Nostalgia jocurilor de aventură Point ‘n’ Click nu a murit și nu va muri niciodată, însă genul este o nestemată pe cale de dispariție. Anii ’80 – ’90 au fost și vor rămâne întotdeauna perioada de aur a acestui tip de jocuri de aventură și mă gândesc deseori, cu zâmbetul pe buze, la orele petrecute în jocurile care mi-au adus atâta fericire în suflețelul meu de gamer. De mic am hrănit acel suflețel cu joculețe precum The Legend of Kyrandia, excelenta serie Monkey Island, Runaway, Day of the Tentacle, Broken Sword, Full Throttle, Sam and Max, Grim Fandago, The Longest Jorney, Syberia – să enumăr doar câteva, ca apoi să-mi reamintesc cu plăcere de acele momente cu Machinarium și valul de jocuri de acest gen, de la Telltale Games.

Așadar, când am auzit pentru prima oară că va fi realizat un astfel de joc și că în spatele lui lucrează o echipă din Târgu Mureş, Stuck in Attic, hype-ul mi-a dus pulsul la extreme. Este vorba de Gibbous – A Cthulhu Adventure și cunoscându-l pe unul dintre cei mai implicați oameni ai proiectului, Liviu Boar, am avut deosebita plăcere să primesc jocul mai devreme și la timp pentru a vă spune și vouă de ce merită (cu vârf și îndesat) să-l cumpărați și să-l jucați.

Stuck in Attic

Povestea

Cultiști nebuni. Cthulhu. O pisică vorbitoare. Gibbous te plimbă printr-o aventură animată tradițional și desenată manual. Intră în pielea a trei protagoniști și explorează o lume Lovecraftiană plină de mistere și conspirații. O comedie de aventură realizată în Transilvania!

Cum să nu-ți sară inima din piept, la o asemenea descriere a unui joc ce are să readucă nostalgia în vremurile noastre, iar vinovații sunt cei de la Stuck in Attic!

Hai să trecem la treabă. Gibbous – A Cthulhu Adventure începe cu un cinematic în care facem cunoștință cu detectivul Don R. Ketype care are o misiune importantă legată de o carte străveche ce ascunde puteri nebănuite: Necronomicon. Investigația îl duce în orașul Darkham, la o bibliotecă unde ar putea fi cartea, iar acolo îl întâlnește pe bibliotecarul Buzz Kerwan. Un eveniment neplăcut are loc, iar Buzz se trezește în posesia acelei cărți grotești, alături de pisica sa, Kitteh, blestemată cu darul vorbirii de către această carte. Așa începe aventura care-i va duce prin diferite locații globale, ca într-un final firul epic să-i aducă pe cei trei la finele poveștii care are ca punct culminant o monsturozitate.

Povestea este împărțită în 7 capitole, o parte dintre ele putând fi jucate cu Buzz și Kitteh, o parte cu Ketype, iar finalul armonios îi va aduce pe toți trei în lupta finală. Începutul amintește de cel din trilogia Lord of the Rings, unde Frodo – un hobbit oarecare – se trezește cu o mare provocare pe umeri – acela de a duce inelul la Muntele Doom, iar în Gibbous, acea misiune o are Buzz cu Necronomicronul. Interesul pentru acea carte este destul de mare pe când, pe de altă parte, mulți nu vor să aibă de a face cu ea.

Personaje

În aventură, eroii noștri vor da nas în nas cu fel de fel de personaje care mai de care mai pitorești, iar dialogurile vor fi întotdeauna captivante și cu o doză uriașă de umor. În Kitteh vom regăsi parcă comportamentul tuturor pisicilor de casă, numai că acum le vom descoperi și verbal, iar pisica este absolut bestială. Sarcasmul și umorul negru ne va lovi din primele minute când aceasta deschide gura, iar faptele ei, de-a lungul jocului se vor încununa într-o acțiune majoră la finalul jocului.

Detectivul nostru cu nume pompos (Don R. Ketype) are modul său de operare, inteligent, controlat, atent, și-și notează tot într-o agendă pe care ne va ajuta și pe noi despre ce avem de făcut și ce-am făcut deja. Detectivul va ajunge la un moment dat în joc să atingă un obiect magic care-i va da o putere mai… deosebită, iar rezultatele utilizării sale va naște deseori cazuri de umor negru.

Buzz e puștiul pe jumătate român pe care-l vedem deseori în zilele noastre. E un geek învățat, deștept și pus mereu pe șotii. Împreună cu Kitteh formează acea echipă gen Tom și Jerry, Stan și Bran, Polițistul Bun și Polițistul Rău, iar interacțiunea și discuțiile dintre cei doi ajută mult la firul epic, la dezvoltarea poveștii și bineînțeles, la buna dispoziție.

Cei trei vor ajunge să intre în vorbă cu, pornind de la o tanti certată cu bărbatul din fața unei grădini unde nu ai acces la un azil precum cel din Arkham (DC Universe), la un practicant Voodoo, taximetrist tipic român-bucureștean, un nene jumate om jumate-caracatiță și până la un Vlad mai mult rapper decât Țepeș, un recepționist înfometat și o fetiță aparent simpatică pusă pe treburi mafiote. Personajele (60 la număr) și discuțiile între ele sunt extrem de amuzante și cred eu, sunt cireașa de pe tort al jocului, mai ales dacă optezi ca subtitrarea să fie în Română (și chiar vă recomand cu dragă inimă asta).

Subtitrare și dublaj vocal

Da. Am făcut o mică categorie dedicată separat subtitrării și dublajului vocal din joc (12.000 de linii vorbite pentru 60 de personaje), pentru că, dragi jucători, nebunii de la Stuck in Attic fac o treabă a naibii de haioasă și bună. După ce veți termina jocul și veți ajunge la credits, o să vedeți că Liviu s-a ocupat singur de mai multe personaje diferite și rezultatul e de-a dreptul hilar și mișto. Se vede că s-a acordat o atenție maximă acestor două elemente din joc, iar traducerile din subtitrare sunt pitorești, cu jargon, cu miștouri și cât se poate de 2019. Excelentă treabă!

Subtitrările sunt în: Română, Franceză, Engleză, Italiană, Germană, Spaniolă, Chineză, Japoneză, Poloneză, Coreeană, Rusă, Ungară și Arabă.

Tehnic

Aspectul grafic întunecat, cartoonish, șters, cu o tentă predominant maronie este responsabil în mare parte de atmosfera jocului și da, te duce clar cu gândul la Lovecraft, iar aspectul artistic unic în felul său este o combinație între cel din Monkey Island și Broken Sword, să zicem. Atenția la detalii se observă și aici și mai mult de atât, butonul din dreapta de la mouse ne oferă posibilitatea de a mări puțin zona în care se află crossair-ul în acel moment, deci nu e nimic de ascuns. Reflexii, umbre, efecte vizuale sunt și ele prezente și nu fac decât să accentueze și să completeze vizual jocul.

Despre fundalul sonor (4 ore de muzică instrumentală) nu pot să spun decât că se potrivește la fix atmosferei de joc, iar animațiile sunt tipice pentru acest gen de jocuri. Nimic de reproșat.

Controlul și acțiunile se fac cu ajutorul mouse-ului. Acestea sunt simple, se realizează ușor și sunt intuitive. Inventory-ul se accesează rapid și ușor, iar de acolo poți inspecta fiecare obiect găsit. Obiectele se pot combina în inventory și apoi folosi în joc, în funcție de necesități. Acțiunile pe care le faci cu mouse-ul sunt împărțite în trei. Interacțiunea directă, cercetarea obiectului de interes (ochiul), pe mai multe trepte (poți insista cu ochiul până acesta se închide), utilizarea și interacțiunea cu Kitteh (Buzz), respectiv cu vraja (Ketype).

Gameplay

Imediat după instalarea jocului de pe Steam sau GOG (pe PC, Mac, Linux), când dai drumul la joc îți alegi rezoluția, calitatea graficii și pe ce display vrei să fie redat și nu sunt motive de îngrijorare căci jocul rulează fără probleme și pe sisteme cu configurație slabă. Următorul pas este alegerea subtitrării (recomandăm Română) și odată ajunși în meniu ai acces la a începe un joc nou sau continuare, încărcarea salvării, opțiuni (poți alege să renunți la efecte vizuale, respectiv reglaje de sunet și muzică), alegerea subtitrărilor/limbii. La Filme apar cinematicele pe care le deblochezi în joc, la Ajutor primești… ajutor, iar Ieși se traduce în engleză “Exit”.

Fiind un joc de tip Point ‘n’ Click, jocul se axează pe puzzle-uri, combinații de obiecte și dialoguri, iar Gibbous stă bine la toate aceste capitole. În mare parte obiectele găsite sau replicile la discuții, au sens, dar sunt situații în care trebuie să-ți pui puțin mintea la contribuție, în ultimă instanță, dacă nici asta nu ajută, vei ajunge probabil să faci fel de fel de combinații până nimerești una, dar cazurile sunt aproape de zero.

Faptul că, în general, nu pierzi prea mult timp într-o locație, iar acestea sunt diferite, fiecare cu personajele sale, nu-ți oferă prea mult timp să te plictisești, iar dacă mai pui că în mare parte totul este ispirat și din folclorul românesc, nu face decât să te facă din ce în ce mai curios să afli ce se va întâmpla mai departe. Aici contribuie și povestea nu cu monștri, ci despre unul în mod special, iar cu cât te apropii mai mult de final cu atât totul se tranformă într-o poveste ciudată și tenebroasă și se încheie într-o luptă intensă și cu final, chiar înainte de credits, care poate fi luată atât ca twist cât și ca o posibilă continuare (!?).

Puzzle-urile, cele din conversații, constau în mare parte în alegerea unei replici corespunzătoare și este foarte important să porți discuții, sau mai bine zis, să alegi liniile potrivite în discuții, atât cu Kitten (în cazul lui Buzz), cât și cu fiecare personaj în parte din locația în care te afli. Combinațiile din inventory sunt important să le testezi de câte ori găsești un obiect nou și nu vă faceți griji de numărul acestora (din inventory) căci nu se strâng multe.

Butonul de Space te ajută enorm prin a afișa toate obiectele de interacțiune din locația în care te afli, dar tu decizi cum interacționezi cu ele. Mă gândeam, la începutul jocului, că aceasta ar fi trebuit să fie o opțiune de ajutor (gen în cazul nivelului de dificultate Easy), putând să lase, la fel de bine, jucătorul să caute singur punctele de interacțiune din locații, dar cred că s-a decis totuși să nu se facă asta datorită aspectului întunecat al jocului și dorința de a nu îngreuna prea mult misiunea jucătorului.

Spre sfârșit, ajuns într-un laborator, lucrurile au să se complice un pic mai mult, punându-se la bătaie multe cuvinte și comenzi de descifrat și recunosc că acolo am pierdut ceva timp, dar nicidecum nu s-a ajuns la un nivel de frustrare și nervozitate ci multă ambiționare. De rezolvat se va rezolva și nu pot decât să respect felul în care dificultatea e crescută nu foarte simțitor, pe parcursul avansului în joc și poveste, iar la sfârșit se simte ca și cum aș fi citit o carte bună de aventură… ceva gen Necronomicron (să moară Ash de ciudă) 😛

Pe parcursul jocului sunt menționări la adresa altor jocuri de gen sau al acestui gen de joc în sine, dar și unele care privesc direct jucătorul, aflat în spatele ecranului. Foarte haioase și bine gândite acestea.

Transilvania cu tot cu casele, oamenii, folclorul și castelul lui Vlad sunt excelent realizate grafic și piperate cu umor din belșug și pot să spus că, la un moment dat, chiar simți că toate acestea fac parte dintr-o istorie străveche cu temele și monștrii ei, cu personajele și acțiunile sale. Un astfel de moment îl veți întâlni când ajungeți în Transilvania, pe lângă primărie, unde un tătăiț stă liniștit și are o priveliște superbă în spate și se oferă să-ți spună ce reprezintă un fel de monument din apropiere. Foarte frumos.

Respect foarte mult că Stuck in Attic a decis să se inspire și să folosească motorul p’n’c clasic și aspectul vizual gen desen animat pe care le-au adus cumva la zi, la tehnologia noastră, în zilele noastre. Comboul clar a reușit.

Jocului nu i-am găsit hibe și d.p.d.v. tehnic și nu am ce să reproșez, deși, câteva mici typos s-au strecurat pe la subtitrarea în română, dar șanse sunt mari să treacă neobservate căci nu sunt evidente ci mai degrabă de nivel grammar nazi.

Concluzie

Pornind de la povestea în sine, la aspectul grafic cu animații și efecte, cu muzica, sunetul și dublajul vocal și până la subtitrarea (cea în română), Gibbous este perfect pentru veteranii care jucau și se hrăneau cu genurile de jocuri de aventură p’n’c și ar putea să prindă și la generația mai tânără de gameri, chiar dacă aceasta este educată cu jocuri care nu pun deloc accent pe single player și poveste ci pe acțiune, violență și Battle Royale-ism cât cuprinde. Aceștia ar face bine să-i dea o șansă lui Gibbous și să-l savureze, căci e genul de joc de care își vor aminti și mai târziu, prin umorul și povestea sa.

Gibbous – A Cthulhu Adventure se lasează din 7 august pe Steam și GOG (pe PC, Mac, Linux) și mă bucur enorm să pot declara, cu inimă deschisă și suflet nostalgic, că (mai) există oameni care cred în acest gen de jocuri și mai mult de atât, chiar investesc timp și ban pentru ca acesta să nu dispară. Respect Stuck in Attic și vă dedic solemn melodia cu care Buzz la dat gata pe Vlad la castel, că e prea tare, d’aia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.