Starea actuală prin care trece România stârnește multe discuții și face subiectul multor controverse și complicații pe care oamenii le resimt diferit. În mod spontan o viață digitalizată, online crește în rândul românilor care caută să-și facă auzită povestea. Pentru a da viață acestor povești mai mulți actori de teatru se întâlnesc în acest online pentru a pune țara la cale, deși sunt izolați în case din cauza Coronavirusului. Actorii Vlad Zamfirescu, Serban Pavlu, Marius Manole, Carmen Tănase, Nadiana Sălăgean, izolati la domiciliu, se inițiază într-un dialog dens în semnificații, fiecare din propria casa, despre criza creată de Coronavirus, ieri la ora 22:00 a fost lansat primul episod al serialului pe canalul de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCDt4wQT_lhZjZI8JBgnC7fA și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/discutabil2020.

Subiectele variază de la închiderea teatrelor, apusul culturii, până la teoria conspirației, atingând teme curente precum digitalizarea, munca de acasă, viitorul omenirii, rata divorțurilor sau rata natalității, precum si dating-ul online care poate înflori simțitor în această perioadă.

Discutabil este o invitație în intimitatea unor tipologii ce compun societatea romanească actuală care își exhibă în mediul online umorul, frica și teoriile conspirative care se prespun că au stat la baza starii actuale a planetei. Cine este până la urmă de vină, omul…?

Omul este o ființă socială și actorii sunt cei mai aplecați către această nevoie fundamentală a umanității de a exprima ce simt și ce gândesc. Din această nevoie s-a născut proiectul ”Discutabil”, regizat de Vlad Zamfirescu în baza textului dramaturgului Alex Popa. O țesătură de intrigi ce curg din frica de moarte, teama de necunoscut și incapacitatea de a fi o ființă socială pun stăpânire pe personaje. Umorul nu poate lipsi din acest peisaj, românii find recunoscuți pentru hazul de necaz, râsu’- plânsu’ cu care privesc viața.

Discutabil este o producție Movie Production Entertainment & ATIC Pictures. Producatorul este Cristina Dobritoiu.

Episodul 1 – O să fie bine

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.