“Cu tipuri unice de personaje, moduri de joc și opțiuni de personalizare a mașinilor, Team Sonic Racing combină cele mai bune elemente ale jocurilor de curse.”

Gen: Racing

Lansare: 21 mai 2019

Studio: SEGA

Distribuitor: Best Distribution

Platforme: PlayStation 4, Xbox One, PC, Nintendo Switch

Clasificare: A.P.

Sinopsis:

Porniți motoarele fani Sonic! SEGA a dezvăluit Team Sonic Racing, o nouă experiență a jocurilor de curse, dezvoltată de studioul premiat Sumo Digital. Combinând cele mai bune elemente ale curselor și ritmurilor rapide arcade cu opțiunile unice de personalizare a vehiculelor, fanii Sonic pot juca solo, pot colabora cu prietenii sau se pot lupta unul cu celălalt în curse cu miză mare între echipele rivale din Universul Sonic.

Team Sonic Racing permite fanilor să accelereze prin circuite vibrante din universul Sonic din ipostaza personajelor Sonic, Shadow, Tails și multe altele, în timp ce participă la o competiție electrizantă de curse multiplayer. Concurează de unul singur sau joacă cu până la 12 șoferi online în diverse moduri de joc single și multiplayer, inclusiv Grand Prix, Time Trial, Team Adventure și multe altele. Cu tipuri unice de personaje, moduri de joc și opțiuni de personalizare a mașinilor, Team Sonic Racing combină cele mai bune elemente ale jocurilor de curse.

Recenzie:

Încă de la Star Wars Episode 1 Racer și Rollcage nu-mi amintesc să mai fi jucat un racer așa fun și dinamic ca surpriza făcută de Best Distribution, Team Sonic Racing! Nu ești gamer dacă nu ai auzit/jucat măcar o dată ceva cu ariciul Sonic, iar stilul de joc se păstrează perfect și în tipul de joc racing în care trebuie să faci echipă cu Tails și Knuckles. Despre acesta vom vorbi în rândurile care urmează.

Povestea

O rasă extraterestră pe nume Dodon Pa trimite invitații la cei mai buni dintre cei mai buni într-ale racing-ului printre care se află, bineînțeles și Sonic. Este vorba de o competiție pe echipe. Deși pare cam dubioasă invitația, Sonic acceptă provocarea și pornește pe trasee cu pedala la podea, alături de cei doi prieteni de nădejdie, Tails și Knuckles – fiecare cu supermașini pe care le pot modifica pe parcursul avansării în campionat. Încet încet Sonic descoperă că Dodon Pa ar avea legătură cu antagonistul său, Doctor Eggman, iar cursele sunt un fel de experiment, dar și o sursă de energie pe care Dodon Pa o folosește la un proiect secret. Eggman are de fapt alte intenții și complotează împotriva lui Dodon Pa pentru a-i fura proiectul și energia pentru a le folosi într-un fel de robot/navă de război supremă cu care să controleze universul.

Meniul

Pe lângă meniul standard Options unde-ți poți modifica după preferințe, sunetul și partea vizuală, poți alege să ți se alăture alte 3 persoane în joc la Local Play, poți străbate traseurile în competiții online în Online Multiplayer, iar la Team Adventure – campania single player (3 moduri de joc), poți parcurge mai multe niveluri și subniveluri dacă respecți cerințele pe fiecare traseu. La Player Stats afli statisticile, iar la Mod Pods joci la ruletă pe puncte și câștigi fel de fel de premii pe care le poți activa la Garage unde poți tuna mașina ta și a coechipierilor tăi atât tehnic cât și la aspect dar și claxonul. Fiecare modificare tehnică va aduce, bineînțeles, îmbunătățiri la performanța pe traseu.

Odată ales modul de joc, la Team Adventure, poți selecta dintre două niveluri de dificultate (Normal sau Hard) ulterior urmând să fie deblocat și Expert.

Tehnic

Vizual nu ai nimic ce să reproșezi jocului, căci paleta de culori este imensă, iar atmosfera te prinde imediat. Locațiile diferite și dinamice (deșert, casino, plajă, munți, junglă) nu te plictisesc niciodată și emană de energie și culori. Nu avem suport HDR, dar nu este o problemă, jocul e frumos așa cum este. Efectele sunt și ele de toate felurile, animațiile sunt fluente, iar controlul este adecvat și se simte cu cât aduci mai multe îmbunătățirii mașinii, la garaj. Aspectul vizual al mașinii se modifică odată cu opțiunile vizuale alese dar și a adăugirilor mașinii, iar HUD-ul, un pic cam aglomerat, îți va lua un pic să te obișnuiești cu el pentru a ști unde să te uiți și ce face fiecare chestiune de acolo.

Din punct de verere auditiv, avem o coloană sonoră energică pe tot parcursul traseelor, alese potrivit acțiunii, iar efectele sonore nu lipsesc putând să auzi orice comandă îi dai să execute, orice drift sau foc tras și chiar și ale mediului înconjurător – de ambianță. Nu am întâlnit niciun bug, frame drops sau altă gânganie tehnică. De precizat mai este că l-am jucat pe un PlayStation 4 Pro.

Gameplay

După cum spuneam și mai sus, avem în față un joc de echipe și este foarte important ca fiecare membru al acestei echipe (de 3 pe traseu) să comunice și să interacționeze. Pornim pe primul traseu cu Sonic the Hedgehog, Miles “Tails” Prower, Knuckles the Echidna, dar poți opta să ți se alăture și Shadow the Hedgehog, Rouge the Bat, E-123 Omega, Big the Cat, Chao, Amy Rose, Blaze the Cat, Silver the Hedgehog, Vector the Crocodile, Metal Sonic și Zavok – fiecare cu mașinile lor care pot fi personalizate și îmbunătățite. Traseele sunt împărțite pe niveluri și în fiecare nivel ai de făcut curse cu anumite trasee fiecare cu cerințele lor. Fiecare reușită este răsplătită cu steluțe și o cheie care deblochează următoarea cursă. Uneori se pot alege mai multe căi către următorul nivel, iar unele curse sunt de genul Bonus, în care poți strânge inelele de aur și steluțele și face puncte/bani. Punctele/banii acumulați pe trasee îi poți folosi la Mod Pods unde deblochezi surprizele care pot fi aplicate la garaj. Este important să faci asta după fiecare cursă pentru a-ți face mașina ta și pe a coechipierilor mai performante.

Primele curse vor fi împotriva altei echipe de câte trei, iar cu cât parcurgi mai multe niveluri se vor alătura și alte echipe. Este important ca învingător să ieși tu dar și echipa ta, pentru mai multe puncte și pentru a putea avansa în niveluri.

Pe traseu este imperial să interacționezi cu echipa, de multe ori aceasta fiind și drumul sigur spre victorie. Pe traseu poți strânge anumite bonusuri pe care le poți folosi în cursă sau “dona” coechipierilor să le folosească ei. De asemenea, poți cere și tu să ți se dea bonusuri. Aceste bonusuri sunt destul de diferite și dinamice și constau în a trage cu un proiectil sau mai multe în mașina adversarului (fie înainte fie în spate), boost temporar al mașinii, ghosting – nu ești afectat de bonusurile folosite de adversari, șamd. Sunt destule și transformă cursele în adevărate bătălii pe trasee. Drifturile sunt și ele utile, iar dacă mergi în spatele unui coechipier prinzi viteză și te propulsează înainte (Skimboost), foarte util și musai des de utilizat.

Dinamica și cursele te prind atât de mult de efectiv nu-ți vine să lași Controller-ul din mână. Faci cursa, joci la Bingo (Mod Pods), modifici mașinile în fel și chip și pornești iar pe trasee. Sunt anumit curse Bonus prin niveluri la care poți reveni oricând pentru a acumula mai multe puncte. Spre exemplu, dacă ai o astfel de cursă în primul nivel, cu mașina de atunci nu poți face mare lucru, dar dacă ai parcurs mai multe niveluri și ai mașina cu cele mai bune upgrade-uri, te poți întoarce să faci acea cursă Bonus să strângi cât mai multe puncte. E important pentru rejucabilitate, dar oricum după ce faci cele 3 moduri din campanie, singur sau în coop, poți merge online să te bați cu cine vrei.

Înaintea fiecărui traseu, la ecranul de loading înveți câte ceva – un fel de tutorial.

Concluzie

Team Sonic Racing a fost o surpriză plăcută de la SEGA și-mi pare bine că încă mai există dezvoltatori entuziaști care investesc în astfel de genuri de jocuri. Personal îl văd ca un instant clasic – un joc care să stea tot timpul instalat și când ai chef de un joc rapid, arcade și distractiv, îți inviți prietenii la tine sau intri online și calci pedala.

Faptul că este un joc multi-platformă, inclusiv pentru Switch, este un mare atu, căci se joacă simplu, e atrăgător vizual și are destule personaje și mașini cu posibilitate de personalizare, surprize cât să nu te plictisești și, bineînțeles, pentru că îl pot juca oameni de toate vârstele.

Team Sonic Racing îl găsiți din 21 mai în format retail pentru PlayStation 4 pe Gameshop și digital în PlayStation Store și Microsoft Store, Steam și Nintendo Store.

Mulțumim Best Distribution

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.