“Este superior ca sequel din unele puncte de vedere al modernizării gameplay-ului, dar în comunitate nu se simte impactul pe care l-a avut să zicem Borderlands 2.”

Gen: First Person Shooter

Lansare: 13 septembrie 2019

Studio: Take 2 Interactive

Distribuitor: Best Distribution

Platforme: PlayStation 4, Xbox One, PC, Stadia

Clasificare: AP-15

Sinopsis:

Shooter-looter-ul original se întoarce, cu un catralion de arme și o nouă aventură plină de haos și distrugere! Aruncă în aer noi lumi și noi inamici din postura unuia dintre noii noștri Vault Hunters – cei mai șmecheri și tenace căutători de comori din Borderlands, fiecare avand un skill tree bine dezvoltat, abilități și personalizare proprii. Joacă de unul singur sau împreună cu prietenii pentru a doborî inamici demenți, a colecta tone de pradă și a-ți salva căminul de unul dintre cei mai nemiloși lideri de cult din galaxie.

Recenzie:

Capitolul 1, în care un tânăr gamer deschide cutia Pandorei

Când a apărut primul Borderlands, în teorie ai fi spus că este jocul ideal pentru mine din moment ce combina două dintre genurile mele preferate. Una dintre primele mele interacțiuni cu PC gaming-ul a fost descoperirea first person shooter-elor, iar mai târziu am rămas cu numeroase titluri preferate. Unele s-au remarcat cu povestea care mi-a pătruns la suflet, iar altele simpla ciuruială fără noimă m-a ținut cu orele cu mâna amorțită pe mouse (Serious Sam și Painkiller). Când apăruse Borderlands abia prinsesem gustul drogului numit hack’n’ slash. Numai Diavolul știe câte zeci de ore am cheltuit în seriile Diablo și Torchlight mai mult golind hărțile de loot decât urmărind quest-urile.

Borderlands este îmbinarea excelentă dintre aceste două genuri, având un stil grafic și umoristic aparte în stil de benzi desenate. Cum s-a îmtâmplat să nu fie unul dintre jocurile mele preferate? Bănuiesc că sunt mai mulți factori la mijloc.

Poate nu l-am jucat în starea potrivită sau momentele potrivite. Când a fost scoasă ediția GOTY pentru mine jocurile anului erau StarCraft II, Mafia II și Mass Effect 2, așa că poate eram deja suficient de captivat de altceva. Mi-am cumpărat Borderlands în această ediție nu numai pentru că tot auzisem și citisem despre joc și am vrut să-i dau șansa să mă dea pe spate, dar varianta fizică chiar arată bine cu acea hartă a Pandorei, copertă cu două fețe și manual color – un deliciu pentru orice colecționar. Ei bine, în decizia de cumpărare a fost și acel cod de acces timpuriu exclusiv la demo-ul lui Duke Nukem Forever când avea să fie gata (ar trebui să fiu tras de mânecă să scriu cândva și despre acel legendar shooter), un FPS extrem de anticipat pentru mine…

Eu nu am suficientă răbdare cu provocările unui joc care începe să fie dificil. Depinde de provocare, ce presupune ca gameplay adică, și mai ales dacă sunt motivat de poveste. Iar dacă dificultatea presupune un boss care este pur și simplu un bullet sponge în loc să presupună ceva mai multă mișcare, mă plictisesc sau mă enervez. Mi se întâmplă și să nu am chef să fiu tactician și să-mi doresc pur și simplu să aflu ce se întâmplă mai departe. Când am simțit o creștere acută în dificultatea lui Borderlands l-am părăsit. Simțeam că zonele devin artificial mai grele. Repet, poate au fost și alți factori indirecți, nu-mi amintesc clar, dar nu am avut răbdare să îmi dau seama de ce personajul construit începea să nu mai facă față inamicilor. Oricum, lumea jocului nu mă distra suficient. Chiar dacă mă puteam deplasa cu vehicolul, tot aveam impresia că am cam multă pustietate de străbătut, și măcar dacă exista varietate în vegetație, aveam impresia că totul arată sec.

Facem un time-jump de aproape un deceniu și vedem că în așteptarea celui de-al patrulea joc din serie, am încercat și 2-ul, pe principiul dacă s-a dat gratuit la PS Plus de ce nu. Având alte priorități nu am apucat decât să butonez prin primul capitol, dar deja simțeam îmbunătățiri față de impresia pe care mi-o lăsase primul joc. Vara a trecut repede și deja m-am trezit cu Borderlands 3 în brațe.

OK, o istorioară poate cam lungă, dar începe să se simtă deja vremea poveștilor la gura sobei pe afară, așa că de ce nu? De fapt voiam să mă justific cumva pentru lipsa unei experiențe complete cu seria înainte să preiau pentru review un asemenea joc. Și îmi place să fiu un fel de Marcus, naratorul seriei, cred că în el mă regăsesc cel mai mult.

Capitolul 2, în care începe de fapt recenzia

Tyreen și Troy Calypso, liderii cultului dement Children of the Vault au intrat în posesia legendarei hărți a seifelor, numită Vault Map (hai să-i spunem așa de aici încolo, parcă nu sună așa cool în română, este?) și trebuie opriți neapărat înainte să obțină nebănuitele puteri ascunse în interiorul fiecărui mare Vault aferent câte unei planete din galaxie. Sincer, Tyreen are mai mult impact decât geamănul ei Troy, dar tot sunt amuzanți împreună.

De această dată gașca de Vault Hunters este formată din Amara – the Siren, Zane – the Operative, FL4K – the Beastmaster și Moze – the Gunner. Încă de la prima lor prezentare cel mai mult mi-a atras atenția clasa de personaj Beastmaster. The Siren este o clasă nelipsită care revine din primele două jocuri, iar celelalte două par să combine elemente ale unor clase ca Soldier sau Assassin. De fapt Gunner chiar este un succesor al claselor Soldier și Commando. Pe de altă parte Beastmaster se distinge printr-un skill tree axat pe animalele de companie care îți sunt alături la vânătoare. Plus că este un robot care se identifică drept persoană non-binary. Toți patru au legături mai mult sau mai puțin vagi cu vechile personaje jucabile sau cu unele NPC-uri. De exemplu Zane este fratele bandiților Baron și Captain Flynt, iar FL4K îl recunoaște pe Zer0 când îl întâlnești pe parcursul unei misiuni principale.

Capitolul 2.5: Pandora’s Got Talent, sau ce știu să facă noii vânători

Amara este o Siren mai bătăușă decât cele pe care le știai până acum. Abilitățile ei cuprind pumni uriași, ca Phaseslam (Amara sare și lovește pământul dărâmând adversarii din zona impactului) sau Phasegrasp (care convoacă un pumn uriaș din pământ care ține inamicul-țintă strâns). Phasecast e o abilitate care trimite o proiecție de a sa către inamici provocând dureri și haos. Amara nu stă la taclale și merge cu pumnii astrali înainte către obiectivele pe care și le propune.

Zane s-a jucat atât de mult de-a mercenarul tehnologizat încât a trebuit să aterizeze pe Pandora pentru a fi incognito, numai ca să se trezească înrolat în gruparea Crimson Raiders condusă de Lilith pentru a-i opri pe gemenii Calypso. SNTL e o dronă foarte utilă care îți permite inclusiv să o rogi să tragă în inamicii cere se află în cătarea armei tale. Pentru defensivă Zane folosește Barrier, prin care dacă tu sau un aliat trage primești de fapt și un buff în damage. Dar cea mai faină abilitate este cea de Digi-Clonă – deși clona convocată în câmpul de luptă să pe loc și atrage atenția cu foc asupra inamicilor, poți schimba locurile cu clona, fentând și amețind astfel dușmanii.

Moze, singura supraviețuitoare a unei misiuni periculoase din partea companiei Vladof, își ia mech-ul Iron Bear și își începe cariera de vault hunter. Dacă armele sunt pasiunea ta cea mai profundă, skill tree-ul lui Moze e pentru tine. Abilitațile pot fi folosite la dublu, un slot fiind pentru mech-ul Iron Bear, și poți folosi aceeași abilitate de două ori sau să combini câte două. Railgun se referă la proiectile cu shock damage, V-35 Grenade Launcher este evindent un lansator de grenade impresionant care nu este afectat de modulul de grenade pe care îl echipezi în inventar. Dacă simți nevoia de foc continuu, Minigun este abilitatea ce stinge această sete. Prea puține arme? Nu-i nimic, alte trei abilități „action skill” pot fi deblocate când avansezi în nivel. Un aruncător de flăcări, un lansator de rachete rapid și necontrolat și Bear Fist, un pumn pneumatic cu puterea ursului.

FL4K este un robot de care animalele ascultă cu loialitate din oarecare motive. Abilitățile sale reflectă calitățile unui vânător eficace. Fade Away te face invizibil, timp în care viteza de deplasare și a regenerării vieții crește, iar cele trei focuri pe care ai voie să le tragi sunt cu critical damage. Rakk Attack! trimite câte doi rakki pe capul inamicului. Gamma Burst îți teleportează animalul de companie ales în zona în care ai țintit, de preferat în spatele inamicilor, însă ce se întâmplă de fapt este că animăluțul este iradiat, la fel ca ghinioniștii care se aflau lângă portal, crește în dimensiuni și împarte cu generozitate radiation damage inamicilor.

Adorabilele animale de companie sunt un Guard Skag, un Jabber cu pistol și un Spiderant Centurion. Fiecare dintre are bonus-uri speciale și sunt compatibile cu skill tree-ul ales. Acest pet te urmărește peste tot și atacă automat inamicii, însă trebui să ai grijă să-l îvii la timp dacă nu vrei să rămăi singur fix când acțiunea este prea intensă. Mă așteptam ca funcția de „Touch Pet” când te apropii de animal să fie mai animată, dar nu activează decât câte o replică de alintare.

Toate aceste minunate Action Skills descrise pentru fiecare personaj pot fi utilizate în orice moment în slot-ul aferent. Skill Points pe care le obți pe parcurs pot fi investite în îmbunățiri ale respectivelor Action Skills sau în abilități pasive extrem de utile. Partea frumoasă este că skill tree-ul poate fi refăcut dacă te-ai plictisit sau te-ai răzgândit, și nici nu costă o avere ca în alte jocuri atunci când te duci la un Quick Change să săvârșești păcatul.

Capitolul 3, în care afli ce noutăți mai aduce gameplay-ul

Deși impresia generală creată de joc este una de „more of the same”, gameplay-ul are unele îmbunătățiri subtile foarte binevenite. Poate cel mai binevenit concept este cel de „loot-instancing”.

De acum, când vrei să te joci cu prieteni/necunoscuți online, poți alege între modul Competitive și cel Cooperative. Primul se referă la modul standard în care s-a desfășurat seria până acum, adică toată lumea din sesiune împarte același loot iar personajele de nivel ridicat sunt mai avantajate în luptă.

Dacă nu mai vrei să te cerți pe loot, poți deschide jocul în modul Cooperative, în care fiecărui jucător îi apar loot-ul și inamicii pe măsura sa. Adică, dacă intri în sesiune unui prieten cu level mai mare, ție inamicii îți vor apărea cu nivel apropiat de al tău, iar dacă dați iama în același seif, item-ele găsite sunt diferite pentru fiecare. Algoritmul funcționează destul de bine și provocările rămân cinstite. Dacă ai level 15 iar prietenul tău are level 20, un inamic mai greu să zicem că ar avea level 18 pentru tine dar și pentru prietenul tău va fi de un nivel 23.

Apropo de loot, o funcție care m-a surprins plăcut este aparatul Lost Loot Machine pe care îl întâlnești pe nava Sanctuary III, cea pe care îți petreci timpul între misiuni și planete. Aparatul scuipă arme de rang înalt pe care le-ai ratat în ultima misiune. Mi se întâmplă să-mi umplu des inventarul și să regret că nu am putut căra tot (neapărat: fă-ți constant upgrade la spațiul disponibil în rucsac!).

Celor care vă place atenția vă spun că activând extensia ECHOcast pe Twitch urmăritorii tăi pot participa activ la stream-ul tău, inclusiv să inspecteze profilul personajului tău sau să obțină loot-ul pe care tu îl descoperi.

Două lucruri pe care le-am simțit atât de firești încât nu mi-am dat seama că sunt nouătăți sunt modurile alternative de tragere ale unor arme și flexibilitatea îmbunătățită a săriturilor. Cele mai faine arme cu care m-am jucat au moduri de tragere între care poți schimba pe loc, fie că te referi la rafele continue sau controlate, sau pur și simplu la a schimba între muniției incendiară sau corozivă. La flexibilitate mă refer că aidoma ca în Doom sau Rage 2, dar și în mai toate jocurile de acțiune recente, marginile de ziduri/containere pe care te poți cățăra sunt marcate cu urme de vopsea. Pentru a accesa aceste locații la înălțime trebuie să acționezi încă o dată tasta/butonul de săritură atunci când te afli în aer aproape de semn. Cu această ocazie găsești pe harta misiunii diverse obiective secundare cum ar fi piese de schimb pentru ClapTrap sau câte un emițător radio al cultului Children of the Vault care trebuie oprit. Implementarea acestui platforming în gameplay mi s-a părut oarecum necesară adaptării vremurilor dar nu neapărat implementată la perfecție, căci unele locații mi-au dat de furcă în modul stupid în care personajul nu mi se cățăra pe platformă decât dacă nimeream la centimetru zona marcată, ori de exemplu în Rage 2 acțiunea asta a fost mult mai fluidă.

Alte adiții firești în Bordelands 3 sunt reprezentate de o personalizare mai exhaustivă a personajului sau a vehiculului ales, de la emote-uri până la brelocuri atașate armelor. Dar și adiții de „modernizare”. Boșii au mulți dintre ei mai multe etape de viață, ceea ce-i face mai distractivi. Mediul înconjurător este puțin mai destructibil decât înainte. NPC-urile sau animalul de companie te pot resuscita dacă sunt prin apropiere și au chef, nu numai tu pe ele. De asemenea, un open-world care se respectă are vehicule pe care acum poți fura aproape din mers, cum pe vremuri numai în GTA-uri vedeam asta. Ce să mai, cam tot ce face viața de vânător de recompense mai luxoasă și mai ușoară a fost adăugat în regulile jocului.

Capitolul 4, în care paleta de culori dansează pe ritm de mitralieră ruginită

Nu prea îți vine să vorbești despre latura tehnică a lui Borderlands 3. Există cosmetizări ici-colo, da, dar la nivel general impresia este că îmbracă aceeași grafică ca până acum, cu texturi mai colorate și finisate ca data trecută. Exact cum ar trebui să fie. Ce nu prea înțeleg este cum de încă este atât de proeminentă încărcarea texturilor. Aproape întotdeauna când încarci jocul la cea mai recentă salvare, texturile se ivesc strat după strat în aproximativ 5-10 secunde, dar și atunci când intri în noi locații. Știu că este un lucru acceptabil în oarecare măsură fiind vorba de un joc open-world, însă mă gândesc că s-a lucrat totuși cu același motor grafic ca până acum și te-ai aștepta la unele perfecționări. Mai intervine și scuza că pe console grafica este relativ diminuată și poate că PS4 Pro-ul meu nu e cel mai suflat de praf PS4, și de aceea la anumite momente nu se încarcă texturile nici de pe inamicii de la distanță la timp. Problema este că am observat fenomenul și la streameri care joacă pe PC, iar jocul nu are cerințe inumane.

Sonorizarea armelor este o muzică plăcută pentru orice fan FPS. Fiecare din cele un miliard (oare le numără cineva să-i verifice pe cei de la Gearbox?) de arme făurite cu dragoste toarce în felul ei când scuipă gloanțe, oferind un sentiment plăcut urechii și un feedback consistent prin vibrațiile controller-ului. A, este și muzică normală? Recunosc că nu mi-a atras atenția în timpul jocului, așa că poate coloana sonoră nu e așa impresionantă. În meniu în schimb, are o energie și atmosferă plăcută atunci când te pregătești să îți alegi unul din personajele create.

Vocile personajelor sunt în continuare amuzante, chiar dacă se aude că unii artiști au plecat cu scandal de la Gearbox. Păcat. Mie cel mai mult îmi plac replicile de vânător robot care se identifică ca non-binary a lui FL4K pe parcursul dialogurilor oricărei misiuni, dar și batjocura din mijlocul acțiunii – „I have no blood, so I’m taking yours” sună a vers metal când o scrii pe undeva. Personajele secundare sunt de cele mai multe ori statice atunci când dialoghezi cu ele. Atâtea taunt-uri și emote-uri create pentru personajul tău, dar toată lumea stă pe loc și își orientează doar moaca după tine. Sunt de exemplu niște soldați Atlas care fac gimnastică în bază dar nu ai nici o treabă cu ei, sunt parte din decorul animat. OK, e un moft ce spun, că nici la case mai mari nu vezi mai mult de atât. Poate pe generația nouă de console vom vedea mai multă viață în NPC-uri sau de fapt nu va fi niciodată necesară?

Capitolul 5, în care sunt concluzionate impresiile

Umorul cartoonish este același cu care te-ai obișnuit. Personal nu mi se pare memorabil, râd pe moment, țin minte unele misiuni secundare absolut comice dar nu aș zice că poantele sunt atracție principală, pentru mine tot sentimentul satisfăcător dat de gun-play mă face să mă întorc să mă mai joc măcar o oră pe seară. Nu e tipul de joc care m-ar ține în priză oricum mai mult de 3 ore, Borderlands 3 l-am consumat în reprize scurte dar dese. Fără un fir narativ captivant nu mă poți ține treaz toată noaptea, iar mai ales dacă joc singur, după două ore acțiunea devine repetitivă.

Borderlands 3 privit de la distanță este un sequel de tip „more of the same”. Dacă te apropii, poți gusta îmbunătățirile binevenite și atenția la unele detalii. Este superior ca sequel din unele puncte de vedere al modernizării gameplay-ului, dar în comunitate nu se simte impactul pe care l-a avut să zicem Borderlands 2. Orice fan al seriei l-a devorat deja cap-coadă. Dacă nu ești însă un maniac care se simte acasă pe Pandora, așteaptă mai degrabă o reducere – sfatul meu prietenesc.

Borderlands 3 îl găsiți din 13 septembrie în format retail pentru PlayStation 4 și Xbox One pe Gameshop și digital în PlayStation Store și Microsoft/Xbox Store.

Mulțumim Best Distribution

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.