Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a inaugurat vineri, 7 iunie, platforma culturală digitală Micro-Folie, alături de Samsung și aplicația dARe by Samsung drept principali facilitatori ai experiențelor creative și inovatoare incluse în cadrul acestui spațiu inedit.

Micro-Folie, concept internațional dezvoltat de Ministerul Culturii din Franța și coordonat de La Villette, Paris, este o adevărată călătorie digitală care propune vizitatorilor trei structuri complementare – Muzeul digital, Realitatea virtuală și Fab Lab – tot atâtea oportunități pentru depășirea limitelor imaginației și accesarea a noi universuri culturale cu ajutorul tehnologiei Samsung.

Publicul este invitat să interacționeze și să descopere, prin intermediul Samsung Gear VR, 500 de opere din patrimoniul universal (picturi, sculpturi, detalii arhitecturale, spectacole de balet, operă sau teatru, piese muzicale din repertoriul clasic sau modern), găzduite în marile muzee din Franța precum: Louvre, Château de Versailles, Centre Pompidou, La Villette, Musée Picasso, Musée du Quai Branly, Philharmonie de Paris, RMN Grand Palais, Cité des sciences et de l’industrie, Musée d’Orsay. De asemenea, tot cu ajutorul ochelarilor Samsung, vizitatorii vor putea experimenta în varianta 360˚ filme realizate de canalul ARTE.

Totodată, în completarea experiențelor disponibile în VR, experiențele în AR (realitate augmentată) facilitate de dARe by Samsung vor ilustra modul în care tehnologia și arta se pot îmbina și pot extinde universul artistului dincolo de ilustrațiile analog. Tablourile Anei Bănică au fost incluse anul acesta în expoziția One Night Gallery Love Ana Bănică, prima galerie de new media din România. Creaturi mitologice, animale sălbatice, o adevărată jungle imaginară prind viață cu dARe by Samsung.

Descarcă dARe by Samsung din Google Play sau App Store, scanează ilustrațiile și descoperă cum prind viață în realitate augmentată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.