În weekendul ce tocmai a trecut, 23.000 de fani ai filmelor, serialelor, benzilor desenate sau jocurilor video și-au dat întâlnire la Sala Polivalentă BT Arena la prima ediție Transylania Comic Con.

Actorii invitați care au oferit panel-uri savuroase și au făcut fotografii sau au dat autografe doritorilor au încercat să exploreze cât mai mult România.

David Nykl (Stargate Atlantis, Arrow) a fost impresionat de Salina Turda, Rick Cosnett (The Vampire Diaries) a experimentat fiorii pădurii Hoia, cea despre care se spune că este gazda unor fenomene paranormale, Alexander Ludwig (Vikings, The Hunger Games) s-a plimbat prin Piața Muzeului din Cluj Napoca, iar Manu Bennett (Spartacus, The Hobbit, Arrow) a luat orașul la pas și a împărtășit descoperirile cu următorii săi de pe Instagram.

Manu a mai oferit un moment memorabil atunci când, în timpul panel-ului său, a coborât în mulțime și i-a învățat pe fani cum se execută corect mișcările de haka.

Printre invitați, s-au mai numărat și Kevin McNally (Pirates of The Caribbean, Designated Survivor) sau Vladimir Furdik, interpretul temutului The Night King din Game of Thrones.

Nu doar actorii de la Hollywood au fost solicitați pentru poze și autografe, ci și echipa clujeană de la Creative Monkeyz formată din Ramona și Codin, sute de oameni vizitându-le standul în fiecare zi.

Vizitatorii au putut alege din mii de produse ale expozanților, s-au bucurat atât de jocuri retro (PacMan, Mortal Kombat, Super Mario și multe altele), precum și de jocuri de ultimă generație. Nu au lipsit nici competițiile de gaming organizate de Digital Crusade.

Sâmbătă, HBO România a organizat un panel Umbre, în care cei prezenți au putut participa la o discuție distractivă cu trei actrițe din distribuție: Andreea Vasile, Mădălina Craiu și Maria Obretin. Cel de-al treilea sezon al celui mai popular serial românesc produs de HBO va avea premiera pe 20 noiembrie.

De asemenea, sâmbătă seara, sala a fost plină la avampremiera primului episod din mult așteptata serie Watchmen, a cărei premieră a fost difuzată luni tot pe HBO.

Până la o nouă ediție Transylvania Comic Con, fanii sunt așteptați la East European Comic Con ce va avea, pentru prima dată în istoria sa, 4 zile de distracție în perioada 5-8 iunie la Romexpo în București. Informații despre bilete, precum și despre noutățile ediției cu numărul 8 vor fi disponibile pe www.comic-con.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.