”Denver, ultimul dinozaur” (2018), remake-ul mult îndrăgitei serii animate omonime a anilor 1990, își așteaptă noua generație de spectatori la Minimax, din 18 noiembrie. Câte două episoade a 11 minute vor fi difuzate pe post, de luni până vineri, de la ora 16:00.

Totodată, Minimax programează în noiembrie filme de cinema pentru întreaga familie, sâmbăta, de la ora 20:00. Tot sâmbătă, dar pe 30 noiembrie, debutează pe post serialul cu actori „Holly Hobbie”. „Enchantimals” revin cu noi episoade iar „Voltron – aparatorul legendar” aduce pe post un sezon nou.

”Denver”, o producție vestită a anilor 1990, a devenit o legendă pentru o întreagă generație din toată lumea, seria fiind difuzată în 100 de țări. Remake-ul se poate urmări deja în peste 30 de teritorii, Minimax fiind distribuitorul în Europa de Est. Producătorul noului serial, Aton Soumache, relatează: „Denver the Last Dinosaur readuce amuzamentul, personajele memorabile și poveștile care le-au plăcut părinților de azi pe când erau mici, și de care acum se vor bucura împreună cu copiii lor. Noua variantă e o abordare ‘proaspătă’ a acestui univers, tot pe fundalul plajelor Californiei pe care vor evolua Denver alături de prietenii lui”.

Adresat copiilor între 4 și 8 ani, „Denver, ultimul dinozaur” urmărește aventurile lui Denver, un dinozaur antropomorf crescut de oameni. Acțiunea e plasată în Bones Town, un orășel din sudul Statelor Unite, unde trăiește familia Scott: una neobișnuită, mai ales că unul dintre membrii ei este dinozaurul numit Denver. Care a crescut împreună cu băiețelul familiei, Harry Scott, pentru că ambii sunt născuți în aceeași zi. Alături de ‘fratele’ său, băiețelul Harry, și de prietenii lor Charlotte (bloggeriță locală) și Dan (un posibil supererou), aceștia fac un îndrăzneț grup autointitulat ‘The Dinopals’ (Dino-prietenii), care trec prin aventuri incredibile. De altfel, formația numită The Dinopals rămâne, ca în serialul original, o parte centrală a remake-ului. Mai mult, există 13 videoclipuri exclusive de câte 40 de secunde, 100% originale create pentru remake. „Deși desenele s-au updatat cu o generație, noul serial animat rămâne fidel comediei și universului seriei inițiale”, promite producătorul. Inspirat de benzile desenate „Denver, ultimul dinozaur” de Peter Keefe, Denver este un serial francez de animație, o co-producție semnată de ZAG Animation, de ON Kids and Family și PGS Entertainment.

Directorul de creație Nathanael Bronn (creatorul univerului Miraculous) și-a dorit să creeze o formulă și un aer unic care să aducă un omagiu originalului lansat în 1988. Totodată, și-a dorit să întărească aerul copilăresc al seriei, personajele îndepărtându-se de grafica originalului. Culorilor fantastice și dispoziția solară transmit aerul de plajă californiană.

”Holly Hobbie”, cu premiera sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 16:00, este o cântăreață și compozitoare de 13 ani, avându-le alături pe cele mai bune prietene și familia bine închegată, însă ea visează la cum să salveze lumea – chiar dacă misiunea începe în propria ei curte.

Sezonul doi al serialului ”Enchantimals: povești din Everwild” se difuzează la Minimax pe întreg parcursul lunii noiembrie. Enchantimals este un grup de fete adorabile pe care le leagă o prietenie specială de animăluțele lor. Aceste prietene pe jumătate fete și pe jumătate animale trăiesc într-o lume fantastică, plină de distracție și aventuri, în care grija pentru celălalt înseamnă totul!

Pe 16 noiembrie debutează la Minimax sezonul 3 al serialului animat ”Voltron – aparatorul legendar”. Cinci adolescenți nebănuitori, transportați de pe Terra în mijlocul unui război intergalactic în plină desfășurare, devin piloții a cinci lei-roboți în lupta pentru protejarea universului împotriva răului. Doar prin adevărata putere a muncii în echipă pot să-și unească forțele ca să dea naștere mărețului luptător cunoscut sub numele de Voltron.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.