe display), o husă de protecție simplă, transparentă, cheița pentru slotul card-urilor, alimentatorul Huawei SuperCharge și cablu USB – USB-C și căștile intrauriculare cu jack de 3.5 mm.

Totul alb și elegant, cutie, accesorii, tot, iar înăuntru P30-ul este pata de culoare (noi am avut versiunea Breathing Crystal) – foarte elegant. Îmi place ideea de a include direct în pachet o husă de protecție, iar display-ul cu folia deja aplicată pregătește practic tot și e gata de pus la treabă.

Aspect

Obișnuit fiind cu smartphone-uri mai masive, grele, P30 pare de damă, la fel și nuanța Breathing Crystal care este incredibilă ca aspect și pun pariu că și varianta Aurora e tot așa. E bine că avem de ales între cele două culori sau o a treia, clasicul negru și în felul acesta se mulțumește toată lumea. Probabil unii vor opta pentru anumite huse de protecție, care nu toate sunt transparente și problema culorii lui P30 se rezolvă. Pearl White și Amber Sunrise sunt alte două variante de culori, dar nu pentru zona noastră.

P30 are o lățime de 71.36 mm, înălțime de 149.1 mm, grosime de 7.57 mm și o greutate de aproximativ 165g, iar carcasa este realizată din sticlă dublu-stratificată cu ramă metalică. Colțurile sunt rotunjite, iar P30 este certificat IP53 deci rezistent la apă și praf.

Display-ul este întins pe toată suprafața frontală, iar sus avem camera Leica și difuzorul. În spatele display-ului avem mai mulți senzori, dar și cititorul de amprentă, poziționat în partea de jos, cam unde găseam butonul de home la versiunile vechi. Pe spate, avem sigla Huawei și cele trei camere LEICA, blițul dual-LED și doi senzori.

Pe latura din stânga avem sertarul pentru cele două sim-uri de telefon cu posibilitatea ca în locul unui sim să punem un card de memorie. Accesul se face cu ajutorul cheiței din pachet. Pe latura din dreapta avem butonul de volum (+/-) și cel de Power cu o dunguliță roșie pe el.

Pe latura de sus avem un orificiu (probabil microfonul adițional pentru anularea zgomotului de fundal), iar pe latura de jos avem difuzorul, portul USB-C pentru încărcare, microfonul și mufa pentru căști.

P30 în lumină naturală și la soare este un adevărat cameleon, Breathing Crystal redând un spectru vast de culori deschise care se amestecă în fel de fel de tonuri și nuanțe, iar carcasa slim rezistentă cu margini rotunjite întregesc aspectul care denotă eleganță, dar să nu fim păcăliți căci sub capotă avem de a face cu un adevărat monstru al specificațiilor…

Tehnic

Display-ul tactil OLED are o dimensiune de 6.1′ capabil să redea 16.7 milioane de culori și suportă rezoluția maximă de FHD+ 2340 x 1080, iar procesorul are opt nuclee HUAWEI Kirin 980 (2xCortex-A76 2,6 GHz + 2xCortex-A76 1,92 GHz + 4xCortex-A55 1,8 GHz), memoria RAM e de 6 GB și capacitatea de stocare e de 128 GB ROM.

La conectivitate avem WiFi 802.11 a/b/g/n/ac (wave2), 2,4 GHz și 5 GHz, Bluetooth 5.0, BLE, SBC, AAC, aptX, aptX HD, LDAC și HWA Audio, iar transferul de date și sincronizare se realizează via USB 3.1 GEN1 de tip C. Avem disponibil și NFC și nu lipsește nici GPS-ul. Pe partea de telefonie și transfer de date avem 4G LTE, dar și suport pentru 3G și chiar 2G.

P30 include mulți senzori și anume de lumină ambientală, de amprente integrat în ecran, giroscop, busolă, de proximitate, gravitațional, Hall, laser și de temperatură a culorilor.

Pe partea de audio stăm bine căci difuzorul redă excelent sunetul cu suport Dolby Atmos (Dolby Digital, Dolby Digital+, Dolby AC-4), iar dacă montam căștile sunetul devine personal la o calitate bună.

Bateria are 3650 mAh cu suport Fast Charging, iar la cel mai important capitol, camera foto, avem pe față una LEICA de 32 MP cu deschidere diafragmă f/2.0, iar pe spate trei LEICA: de 40 MP (obiectiv cu unghi larg, deschidere diafragmă f/1.8); 16 MP (obiectiv cu unghi ultra-larg, deschidere diafragmă f/2.2); 8 MP (obiectiv telefotografic, deschidere diafragmă f/2.4, OIS), permite focalizarea automată (focalizare laser, focalizare cu detecție de fază, focalizare cu detecție a contrastului), compatibilă cu AIS (funcția de stabilizare a imaginii prin AI HUAWEI).

Camera de pe spate are suport HDR10 și filmează la rezoluțiile 2160p@30fps, 1080p@60fps, 1080p@30fps (gyro-EIS), 720p@960fps, iar cea selfie 1080p@30fps cu HDR.

Software

P30 vine instalat cu Android 9 peste care rulează EMUI 9.1 care arată și e mai rapid ca niciodată. Odată scos din cutie și pornit, urmezi câțiva pași rapizi de configurare și ai ajuns în meniu, iar prima oară îți vor apărea fel de fel de sfaturi și “tutoriale” cum să te descurci prin device și meniuri.

Settings – La securitate poți opta pentru mai multe feluri de protecții anti-furt și te poți loga pe baza recunoașterii faciale, a simplei parole, amprentă sau smart lock și nu lipsește posibilitatea de Find My Device, iar dacă ești prins într-o situație de furt sau precară cu sănătatea poți seta rapid să transmită un mesaj SOS. Prezența Google Play Protect se asigură că aplicațiile rulează normal și nu există viruși sau alte probleme.

Găsești, de asemenea și o categorie Smart Assistance, unde ai acces la HiTouch, să poți folosi device-ul doar cu o singură mână, scurtături și gesturi, comenzi vocale sau pentru utilizarea unei huse de protecție de tip Smart Cover.

O altă setare interesantă și utilă este cea Digital Balance unde ai informații despre aplicațiile folosite cel mai mult și poți interveni în managementul acestora, iar la System poți face modificări la setările regionale, verifica dacă există vreun update de software, reseta device-ul și de a afla detalii despre sistemul de operare. Tot aici ai și diferite posibilități de back-up al datelor, fie prin Huawei Backup sau Google.

Setările legate de display conțin posibilitatea de a modifica luminozitatea, culorile, dimensiunea textului sau rezoluția display-ului, iar la sunet ne putem personaliza sunetele după cum dorim și avem și setarea Dolby Atmos pentru difuzor care poate fi selectat fie pe Smart (optimizare automată), fie putem selecta Movie sau Music.

La Battery avem posibilitatea să alegem dintre modurile Performance, Power Save sau Ultra Power în funcție de ce facem pe device, iar la Storage aflăm informații despre dimensiunile fișierelor, pe categorii, cu posibilitatea să facem curățenie cu ajutorul Cleanup care șterge automat fișierele reziduale.

UI – Interfața utilizatorului a ajuns foarte ușor de lucrat cu ea, iar EMUI 9.1 combinat cu Android 9 a rezultat o experiență excelentă de utilizare. Pe lângă multitudinea de aplicații Google, care vin preinstalate, Huawei și-a pus amprenta mai pe peste tot în aplicațiile principale, precum cele de redare a melodiilor, fișierelor video și al fișierelor în general plus aplicații Health, HiCare, Huawei Share, Huawei Browser, Optimizer și chiar și un magazin de aplicații, AppGallery.

camera foto este poate printre cele mai bune de pe piața actuală

Camera Foto

Am făcut o categorie separată dedicată camerei foto pentru că la urma urmei, Huawei P30 este despre aceasta. Pornind de la aplicația în sine unde ai acces la o multitudine de setări, preset-uri și opțiuni de unde-ți poți alege și până la rezultatele excelente pe care le puteți obține fără prea mari eforturi, camera foto este poate printre cele mai bune de pe piața actuală.

Pe lângă că sunt disponibile opțiuni și preseturi pe care le întâlnim și la alte camere (Foto, Video, Portrait, Night, Pro, Slo-Mo, Panorama, Monochrome, AR, HDR, Time-lapse, Filters, Stickers) Huawei a umblat la setarea de Night fotografierea fiind acum un proces în mai mulți pași după apăsarea butonului de captură (aici este vinovată și tehnologia HUAWEI SuperSpectrum și posibilitatea unui ISO de până la 204,800) și a mai adăugat și opțiunea de Super Macro și Light Painting unde poți desena în poze cu ajutorul luminii.

Ceea ce schimbă radical datele problemelor, pe lângă setările super-amănunțite la secțiunea Pro, este opțiunea A.I. care funcționează excelent și știe să adapteze rapid setările în funcție de ce apare în fața camerelor. De exemplu, dacă e noapte și faci zoom maxim către lună, va selecta automat opțiunea Moon. Un alt mare atu al lui P30 este zoom-ul foarte mare, iar rezultatul pozelor cu acesta este foarte bun. Selfie-urile la 31MP ies excelent chiar și pe timp de noapte, iar capacitatea de stocare de 128GB (care poate fi extinsă prin card SD) este suficientă chiar și cu câteva filmări 4K de care este capabilă camera principală.

Teste

Utilizarea de zi cu zi a P30 este o plăcere pentru că este un device slim și cântărește foarte puțin și-l poți utiliza imediat după achiziționare și scoatere din cutie, pentru că vine cu folie aplicată și o husă de protecție slim, dar un lucru un pic deranjant este că, cele trei camere de pe spate sunt în relief și, utilizat fără husă, P30 se sprijină pe camere când îl pui jos. Cu husa pusă tot nu stă bine când îl așezi jos și utilizarea touch-ului devine automat inexact la folosire.

Marginile rotunjite și spatele sunt atragătoare, iar butoanele laterale sunt ușor de accesat fără să te uiți la device când dorești să le folosești. Display-ul este calitativ, capabil de redarea culorilor așa cum trebuie și răspunde bine la comenzi, iar camera în formă de lacrimă și difuzorul mic, de deasupra ei, sunt ingenios poziționate. Cei care au probleme cu așa-zis-ul notch au posibiltitatea din setări să facă să apară o bară neagră care să estompeze forma de lacrimă a camerei, dar vor pierde un pic din dimensiunile display-ului. Faptul că este rezistent la apă și praf este, de asemenea, un avantaj.

Cititorul de amprente și recunoașterea facială și a retinei sunt rapide chiar și la lumină mai slabă (am testat chiar și cu ochelari și a mers destul de agil) și avem destule metode de securitate cât să ne simțim în siguranță cu datele noastre.

EMUI s-a maturizat și continuă să se maturizeze frumos

Huawei a lucrat mult la EMUI, iar versiunea 9.1 își pune bine amprenta în Android 9, multe dintre aplicațiile proprietare fiind perfect funcționabile, iar câteva dintre ele unice în felul lor. Îmi pare bine să văd că EMUI s-a maturizat și continuă să se maturizeze frumos transformând utilizarea device-urilor Huawei înt-o experiență foarte plăcută. Ușor de utilizat și învățat, rapid și cu multe posibilități de personalizare, inclusiv una doar prin gesturi.

Căștile din pachet sunt comode și redau un sunet bogat în spectru auditiv, muzica, filmele și jocurile auzindu-se tare, clar și cu un bass și înalte îndeajuns cât să facă experiența utilizării lor, una plăcută. Și pentru că tot suntem la acest capitol, odată scoase căștile, sunetul cu suport Atmos se aude incredibil pe difuzorul P30. Claritatea și chiar și puțin bass transformă experiența urmăririi clipurilor YouTube și a ascultării de muzică într-una deosebită, la un volum maxim cât să atragă atenția celor din jur.

Convorbirile se aud clar și tare, browsing-ul este rapid și asta datorită rapidității elementelor de conectivitate, atât prin Wi-Fi cât și prin 4G. Abonat DIGI cu lărgime de bandă de 300mb/s în rețea, am făcut un test rapid, iar rezultatele sunt mai jos. De asemenea, am testat și în 4G.

Încărcarea se face rapid, mulțumită HUAWEI SuperCharge, iar bateria ține o zi întreagă la o utilizare medie, iar perioada scade dacă intri în sesiuni de jocuri mai pretențioase, vizualizare de clipuri YouTube sau utilizezi intens camera. Sincer am simțit lipsa încărcării WiFi, care ar fi trebuit să fie un standard în ziua de astăzi la orice produs premium. Opțiunile pentru optimizarea bateriei sunt și ele bine-venite plus că aici avem posibilitatea să comutăm pentru aspect întunecat în EMUI 9.1.

Camera foto îți dă impresia că ți în mână o cameră foto profesională (și chiar am folosit câteva la viața mea) și este uimitor unde a ajuns tehnologia, P30 având printre punctele forte un zoom mare (trebuie să ai o mână stabilă sau un trepied pentru rezultate maxime), pozele ieșind incredibile pe timp de noapte și micul element-surpriză setarea Moon care aduce luna mai aproape de noi. Setarea A.I. este pur și simplu foarte de fiabilă, reușind să detecteze automat și rapid setările/preset-urile potrivite în toate cazurile în care îndreptam camera către obiectivul de fotografiat. Bineînțeles și rezultatele sunt pe măsură, iar toate testele pe care le-am făcut au fost cu A.I. pornit, comportându-mă pur și simplu ca un amator care ar folosi camera foto, să zicem, pentru prima oară. Rezultatele le puteți vedea la galerie unde, țin să precizez, că atât dimensiunile cât și 10% din calitatea imaginii pozelor au fost reduse intenționat pentru a le putea posta aici, dar veți putea clar să vă faceți o idee despre rezultatul original. Am folosit diferite setări, niveluri de zoom și preseturi, inclusiv Aperture, care-mi place foarte mult:

Concluzie

De-a lungul timpului, având în posesie și în teste multe device-uri de la mai multe branduri mai cunoscute sau nu, utilizarea Huawei P30 a fost foarte plăcută și am fost impresionat de camera foto, aspect și EMUI 9.1 care este mai matur, rapid și nu a dat rateuri. Cu toate că prefer un device negru la culoare, pot spune că nu mi-ar fi rușine să mă afișez cu oricare din variantele de culori și asta pentru că pur și simplu la lumină arată foarte bine. Display-ul este demn de lăudat, cu tot cu senzorul de amprentă din acesta, iar greutatea redusă și dimensiunile lui P30 sunt, de asemenea, atuuri. E drept, sunt și câteva mici inconveniențe (precum camerele ieșite în afară), dar e de înțeles că sunt sacrificii făcute pentru a face device-ul cât se poate de slim. De asemenea, cred că ar fi meritat să aibă și posibilitatea încărcării Wi-Fi, care mi se pare un standard în ziua de astăzi, cel puțin la device-urile premium.

Dimensiunile și greutatea reduse și spectrul culorilor carcasei îl fac potrivit pentru toată lumea și pentru toate gusturile, așadar P30 îți acoperă toate cerințele de la un smartphone de top din zilele noastre cu un mare accent pus pe cameră. Fotografiile, selfie-urile și filmările se văd clar, chiar și pe timp de noapte, iar pentru ca rezultate foarte bune ale unui zoom foarte mare, totuși un trepied ar face diferența.

Huawei P30 este disponibil în țara noastră, fără abonament, la un preț de aproximativ 3.200lei, dar și la contract prin operatorii de telefonie mobilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.