Sezonul 6 al serialului de succes În mintea criminalului (The Mentalist) este difuzat la DIVA începând cu data de 19 mai, câte două episoade în fiecare zi, de luni până vineri, de la 19:00.

Simon Baker revine în sezonul 6 al serialului În mintea criminalului, interpretând rolul lui Patrick Jane, consultantul care deține un record în rezolvarea cazurilor dificile folosind remarcabilul lui simț de observație. Abilitățile lui de investigator sunt mai ascuțite ca niciodată, iar sezonul 6 dezvăluie răspunsul multor mistere.

În sezonul 6 Elizabeth Lisbon ajunge la o listă finală de 7 suspecți: Bret Stiles, Gale Bertram, Ray Haffner, Reede Smith, Robert Kirkland, Sheriff Thomas McCallister și Brett Partridge, iar Jane încearcă să afle care dintre cei 7 suspecți este Red John. În cadrul investigațiilor află deasemenea că Red John se teme de înălțime, fluieră foarte bine și are un tatuaj pe umărul stâng.

Sezonul 6 marchează și plecarea actorilor Amanda Righetti (Grace Van Pelt) și Owain Yeoman (Wayne Rigsby). Finalul sezonului aduce fanilor confruntarea mult așteptată dintre Red John și Patrick Jane.

De luni până vineri, de la ora 19:00, Patrick Jane continuă incursiunea În mintea criminalului, din 19 mai, la DIVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.