“Inițialele scăpări și accidente duc în scurt timp la atrocități și cele mai sumbre temeri li se adeveresc: fiul lor, pe care îl considerau un dar divin, este un monstru cu puteri nebănuite.”
Regizor: David Yarovesky
Scenariu: Brian Gunn, Mark Gunn
Lansare: 10 mai
Durata: 1h 30min
Studio: Sony Pictures
Distribuitor: InterCom Film
Clasificare: N.15
Actori:
Elizabeth Banks … Tori Breyer
Jackson A. Dunn … Brandon Breyer
David Denman … Kyle Breyer
Sinopsis:
În Brightburn / “Focviu”, un cuplu care nu poate avea copii trăiește fericirea supremă atunci când copilul mult-așteptat aterizează la propriu, într-o capsulă, în pădurea de lângă ferma lor. Anii trec, iar Brandon, deși mai retras din fire, pare un copil ca oricare altul: isteț, talentat, curios. Ajuns la vârsta pubertății, devine rebel, începe să manifeste puteri neobișnuite, un comportament bizar și chiar porniri malefice. Să fie doar toane de adolescent sau ceva mai serios? Inițialele scăpări și accidente duc în scurt timp la atrocități și cele mai sumbre temeri li se adeveresc: fiul lor, pe care îl considerau un dar divin, este un monstru cu puteri nebănuite, care îngrozește întreaga comunitate, și nici măcar ei înșiși nu sunt în siguranță. În timp ce mama protectoare refuză să accepte realitatea și speră că fiul lor se va corecta, tatăl sever și realist trece la fapte. Dar cum poate opri oare o forță a naturii, o creatură diabolică?
Recenzie:
Nu ştiu de ce am trăit cu impresia că filmul este regizat de James Gunn, de când am văzut primul trailer cred că mi-a rămas aşa în minte James Gunn, care are poziţia de producător în acest film scris de Mark şi Brian Gunn, fraţi ai aclamatului regizor. Speranţele pentru Brightburn/”Focviu” nu erau foarte mari însă rezultatul m-a lăsat undeva la jumătate de drum, fără ştiu exact dacă mi-a plăcut sau nu.
Filmul spune povestea lui Tori și Kyle, o pereche care nu poate avea copii, aflăm asta de la începutul filmului, din primul minut, li se întâmpla ca într-o seară, aproape de casa lor, să aterizeze un meteorit care se dovedeşte a fi o navă spaţială în care se afla un copil pe care perechea îl creşte ca pe fiul lor. Dacă până acum povestea sună cunoscută este pentru că se aseamănă foarte mult cu cea a lui Superman, dacă ar fi fost mai realistă, cumva. Mai edgy?! Mai dark?! Şi chiar dacă am avut Red Son, povestea în care Superman ar fi căzut în USSR în loc de America, Brightburn menţine căderea în America însă tratează copilul ca unul adevărat, din nou, cumva. Pare o poveste mai mult din The Twilight Zone decât un lung metraj de cinema.
În rolurile principale o avem pe Elizabeth Banks, în rolul lui Tori, pe David Denman, în rolul tatălui, Kyle, şi pe Jackson A. Dunn în rolul lui Brandon, copilul extraterestru. Mai sunt şi alţi actori însă filmul se învârte mai mult în jurul acestor trei personaje, iar celelalte par mai mult carne de tun. Întotdeauna îmi place să o văd pe Elizabeth Banks în filme, chiar şi în Power Rangers, ca Rita Repulsa a fost fantastică, însă acum face un rol destul de bun, în special spre sfârşit când emoţiile cresc la un alt nivel. David Denman, nu este el un actor chiar foarte cunoscut deşi este trecut atât în filme cât şi seriale pe IMDb, însă ca aspect şi că joc actoricesc reuşeşte să prezinte un tată autentic care undeva spre sfârşitul filmului, nivelul emoţional este elevat x 100 având în vedere că are de dus la capăt o sarcină extrem de dificilă. Cât despre Jackson A. Dunn tot ce pot să zic este că nu mi-a plăcut de el, şi asta l-a făcut cu atât mai bun actor decât mă aşteptam. Are un comportament enervant şi o prezenţă în film extrem de neplăcută, arogant şi uşor psihopatic şi dacă a reuşit băiatul să le facă la nivelul în care să fie de urât înseamnă că şi-a atins scopul în personajul lui Brandon.
Filmul din punct de vedere tehnic nu este cine ştie ce “big budget extravaganzza”. Se simte şi arată câteodată mai mult ca un indie, iar regizorul, care nu este James Gunn ci David Yarovesky, se vede că este la al doilea feature film. Ştie să facă horror pentru că multe dintre sperieturile filmului sunt eficiente, sunt în contra timp, eu personal nu le-am putut anticipa. Ştie să lucreze cu imagini, cadre, ştie să prezinte efectiv anumite lucruri foarte clar din punct de vedere vizual şi cinematografic. Însă nu la un nivel precum ar face-o James Wan. Filmul nu pot să zic că este memorabil prin ceva anume, ba chiar foarte “on the nose” cu faptul că şi copilul aici este îmbrăcat în albastru cu roşu, ca Superman, dar dacă cineva a făcut ceva foarte bine pe partea tehnică este sunetul. Dacă două lucruri sunt memorabile din film, una din ele este sunetul. Pe partea asta de sunet şi nu mă refer aici la muzică sau altceva, chiar nu ştiu dacă a fost ceva să iasă în evidenţă din punct de vedere muzical, ci sunetul pe care îl scoate pelerina. De multe ori nu vedem copilul, în special spre sfârşit însă vântul care bate în pelerină când se mişca este unul din cele mai memorabile pe care le-am auzit. Este un fluturat de groază, aproape că auzi cum taie aerul.
Iar celălalt lucru memorabil despre film este violenţa. Sunt doze foarte mici dar extrem de concentrate de violenţă vizuală care nu este gratuită ci dă o senzaţie de realism şi de brutalitate unui personaj care întradevăr nu este de pe acest pământ. Scena din trailer cu ospătăriţa este mult mai lungă, iar efectiv camera stă pe ea, în timp ce îşi scoate un ciob din ochi. Este absolut grafic, iar mai sunt câteva scene mai incolo, tot la fel de grafice care fac ca experienţa filmului să fie un pic mai bună decât o poveste asemănătoare cu Superman dacă ar fi realist.
Tot nu ştiu pe ce parte să trag, dacă mi-a plăcut sau nu, poate chiar nu pot să îl recomand nimănui activ dar nici să îi spun “nu te uita” nu pot. Defectele nu sunt ele evidente ci per total filmul poate fi luat într-un fel sau altul. Ca un film de groază bun sau ca un film de groază mai puţin bun. Slab nu este, sau incompetent, însă pe alocuri poate devenii plictisitor, iar violenta grafică despre care am vorbit deşi există este prea puţină şi la ceva distanţă de timp. Nu te uiţi la un gore fest dar nici statul aşa în aşteptare să se întâmple ceva nu este bun. La sfârşitul filmului avem un cameo care nu mi-l explic, iar finalul în sine pot spune că nu a fost deloc pe gustul meu. Am mai scris odată review-ul ăsta şi l-am comparat cu The Prodigy, însă Brightburn este mult mai bun şi mai competent, în timp ce The Prodigy rămâne o peliculă dintr-o mulţime de filme neinteresante.
Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Brightburn/”Focviu” va rula la cinema din 10 mai și este distribuit în România de InterCom Film.
Poster:
Trailer:
