Timp de o săptămână, mii de buzoieni au participat la cea de-a patra ediție a festivalului devenit deja tradiție – BUZZ, Festivalul Internațional de Film Buzău.

28 de filme din 16 țări europene au concurat pentru trofeele BUZZ în 2019, iar proiectele câștigătoare au fost alese de juriile internaționale, din care au făcut parte: Irina Margareta Nistor, actrița Georgia Tsangaraki, Massimiliano Nardulli (lungmetraj), actrița Diana Cavallioti, regizorul Doru Nițescu și Vasiliki Maltasoglou (scurtmetraj și film studențesc) și regizorul Marius Șopterean, producătorul George Kalomenopoulos și profesorul buzoian Dan Solcan (documentar).
Competiția de lungmetraj a fost câștigată de filmul rusesc „Ambivalență” / „Ambivalence”, în regia lui Anton Bilzho, juriul motivându-și alegerea astfel: „pentru ambiguitatea rafinată, pentru jocul actorilor, unul extrem de nuanțat și pentru ingeniozitatea scenariului, care are multe referiri de cinefili pasionați, de la clasici la moderni! De la Absolventul la Shutter Island!”.

Juriul de lungmetraj a acordat și o mențiune specială, filmului românesc „Să nu ucizi”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, care are un subiect greu și care a atras publicul buzoian
La categoria documentar, juriul a ales în unanimitate drept câștigător filmul polonez „Primăvara Dragonilor” / „The Dragon Spring”, realizat de Jarosław Wszędybył. Alegerea juriului a fost motivată de: „povestea deosebită, structura narativă cinematografică, abordarea vizuală și imaginea excelent realizată și co-existența echilibrată a tuturor valorilor necesare unui film documentar”.

La scurtmetraj, trofeul Short BUZZ a fost adjudecat de „Havana, Cuba”, în regia lui Andrei Huțuleac, un film, au declarat jurații „Amuzant. Profund. Strălucitor”. Același juriu a declarat câștigător și filmul studențesc „Calendar” (Rusia), în regia lui Igor Poplauhin, care „Prin îndrăzneala dramaturgică și stilistică de a dezbate o temă stranie și puternică, deschizând, în același timp, o fereastră spre reflexie, depășește statutul de film studențesc”.

Spectatorii au mai putut viziona, în afara filmelor din competiție, proiecții speciale ale producțiilor: „Moromeții” și „Moromeții 2”, regizate de Stere Gulea, cel mai nou film al regizorului Tudor Giurgiu, „Parking”, comedia „Pup-o, mă”, în regia Cameliei Popa, episodul pilot al serialului „Anii de sâmbătă seara”, scris de Nae Caranfil și regizat de Dragoș Buliga, dar și patru filme franțuzești (o mini-retrospectivă Louis Garrel), în cadrul secțiunii Focus Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.