În decembrie 2011, primul episod din serialul Black Mirror (Oglinda Neagră) avea să șocheze telespectatorii printr-un concept în care pe primul plan este tehnologia și efectele ei. Conceptul se menține asupra tuturor episoadelor lansate până acum și este core-ul acestui serial al cărui creator este Charlie Brooker.

Primul sezon a avut doar 3 episoade, dar succesul său a dus ca alte 3 sezoane să fie lansate în anii 2013, 2014, 2016, iar în 2017 primeam un sezon al cărui ultim episod “se simțea” ca o concluzie – ca un final potrivit de serial. Primele sezoane au rulat pe postul Channel 4, iar din septembrie 2015 a fost preluat de Netflix.

Serialul a fost foarte bine primit de audiență, episoadele “San Junipero” (din sezonul 3) și “USS Callister” (din sezonul 4) câștigând în total șase premii Emmy inclusiv Premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun film produs pentru televiziune.

Anul trecut, 2018, aveam să primim o mare surpriză, pe nepusă masă. După acel final, despre care v-am spus mai sus, Netflix a lansat Black Mirror: Bandersnatch – un episod, de sine stător, interactiv, în care telespectatorul își alegea din telecomanda televizorului, pe parcursul episodului, mai multe modalități de desfășurare ale episodului. Conceptul nu e nou, dar a avut un impact mare și a deschis calea către un viitor de astfel de filme și seriale interactive (cel mai nou exemplu este Bear Grylls: You vs Wild).

Despre Black Mirror

Black Mirror este o antologie care pătrunde în nesiguranța noastră colectivă legată de lumea modernă, în care fiecare episod este o poveste inteligentă, plină de suspans, care explorează teme ale tehno-paranoiei contemporane și care conduce spre concuzii de cele mai multe ori tulburătoare și de neuitat. Fără îndoială, tehnologia a schimbat toate aspectele vieții noaste; în fiecare casă; pe fiecare birou; în fiecare mână – un ecran cu plasmă; un monitor; un Smartphone – o Oglindă Neagră prin care se reflectă către noi existența noastră din secolul 21. Seria este creată și scrisă de Charlie Brooker și produsă de Brooker și Annabel Jones.

În urmă nu cu mult timp, Netflix avea să anunțe un sezon 5 pentru fenomenul internațional Black Mirror care avea să aibă și el, ca primul sezon, doar 3 episoade. Data de lansare a fost stabilită pentru 5 iunie 2019, iar noi, colaboratori Netflix, am primit cele trei episoade anticipat despre care să scriem să vă faceți o părere despre ele.

1. Smithereens

Sinopsis: Un șofer de taxi cu un plan personal ajunge în centrul atenției într-o zi în care totul scapă de sub control.

Distribuție: Andrew Scott, Damson Idris, Topher Grace

Recenzie: Totul începe cu Chris (Andrew Scott) la volanul unei mașini de la o companie de taximetrie gen Uber. E în fața unei clădiri a unei mari firme de Social Media – Smithereens – din Londra anului 2019. Preia comenzi numai din acea clădire. Ne dăm seama imediat că tipul are ceva probleme cu telefoanele și social media. Mai târziu, îl vedem participând la un grup pentru cei cu… probleme, unde întâlnește o tipă. Chris revine la sediul Smithereens și decide că e momentul să răpească un individ care iese din acea clădire. Are un plan, dar pe ce bază este fondat acesta? Ni se oferă mici indicii pe parcursul episodului, iar conexiuni duc la ceva bizar, dar explicabil – din punctul lui de vedere. Cu ajutorul celui răpit – Jade (Damson Idris), care pare a fi o alegere nu tocmai potrivită, încearcă să ajungă la șeful cel mare al Smithereens, Billy Bauer (Topher Grace) pentru a lămuri problema, o dată pentru totdeauna. Mașina cu cei doi se blochează pe un câmp, poliția vine imediat, iar acum totul stă în comunicarea telefonică. Există o legătură și cu tipa cu care el are acea întâlnire la începutul episodului și totul ajunge la momente tensionante și un final emoționant cu un mesaj puternic, care, încă odată, are ca țintă tehnologia.

Tehnic, vizual și auditiv episodul îl poți lua ca pe un film și se simte excelent. Regizat cu măiestrie și montat în așa fel încât suspansul să fie prezent în fiecare minut de film, Smithereens e completat de jocul fenomenal, țin să subliniez, al lui Andrew Scott căruia i se alătură și Damson Idris. Topher Grace apare prea puțin să aibă șansa să dezvolte personajul său și să arate ce poate, dar, luând în considerare că este totuși un episod de serial cu o durată de 1 oră, Topher îți face treaba.

2. Rachel, Jack and Ashley Too

Sinopsis: O adolescentă timidă își dorește să ajungă mai aproape de vedeta ei pop favorită – a cărei viață aparent perfectă nu este așa de roz precum pare…

Distribuție: Miley Cyrus, Angourie Rice, Madison Davenport

Recenzie: Rachel (Angourie Rice) o idolarizează pe Ashley O (Miley Cyrus) – o vedetă pop cu un succes enorm în mass media. Rachel are o soră, pe Jack și un tată ciudat, pe Kevin care lucrează cu… rozătoarele. Aflăm din primele minute, atât despre Rachel că este o singuratică și stă deoparte cu muzica sa, dar și despre Ashley O care trece printr-o perioadă grea și că este diferită față de cum o văd fanii ei. Ashley O promovează o păpușă/roboțel care o imită și-i pune numele Ashley Too, care ajunge și pe mâinile lui Rachel. Situația începe să se schimbr în bine pentru Rachel, dar în mai rău pentru Ashley O. Are un manager care vrea să facă orice ca să o propulseze cât mai mult pe calea succesului, dar Ashley O nu vrea acest lucru. Se va ajunge într-un moment trist, dar, cumva, Rachel, Jack și Ashley Too vor interveni să schimbe situația. Tehnologia, încă o dată, este prezentă, de această dată într-un rol secundar, dar cu consecințe vizibile.

Un episod despre prietenie, despre bullying, despre succes și decădere și despre dragostea față de muzică și idioli. Am și uitat că Miley a avut un debut în televiziune de mică (Hanna Montana) și că are actoria în sânge. În ultima vreme, pusă în ipostaza de cântăreață și vedetă can-canizată în mass media, Miley s-a distanțat enorm de profesia care a consacrat-o și la care se descurca foarte bine. Asta până acum. Cu episodul Rachel, Jack and Ashley Too, Miley dovedește că actoria încă este cu ea și face un rol în care arată că știe bine ce are de făcut. Nu vă gândiți la prestație de Oscar, că nu este cazul, ci doar la faptul că poate să joace și că ar putea să ofere roluri bune. Momentele comice destind atmosfera și întregul episod se simte ca un film de aventură cu adolescenți presărat cu clipe triste, iar finalul, în stilul Black Mirror, livrează un mesaj. Tehnologia este un pic mai proeminentă aici, căci roboțelul Ashley Too este destul de inteligent, iar hologramele și transferul de memorie par la ele acasă în acele timpuri. Tehnic vorbind, și aici avem parte de muzică bună, efecte sonore și vizuale de calitate și un mod de filmare atent, dar cu niște unghiuri care subliniază că este un episod de Black Mirror.

3. Striking Vipers

Sinopsis: Doi foști colegi de facultate care nu mai țin legătura se reîntâlnesc peste ani și provoacă o serie de evenimente care le schimbă viața pentru totdeauna.

Distribuție: Anthony Mackie, Yahya Abdul-Mateen II, Nicole Beharie, Pom Klementieff, Ludi Lin

Review: Totul începe cu Danny (Anthony Mackie) care o întâlnește pe Theo (Nicole Beharie) într-un club unde se afla alături de prietenul său din facultate, și colegul de cameră, Karl (Yahya Abdul-Mateen II). Karl și Danny sunt prieteni apropiați și la amândoi le plac un joc de lupte Striker Vipers. Karl joacă cu personajul Roxette (Pom Klementieff), iar Danny cu Lance (Ludi Lin). Danny și Theo se împrietenesc, iar timpul se mișcă pe repede înainte până la ziua lui Danny, unde aflăm că el și Theo sunt căsătoriți și au un copil, pe băiețelul Tayler. Karl apare la petrecere și îi face cadou lui Danny jocul Striker Vipers VR plus device-ul VR care face totul să fie mai real. Danny nu este familiarizat cu acest tip de device, dar într-o seară, se conectează la el, se găsește online cu Karl și își aleg din nou personajele preferate și intră în arenă într-o luptă incredibil de reală datorită sistemului VR avansat. Ei intră într-un fel de transă, dar personajele pe care le controlează în joc au o libertate de mișcare enormă. După mai multe lupte, experiența lui Karl cu device-ul VR se simte, căci Danny o încasează încontinuu. Acest meci însă nu va lăsa urme de vânătăi ci se va încheia în ceva cu totul neașteptat. Da. Creează dependență și, da, cei doi vor continua să lupte seară de seară cu personajele preferate, în timp, lipsa de interes pentru Theo, respectiv pentru prietena lui Karl scăzând drastic. Theo își dă seama că ceva nu este în regulă, iar Karl ajunge să-și neglijeze prietena până îl părăsește. Danny realizează de această dependență și refuză să mai joace și pierde legătura cu Karl. După o perioadă lucrurile par să se fi îndreptat pentru Danny, dar nu și pentru Karl. Karl insistă. Karl vrea neapărat să joace mai departe cu Danny și își face prezența, iarăși la ziua lui Danny și-l convinge pe acesta să reintre în joc. Povestea și legăturile dintre personaje sunt mult mai complexe, iar finalul va fi, din nou, în stilul Black Mirror, cu tehnologia în prim plan.

În cazul acestui episod aflăm lucruri despre dependență și ramificările sale. Alimentată de tehnologie, dependența nu numai că poate deschide căi noi către sentimente și lucruri pe care tu nu le știai despre tine și nu întotdeauna bune sau pozitive. Povestea, la prima vedere, pare una de dragoste și este narată și prezentată oarecum ca atare, dar încă o dată, vreau să reamintesc, că poziționarea unghiurilor camerei ne aduc aminte că este un episod Black Mirror. Ține morțiș să nu uităm asta și acest lucru îmi place mult. Mackie este pus într-o postură radical opusă decât îl știm noi în rolul său din Marvel Cinematic Universe, iar Beharie și Abdul-Mateen II sunt aleși perfect pe rolurile lor. Dar, privirile sunt ațintite și asupra lui Klementieff și Lin care au o chimie foarte interesantă într-o ipostază cel puțin diferită – în rolul a două personaje – luptători într-un joc video. Vom observa că sistemul VR l-am mai văzut în episoade din Black Mirror ceea ce ne reamintește, la fel ca ultimul episod al sezonului anterior, că avem în față un Univers Black Mirror care este interconectat, într-un fel sau altul.

Ca o concluzie al acestui sezon pot să spun că impactul asupra telespectatorului este parcă mai mic decât l-am avut în cazul multor episoade din sezoanele anterioare și asta prin desfășurarea un pic lentă a fiecărui episod, dar modul în care se face aceasta este clar în stilul B.M.. Elementele șocante există, tehnologia aceea diferită și mesajul transmis de aceasta sunt clar prezente, iar alegerea actorilor de către Netflix pentru aceste trei episoade este inspirată și fiecare se împacă bine cu rolul său. Un element foarte important, în toate cele trei episoade, este muzica – coloana sonoră aleasă perfect cu melodii pe care le auzi exact când trebuie – momentele cheie din film. Spre exemplu, Striking Vipers se încheie pe fundal cu o melodie cu versuri precum “Love is Everything”; în Smithereens se aud, la un moment dat, melodii cu versuri precum “Can’t Take My Eyes of You” – atunci când Chris este înconjurat de poliție și sub privirile lui Jaden, sau la final, “This Is My Last Day”. Cele mai multe melodii se vor auzi, în schimb, în Rachel, Jack and Ashley Too solista fiind, bineînțeles, Miley și aici merită să aduc aminte că episodul se încheie zgomotos cu o melodie din care se aude “You’re Going to Get What You Deserve” – veți înțelege și voi când veți vedea episodul.

Comparativ, nu pot spune că acest sezon este mai bun ca cele anterioare, dar este clar unul Black Mirror așa cum am fost obișnuiți și sper ca seria să continue aceasta fiind unul din serialele mele preferate pe care nu-l recomand oricui, căci nu este pentru cei slabi de inimă sau cu vârste tinere, însă pentru cei care tehnologia face parte din viața lor. Aceștia din urmă vor primi răspunsuri ipotetice la o întrebare precum ce s-ar putea întâmpla dacă ceva ar merge prost cu tehnologia. Vizionare plăcută și vă aștept cu păreri aici, la comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.