Les Films de Cannes à Bucarest, festivalul care aduce în România cele mai importante filme ale anului în prezența unor autori reputați, împlinește 10 ani. Festivalul va avea loc anul acesta între 18 și 27 octombrie în București la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte spații, precum și în diverse orașe din țară.

Les Films de Cannes à Bucarest 10 dedică anul acesta o secțiune aniversară actorului român Vlad Ivanov. Secțiunea Ivanov 50 va include filme care l-au adus în atenția publicului și a industriei la nivel internațional și filme în care acesta interpretează roluri în diverse limbi străine.

Vlad Ivanov, născut în data de patru august 1969 în Botoșani, într-o familie cu origini lipovenești, a urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din București, având ca profesori îndrumători pe Sanda Manu și Gheorghe Visu. După absolvire, Vlad Ivanov a devenit actor al Teatrului Național din București, dând viață unor personaje iconice din istoria teatrului precum Trahanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau „Tamerlan cel mare” de Christopher Marlowe. De-a lungul carierei sale teatrale, Vlad Ivanov a lucrat cu unii dintre cei mai originali și creativi regizori de teatru din România precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija sau Andrei Șerban.

După mai multe roluri secundare în filme românești, consacrarea internațională a venit odată cu rolul principal interpretat în filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, film distins în 2007, la Cannes, cu Premiul Palme d’Or. Pentru rolul domnul Bebe, lui Vlad Ivanov i-a fost acordat Premiul pentru Cel mai bun actor al anului de către Asociația Criticilor de Film din Los Angeles.

Vlad Ivanov s-a întors apoi de nenumărate ori la Cannes, în 2009 cu roluri în filmele „Polițist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu și „Amintiri din epoca de aur”, de Cristian Mungiu, iar în 2010 și 2012 cu roluri în filmele „My Joy” și „In the fog” de Serghei Loznitsa. În 2016, actorul a reușit performanța de a fi prezent la Cannes în trei filme din selecția oficială, „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, „Toni Erdmann”, de Maren Ade și „Câini”, de Bogdan Mirică.

În România, Vlad Ivanov a fost și protagonistul unor filme precum „Un pas în urma serafimilor” (Daniel Sandu), „Principii de viață” (Constantin Popescu), colaborând totodată și cu regizori precum Radu Muntean („Un etaj mai jos”), Călin Peter Netzer („Poziția copilului”, film distins cu Ursul de Aur la Berlin, în 2013).

Concomitent, Vlad Ivanov a dezvoltat o carieră internațională impresionantă, ajungând, pe lângă rolurile din filmele românești, să fie distribuit în tot mai multe filme realizate în alte limbi. În 2013, a fost distribuit în filmul american „Snowpiercer” – regizat de către Bong Joon-ho – câștigător al premiului Palme d’Or în acest an la Cannes. A interpretat apoi și personaje vorbind în limbile franceză („Hier” de Bálint Kenyeres), spaniolă („Crematorio”), italiană („Mar Nero”, de Federico Bondi), rusă (Serghei Loznitsa) sau slovacă („The Disciple”, de Ivan Ostrochovský).

În anul 2017, Vlad Ivanov a primit rolul principal masculin în filmul maghiar „Apusul”, al regizorului László Nemes (premiat cu Oscar în anul 2016 pentru „Son of Saul”). Filmul, care a avut premiera la prestigiosul festival din Veneția, unde a fost distins cu premiul criticii FIPRESCI pentru Cel mai bun film din competiție, poate fi văzut de vineri, 21 iunie, pe ecranele din România, distribuit de Voodoo Films. Trailer film: http://bit.ly/2QDXCyV

Anul acesta, Vlad Ivanov s-a întors în competiția oficială de la Cannes, având rolul principal în filmul „La Gomera” de Corneliu Porumboiu, film pentru care actorul a învățat El Silbo, un limbaj non-verbal fluierat, folosit în insula spaniolă numită La Gomera. Filmul va fi distribuit de Ro Image 2000, începând cu 13 septembrie.

Ediția a zecea a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc anul acesta între 18 și 27 octombrie și va da ocazia publicului român să vadă sau să revadă o bună parte din filmele în care Vlad Ivanov a fost protagonist, inclusiv cele în care joacă în alte limbi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.