Din punct de vedere jurnalistic mă consider mai repede un cienfil decât un cunoscător adus la zi cu tot ce înseamnă eSports. Ce-i drept, sufletește cumva sunt mai apropiat de jocurile video. Am considerat ca prinde bine puțin backstory pentru impresiile despre eveniment. Impresii despre ce anume mi-a captat atenția în cadrul evenimentului și cum m-am simțit pe parcursul vizitei, fără să-i fi urmărit dinainte pe invitați.

Bucharest Gaming Week a avut loc în săptămâna 4-10 noiembrie, în mai multe locații, însă evenimentul central a avut loc la Palatul Parlamentului, sâmbăta și duminica pe 9 și 10, precedat de conferințele Dev.Play.

Locația, Palatul Parlamentului, a fost, desigur, impresionantă ca spațiu și alegere. Însă nu a fost o locație gestionată prea fericit. După ce treceai de porțile de securitate (pe care le-aș aprecia și cu alte ocazii dacă se poate, nu numai la Palat) și de holul imens, zona cu standuri arăta în mare parte impecabil, cu unele standuri impresionante dar și câteva așezări mai nefericite. De exemplu, Sony a avut cel mai generos spațiu de până acum la vreun eveniment din România dedicat lumii PlayStation. În culori vibrante, cu produse disponibile la vânzare și numeroase jocuri deschise pentru testare, zona PS a fost poate cea mai impunătoare. Participanții la eveniment au putut încerca deja obișnuitele exclusivități ca Marvel’s Spider-Man, God of War sau Days Gone, dar și proaspăt lansatele MediEvil și creația românească Door Kickers Action Squad. Consola PS4 a fost oricum prezentă în mai multe locații, inclusiv zona Activision-Blizzard, axată anul acesta pe noul Call of Duty Modern Warfare, a beneficiat de puterea consolei.

Colțul dezvoltatorilor independenți era pitit după ușă, vizibil doar pentru cunoscătorii interesați. Aș fi dorit să încerc toate jocurile aduse în variante demo, dar circumstanțele au făcut să nu le apuc: sâmbătă am încercat WarriOrb și plănuiam să îmi dedic duminică mai mult timp indie-urilor… ca să ajung după 15:00 și să găsesc totul strâns deja. WarriOrb este un platformer meșterit cu uneltele Unity Engine care implică un mediu înconjurător 2.5D împânzit de captane aflat în continuă mișcare. Cu un aspect gotic dar cute, alături de mecanica de gameplay care îți resetează platformele care se distrug singure pe parcurs, WarriOrb are toate șansele să prindă la publicul genului. Printre altele la standul independent se numărau și titluri ca Broken Lines, Raji și Retro Machina.

Ca o paranteză: am apucat să testez în cadrul Dev.Play și un joculeț numit Neanderthallica (yup, acel meme antic din manualul de la școală). Într-o lume 2D pixelată generată procedural, trebuie să supraviețuiești ca om al peșterii hrănindu-te cu tot felul de animale, rezolvând puzzle-uri și schimbând vremea folosindu-te de o tamburină ca să poți accesa alte trasee prin nivel. Așteaptă-te la multe glume și easter egg-uri.

Pe scenă am fost încântat să urmăresc turneul de CS:GO dintre echipa lui Gami (5GANG) și Frații Munteanu. Chiar și ca neinteresat de fenomenul eSport, meciurile mai strânse dinspre final m-au ținut și pe mine cu sufletul la gură. Este un microb ușor de prins. Nici nu contează cine câștigă atâta timp cât competiția în sine te ține în priză.

Și mai încântat am fost de concursul de cosplay unde am recunoscut câțiva dintre participanții de la Transylvania Comic Con. Costumațiile au fost care mai de care mai creative, unele chiar impresionante ca execuție. Nu a fost loc de numere cu muzică, o piruietă de fiecare s-a putut alocat în schimb. Poate că s-a dorit și recuperarea timpului, fiindcă din cauza unor probleme tehnice a fost decalat întreg programul de sâmbătă, astfel că mă așezasem la 15:00 așteptând cosplay și neînțelegând de ce văd FIFA. Am aflat repede de probleme și concursul de cosplay a început undeva pe la 16:30. Deși preferatul publicului a fost un Deadpool îmbrăcat în portar care joacă fotbal în spatele blocului, marea câștigătoare a fost Anca Lența, a.k.a. Dark Confessor Paletress. Ea ne va reprezenta țara la Comic Con-ul din Madrid și mă bucur că a câștigat acum fiindcă ținusem cu ea la Cluj și nu câștigase.

Pentru nostalgicii gameri bătrâni sau pentru pasionații de istorie, a existat o zonă dedicată aniversării de 20 de ani a seriei Counter-Strike, unde puteai încerca fiecare joc din serie, evident cele vechi fiind instalate tot pe niște PC-uri vechi, cu monitoare cu tub catodic. A fost plăcută la vedere puștimea învățată cu Global Offensive (vai, au trecut 7 ani?) curioasă de primele jocuri.

Însă adevărata călătorie în timp s-a petrecut în spatele unor pereți falși care ascundeau o cameră pe care am descoperit-o abia a doua zi. O cameră amenajată exact pe stilul sfârșitului de deceniu 8 – început de anii ’90. Calculatoare, laptop-uri groase și console uitate care așteptau să te joci cu ele într-o cameră autentică vremii, cu un telefon fix roșu și discuri de vinil lângă mobilier. Am butonat primul Doom și primul Prince of Persia (acela 2D) pe niște laptop-uri, iar mai încolo pe un GameCube rula unul din primele jocuri 3D cu ariciul Sonic.

Pentru mine cam la asta s-a rezumat experiența la BGW 2019. Cum am precizat și la început, am avut timp limitat, cu siguranță voi petrece mai mult timp anul viitor. M-am simțit mai bătrân decât credeam, înconjurat de public sub 12 ani și invitații pe gustul acestuia. Noroc cu zona old-school care parcă îmi zicea „hai tataie că avem și din astea care îți plac ție, la 24 de ani nu te interesează Fortnite”. Mi s-a părut păcat de atâta hardware și software adus la zi la toate standurile, doar ca pe majoritatea să fie instalat exclusiv Fortnite. Iar ca organizare, deși a arătat bine ca standuri, poate ar fi fost mai bine dacă coșurile de gunoi nu erau rare și nu presupuneau să le găsești aproape ca pe niște secrete colecționabile pe harta jocului.

O galerie de aproximativ 100 de poze de la Bucharest Gaming Week 2019 găsiți pe pagina noastră de Facebook, aici, câteva dintre ele fiind disponibile mai jos:

Bucharest Gaming Week Aftermovie 2019

#BGW19 after movie!Am trăit alături de voi două zile pline de experiențe incredibile la Palatul Jocurilor Video 🤗 Ne vedem la Bucharest Gaming Week 2020! 🎮Vodafone Romania / BCR / KFC / Philips / Amber / Logitech / AOC Gaming / TP-Link / foodpanda / Mega Mall Bucuresti / Radio ZU /Pattern

Publicată de Bucharest Gaming Week pe Miercuri, 20 noiembrie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.