Cartoon Network – Felinele fulger revin pe ecrane cu noul serial animat ThunderCats – Răgetul

0
1770
Ascultă acest articol


A venit vremea ca răgetul felinelor să se facă auzit! Noul serial animat, ThunderCats – Răgetul, va avea premiera pe 18 mai 2020 doar la Cartoon Network.

În continuarea firului narativ al seriei originale, Lion-O și felinele fulger – Tygra, Panthro, Cheetara, WilyKit și WilyKat – reușesc cu greu să scape după ce lumea lor, Thundera, este distrusă, numai pentru a naufragia pe o planetă misterioasă și totodată exotică – Al Treilea Pământ.

Lion-O, ales de curând lider al felinelor fulger, conduce echipa și încearcă să facă din planetă noua lor casă. Însă mai multe creaturi ciudate și răufăcători le stau în cale, inclusiv maleficul Mumm-Ra, care stăpânește Al Treilea Pământ cu o mână de fier și nu are de gând să lase felinele fulger să-i oprească domnia tiranică asupra planetei.

Plin de acțiune și presărat cu umor fin, ThunderCats – Răgetul e un serial cu personaje bine croite ce emană noutate și energie și cu un fir narativ dinamic ce promite să reaprindă interesul vechilor fani ai acestor personaje și să prezinte moștenirea felinelor fulger unei noi generații.

Victor Courtright (Pickle and Peanut) și Marly Halpern-Graser (Right Now Kapow) sunt producătorii serialului, împreună cu Sam Register (Teen Titans Go!) în rol de producător executiv.

Nu rata noul serial plin de aventură și umor ThunderCats – Răgetul, care va fi lansat pe data de 18 mai 2020 și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 16:50, doar la Cartoon Network.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.