Nioh 2 este o aventură periculoasă nu doar datorită gradului de dificultate ci şi datorită sentimentului de pericol pe care îl ai constant.”

Gen: Acțiune, RPG

Lansare: 12 martie

Studio: Team Ninja

Distribuitor: Sony PlayStation România

Clasificare: 18+

Sinopsis:

Ești un războinic Yokai: pe jumătate om, pe jumătate ființă supranaturală. Trebuie să stăpânești arta samurailor dacă vrei să supraviețuiești.

Explorează Japonia din perioada Sengoku și cruntul Dark Realm, cu monștri sângeroși.

Doboară toți inamicii pe care-i întâlnești: trebuie să te folosești de sistemul de luptă din joc și de capacitatea de a te transforma într-un Yokai cu puteri paranormale devastatoare.

Recenzie:

Chiar dacă prima jumătate din 2020 nu a fost întocmai cea mai slabă perioada de jocuri, pe oricare dintre platformele principale, având ca ultimele lansări DOOM Eternal şi Animal Crossing, între ele sau după ele s-a strecurat şi Nioh 2 să potolească setea celor care căutau următoarea experienţă soulsborne sau cum se mai numeşte stilul ăsta de joc. Iar din cenuşa jocului original, Nioh, lansat cu câţiva ani în urmă, 2017 să fiu mai exact, avem un phoenix în tot ce ţine de gaming cu Nioh 2.

Un strop de istorie

Nioh 2 renunţă la ce au încercat să facă cu primul pentru ceva mai fundamental, o poveste mai japoneză pe care o spune de multe ori ca un Dark Souls şi nu ca ceva convenţional. Protagonistul sau protagonista acestei noi povești este creaţia personală a fiecăruia dintre noi. Cu un character creator destul de generos ai o grămadă de combinaţii posibile pentru a îţi crea personajul ideal în această aventură.

Povestea jocului este mai mult o combinaţie între legendă-fantezie şi un pic de istorie pe ici pe colo pentru a da farmec jocului, unul cum nu am mai văzut de la Sekiro. Tu, protagonistul, eşti o combinație om şi yokai, care în japoneză cuprinde mai multe feluri de fiinţe supranaturale însă în cazul de faţă acesta este un demon. În timp ce îţi croieşti drum printre hoţi şi monştri mitologici dai de un personaj pe nume Tokichiro cu care vei porni într-o aventură, să zicem aşa, mai unică, deoarece perioada în cauză, Sengoku, este una de conflict civil constant, iar pe lângă asta vei descoperi planul unui personaj istoric adevărat pe nume Toyotomi Hideyoshi.

Cu câteva cinematic-uri interesante toate acele mici fragmente de poveste prinse din jurul explorabil limitat, dau poveştii viaţă. Datorită audio-urilor când strângi suflete vei înţelege ce s-a întâmplat în jur şi cum au ajuns lucrurile în stare în care le vei vedea în joc. Dar asta ţine de altceva despre care vom vorbi mai jos.

Noaptea nesfârşită

Grafic vorbind jocul excelează din toate punctele de vedere și este peste original. Au făcut ceva interesant, sau cel puţin aşa mi se pare şi aşa îmi aduc aminte din original faţă de asta. Cineva a luat decizia să micşoreze sau să restrângă level design-ul pentru a acorda o atenţie mai sporită detaliilor. În timp ce Nioh 1 avea camere mari în care nu făceai nimic decât să alergi, la fel şi în exterior, aici ai şanse să cazi în apă de pe un pod pe care te lupţi. Se simte mai strâns, mai claustrofobic, dar într-un mod pozitiv și ajută jocul să fie mai direct.

Aş vrea să spun că debordează la coloristică, însă este un joc în care şi ziua pare să fie noapte dar asta nu din cauză că nu ar fi colorat corect, chiar există lucruri şi elemente foarte evidente ci din sentimentul complet pe care îl ai când joci Nioh 2, fie că e misiune principală fie că e side quest. Nioh 2 pare să ducă ă luptă constantă şi dacă nu o duce unde eşti, cu siguranţă te îndrepţi spre una. Şi în caz că e zi oricum există momente de tranziţie într-o lume care trebuie purificată pentru a deschide zona liberii treceri. Nioh 2 este o aventură periculoasă nu doar datorită gradului de dificultate despre care vom vorbi mai jos ci şi datorită sentimentului de pericol pe care îl ai constant, parcă permanent în noapte, prin păduri, tuneluri, peşteri sau sate şi chiar şi în puțina lumină a zilei. Nu este un road trip ci este ceva mai degrabă scos din Stăpânul Inelelor… mai pe steroizi.

Arta Războiului… dar pe rând

Jocul a reuşit să păstreze esenţa originalului în ceea ce priveşte gameplay-ul şi estetica doar că a îmbunătăţit-o foarte mult. Pentru fiecare lucru nou există un counter, pentru fiecare lucru pe care îl cunoşteai dinainte există ceva care trebuie să înveţi, iar deşi senzaţia generală este că pare un Dark Souls sau să zicem un Sekiro mai arcade, cu timpul se pierde, în primul rând pentru că este un alt joc făcut de o altă companie şi în al doilea rând datorită acelor elemente noi introduse care duc jocul pe un alt drum. Doar o privire la copacul de abilităţi şi pot spune că am fost la început uşor intimidat de aproximativ tot, pentru că va trebui să memorezi combinații de butoane pentru a executa anumite combo-uri.

Şi asta nu ar fi o problemă dacă drumul ar fi fost direct, în ceea ce priveşte alegerile pe care le faci, dar totul se poate schimba. De la început ai de ales cu ce arme vrei să mergi mai departe și le poţi schimba pe parcurs, iar sistemul acela de “2” există în continuare: două arme, două arcuri, două rânduri de poţiuni sau alte bombe şi două spot-uri pentru charms. Chiar dacă dificultatea jocului nu poate fi ajustată, de multe ori jocul îţi permite ca tu singur să îţi duci bătăliile aşa cum consideri că e mai simplu. Garantat să te arunci în mijlocul a 3+ inamici o să mori, iar eu am descoperit, spre exemplu, că arcul este la fel de bun ca invocarea unui spirit binevoitor să te ajute. Nu îmi aduc aminte arsenalul din primul joc însă aici de la două săbii mici şi rapide, două topoare ajungi la ciocane tonfe şi chiar kusarigame (aş presupune că e pluralul) și coase mici care sunt mânuite cu ajutorul unui lanţ metalic sau coase mari. Fiecare dintre aceste arme produc puncte pentru categoria lor, iar pe cealaltă parte, unde ai Stamina, Vitality, Dexterity etc. şi acele punctaje pot afecta îndemânarea cu care ataci cu armele.

Lăsând la o parte discuţia despre arme şi puncte de level up, gameplay-ul însuşi te fură prin sentimentul că este mai rapid, implicit merge să ataci mai repede și eşti mai puternic însă… nu e aşa. Nu cred că m-am simţit niciodată puternic în toate orele pe care le-am petrecut în Nioh 2. Frustrat, enervat, supărat şi câteodată victorios sau cel puţin am respirat uşurat când am bătut un boss, da, dar puternic… niciodată. Jocul pare să aibă o evoluţie în pattern-uri ale monştrilor şi chiar dacă te loveşti de un acelaşi mini boss de exemplu dintr-un nivel în altul o să observi că probabil, la fel ca şi tine, a învăţat scheme noi, iar tu eşti cobaiul pe care o să le încerce pe toate, în toate formele. De data asta nu mai este suficient să eschivezi şi să loveşti ci trebuie să ai in vedere existenţa unui counter la unele atacuri pe care le au chiar şi cei mai slabi dintre inamici care te pot omorâ dintr-o lovitură, dacă nu stai bine cu viaţa. Pe lângă talentul tău propriu la acest gen de jocuri mai ai de luat în calcul şi mecanica Yokai care şi ea la rândul ei poate să fie folosită în moduri diferite şi din nou, câteodată, complet lipsite de orice fel de putere propriu zisă. Te transformi complet sau doar ai un atac special pe care îl dobândeşti când omori demoni este încă o mişcare şi o combinaţie de butoane pe care eşti nevoit să o procesezi foarte repede, foarte agil și foarte eficient în timpul unei lupte.

Şi deşi recunosc că m-am simţit de multe ori trădat de joc, am zis că a fost cheap pe anumite lucruri şi la câteva aspecte, recunosc într-un final că poate în mai mare măsură a fost vina mea. Natura umană este slabă şi când se umflă muşchii pe noi credem că putem să ne batem cu patru Gaki prăpădiţi doar ca să murim ruşinos într-un colţ în care ne-am băgat singuri, în care muşchii s-au dezumflat şi anticipăm acel ecran alb negru cum că am murit şi trebuie să o luăm de la shrine.

Pădurea şopteşte

Nioh 2 are un sound design grozav, dar e și muzica care se schimbă în funcție de acțiunile din joc dar nu apuc să o bag în seamnă căci singurul lucru pe care pot să îl aud este zgomotul pe care îl fac picăturile de transpiraţie care cad de pe fruntea mea pe controller. Dar sunetul (din joc) este grozav. Că tot vorbeam sus de săgeţi şi arcuri, nu ştiu dacă există ceva mai satisfăcător în jocul ăsta decât când dai headshot cu o săgeată şi se aude cu ţâşneşte sângele sau nimic mai îngrozitor când ratezi să dai un headshot şi se aude zgomotul acela de “cling” care semnalează că ai alertat inamicul care să dovedi a fi mai greu de ucis decât credeai. Paşii, banii şi cam toate armele au un sunet foarte clar, iar monştrii cu siguranţă sunt şi ei acolo în Top 5 Cele Mai Tari Sunete Din Nioh 2. Spun asta că, în timp ce avansezi în joc mulţi inamici nu or să mai fie neapărat în faţa ta şi va trebui să te bazezi pe sunete. Îi vei identifica (după ce ai murit de 7 ori aiurea) şi după “Growl-ul” pe care îl fac.

Tot pe partea asta vorbeam de nişte storytelling prin audio-uri când iei sufletele celor morţi. Da, multă poveste este spusă prin aceste linii de dialog care îţi povestesc ce să întâmplat şi sunt perfecte, atât in game cât şi că audio design datorită faptului că sunt în japoneză. Voice acting-ul japonez pe care îl laud şi îl voi lăuda la nesfârşit, este unul care adăugă un strat în plus oricărui material pe care este aplicat, invers la ceea ce se întâmplă când lumea dublează orice din japoneză. Pierde autenticitate. Nioh 2 garantez că o are şi deşi personajul creat de tine nu vorbeşte, restul din jur o fac (în cinematic-uri) și fac ca jocul să fie mai interesant şi atrăgător.

Ultima sabie

Am intrat uşor sceptic în Nioh 2, deşi deţin originalul pe disc, cu DLC şi-l am chiar și în format digital, dar nu am fost atât de încântat de el, nici la vremea lui și nici ceva timp mai târziu, când l-am reluat. Însă combinaţia de istorie şi fantezie japoneză, cu elementele noi, au făcut ca experienţa Nioh 2 să se ridice cel puţin la nivel de Sekiro, nu zic că îl întrece deşi mecanica jocului este cam aceeaşi, dar consider că sunt suficient de diferite cât să nu fie comparate.

Nu este greu de recomandat nici celor care nu au mai jucat pentru că are un vibe destul de relaxat, dacă nu eşti un gamer împătimit şi te oftici greu, aşa ca mine. Jocul este uşor de luat şi înţeles la nivel basic chiar şi pentru câteva sesiuni de gaming, deşi natura lui cere minim o trecere prin el pentru a simţi cu adevărat durerea, dar şi gustul victoriei. Într-un mod ciudat mecanicile din Nioh 2 aduc aminte de viaţa de zi cu zi, în care te străduiești să faci ceva şi când reuşeşti te simţi bine pe moment, chiar dacă nimeni nu te felicită și nu câştigi nimic altceva în afară de experiență şi drum liber până la următorul obstacol. Treci peste și mergi înainte.

Nioh 2 a fost lansat din 12 martie, în toată lumea și-l puteți cumpăra în format retail sau digital de pe PlayStation Store pentru PlayStation 4 și PlayStation 4 Pro.

Mulțumesc PlayStation România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.