Ascultă acest articol


Ne-am dorit mult să avem o experiență unpacking/hands on la lansarea din februarie unui smartphone care promitea să readucă în trend telefonul cu clapetă și mai mult de atât, venea cu display bendable, tehnologie relativ nouă cu care a debutat Samsung cu al său Galaxy Fold. Vorbim, bineînțeles de Samsung Galaxy Z Flip care promitea să ofere o versiune îmbunătățită și mai sigură a display-ului bendable care a întâmpinat ceva probleme la debutul Fold. A trecut ceva vreme de atunci, dar l-am primit în teste și noi, în cele din urmă și am să vorbim acum despre el.

Pachet

Seria Galaxy este gama de top a Samsung și a tratat produsele acesteia cu maximă seriozitate, detaliile fiind cât se poate la nivel calitativ. Pornind de la ambalaj, care este de culoare neagră și confecționat dintr-un carton tare, cu inscripția brand-ului și a modelului, în cazul Z Flip având chiar și un decupaj destul de atrăgător ca aspect. Genul minimalist folosit pentru ambalaj și chiar și pentru interiorul său, sunt demne de admirat, iar de această dată și accesoriile și componentele de culoare neagră (existând cazuri în care căștile, alimentatorul și cablul de date fiind albe).

În cutie găsim pe lângă cheița pentru SIM-uri, ghidul de instalare, certificatul de garanție și câteva informații noi legate strict de acest model cu focus pe display-ul bendable, plus in cartonaș despre cum să aplici husa de plastic, în două piese, pe Z Flip.

Din cutie nu lipsește alimentatorul fast charge și cablul de date USB – USB type C plus adaptorul pentru el către USB și căștile USB-C AKG intrauriculare cu doape de cauciuc de mai multe mărimi.

Bineînțeles, în pachet este prezentă și vedetasmartphone-ul Z Flip de culoare Mirror Black (există și varianta Mirror Purple respectiv Mirror Gold în alte zone decât Europa).

Ca aspect, ambalaj și conținut al Samsung Galaxy Z Flip totul este frumos aranjat și asortat, calitatea materialelor folosite fiind completate de design-ul minimalist formând un tot destul de atrăgător. În următorul clip scurt de despachetare puteți și vedea cele descrise mai sus:

Aspect

Samsung Galaxy Z Flip încă de la anunțul oficial mi s-a părut o versiune mai accesibilă și mai interesantă decât Fold, pentru că avea potențial să readucă în trend telefoanele cu clapetă – populare o perioadă de timp, la debut. Cu toate că acestea erau preferate mai mult de publicul feminin, au apărut modele care atrăgeau, la fel de mult și pe cel masculin.

Modelul cu clapetă, în zilele noastre, e foarte rar, iar Z Flip aduce, pe lângă acest lucru, și display-ul bendable și o rație a acestuia destul de diferită, 22:9.

Închis, Z Flip are pe spate un mic afișaj de 1.1”, două camere de 12MP și LED flash, iar la îmbinare, este inscripționat “Samsung”. Atunci când este deschis, pe latura mică de sus avem un microfon pentru anularea zgomotului de fundal, iar pe cea de jos avem difuzorul (mono), microfonul și portul USB. Latura din stânga, pe lângă antenele încorporate, avem slot-ul pentru nano SIM (și suport eSIM), iar pe cea din dreapta avem butonul de volum (+/-) și cel ON/Off și Bixby pe care se află și cititorul de amprente.

Display-ul bendable de 6.7” are în partea de sus camera de 10MP și Z Flip rulează Android 10 cu cea mai nouă versiune a UI-ului Samsung, aplicată.

După cum spuneam, în pachet se află și o husă din plastic tare care protejează partea din spate a Z Flip.

Ca aspect Z Flip are toate șansele să readucă acel trend, despre care tot vorbim, pentru că are dimensiuni destul de reduse, forme elegante și o varietate de culori pentru mai multe preferințe. Finisajele sunt atent făcute, colțuri rotunjite și posibilitatea de a închide/deschide Z Flip cu o singură mână. Deci, atuuri sunt pe partea de aspect, dar să aflăm și dacă tehnic ține pasul.

Tehnic

Z Flip are dimensiunile: închis – lățime 73.6 mm, lungime 84.7 mm și 15.4 mm grosime în partea din față și 17.3 mm în partea unde se îndoaie display-ul, iar deschis – are o lungime de 167.3 mm și o grosime în partea de sus și jos de 6.9 mm, respectiv de 7.2 mm în zona unde se îndoaie display-ul, iar greutatea este de 183 gr.

Pe partea de procesare avem procesor cu 8 nuclee 64-bit (7nm) cu o frecvență maximă de 2.95Ghz, 8GB RAM și 256GB memorie internă de stocare, iar bateria este de 3300mAh cu Fast Charging, Wireless Charging și Wireless PowerShare.

La conectivitate avem Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), Bluetooth v 5.0, ANT+, NFC și localizare (GPS, Galileo, Glonass, BeiDou), iar la senzori avem cel pentru scanarea de amprentă, Accelerometru, Barometru, Gyro, Geomagnetic și Proximitate.

La audio avem suport Dolby Atmos (Dolby Digital, Dolby Digital Plus), iar pentru telefonie pot fi folosite eSIM și/sau Nano SIM și se poate conecta prin LTE Cat.16 cu viteze de transfer de până la 1.0Gbps.

Display-ul este de 6.7” FHD+ Dynamic AMOLED (21.9:9) care suportă rezoluția maximă de 2636×1080 pixeli și are o densitate a acestora de 425ppi, iar display-ul extern este de 1.1” Super AMOLED și are rezoluția de 300×112 pixeli cu o densitate a acestora de 303ppi.

Camera selfie este de 10MP F2.4 cu suport Live Focus și Live Video Focus, iar cele principale, de pe spate, au câte 12MP, una fiind Ultra Wide Camera, iar cealaltă Wide-angle cu OIS și F2.2 respectiv F1.8. Se pot face înregistrări video 4K UHD (3840×2160 pixeli) la 60fps și există suport pentru HDR10+.

Z Flip rulează Android 10 cu o securitate asigurată de Knox și metodele multiple de deblocare a telefonului și include, pe lângă aplicațiile Google standard și o suită de aplicații proprietare Samsung și oferă multă atenție suportului tehnic prin Samsung Members.

După ce avem aceste date tehnice, împreună cu cele care țin de aspect și design, se pare că avem un potențial candidat în revenirea trend-ului, dar mai avem un pas de trecut: testarea!

Teste

În primul rând sunt interesat cărui tip de clienți este dedicat acest telefon. Este un telefon de business, de fun, este pentru doamne sau pentru elevi și copii? Cam unde se poziționează pe piață acest produs? Sper să găsesc un răspuns în urma testelor.

Prima experiență hands on a decurs cum mă așteptam, Z Flip dovedindu-se a fi un smartphone, hai să-i zicem Fun, dar cu specificații destul de serioase în comparație cu piața de acum a smartphone-urilor mobile de top. Am spus Fun pentru că este un smartphone jucăuș, plăcut de avut la tine și de deschis/închis numai așa, că se poate cu o mână și e simpatic. E acea dependență, să-i zicem, precum butonul de la pix și spartul de bule de pe ambalajul de protecție a produselor. Se simte sensibil în mână? Pare rigid display-ul bendable și-ți lasă o stare de teamă că se va strica? Nu, la prima întrebare, pentru că are o construcție foarte bună și îți oferă și mai multă încredere după ce-i aplici husa din pachet. Cât despre display-ul bendable, la o săptămână cât l-am folosit zilnic, destul de mult în toate testele efectuate, concluzia este că pare destul de rezistent și nu a intervenit nicio problemă până în momentul returnării lui către Samsung.

În mână se simte plăcut datorită colțurilor rotunjite și arată și bine, micuțul display fiind destul de util din punct de vedere informativ. Personal Z Flip mi se pare un pic cam grosuț, atunci când este închis, dar sunt sigur că, în timp, grosimea se va micșora, dacă seria se va extinde. Utilizarea lui Z Flip, atunci când vine vorba de cameră foto/video, este cea mai atrăgătoare, pentru faptul că, atunci când îl îndoi să-l închizi, cursa se poate opri la jumătate, smartphone-ul rămânând în poziția de “L”. În această poziție poate fi folosit la o conversație video, așezat pe birou – ca exemplu, sau poți face selfie-uri mai ușor, dar și poze cu camera de pe spate. E ca un fel de mini-laptop și e ușor și amuzant de utilizat așa.

Am făcut, bineînțeles și câteva teste de transfer atât prin Wi-Fi (test făcut pe o rețea DIGI 300Mbps) cât și prin 4G, rezultatele fiind similare, descărcarea de aplicații, transfer de fișiere și streaming făcându-se fără probleme sau întreruperi. Streaming-ul a fost testat prin jocuri online (Fortnite, Call of Duty Warzone), dar și prin YouTube, Netflix, HBO GO și Spotify totul decurgând așa cum trebuie.

Muzica și nivelul sunetului sunt bune prin singurul difuzor de pe Z Flip, experiența schimbându-se însă radical atunci când utilizezi căștile și dai drumul la Dolby Atmos, iar din punct de vedere al display-ului atracția cea mai mare a fost pentru rația difertă față de cele utilizate de alte smartphone-uri.

Rația 22:9 poate fi o experiență foarte interesantă atunci când faci poze sau filmezi, rezultatul este unul care poate aduce ceva nou și interesant, sau foarte bine ar putea să nu-ți placă. Clipurile YouTube, Netflix sau HBO GO nu vor putea fi văzut pe întreg display-ul, iar acele bare negre nu vor mai fi de această dată pe orizontală ci vor fi în permanență prezente pe verticală. Da, există posibilitatea de ciupire a display-ului pentru zoom in, dar se pierde foarte mult din părțile verticale ale clipului. Calitatea imaginii, însă, este foarte plăcută, contrastul ajutând foarte mult atunci când folosești Z Flip afară, ziua și ajută mult și acel suport HDR 10+ pentru culori și mai plăcute.

Browsing-ul și aplicațiile Social Media sunt foarte plăcut de lucrat cu ele datorită acestei rații 22:9, având parte de mai multe informații pe ecran, dar și de posibilitatea de utilizat a acestora cu Z Flip pus în poziția “L”, în partea de sus utilizând ecranul pentru ceva, iar în cea de jos pentru altceva. De asemenea îl poți folosi în acea poziție și pentru comunicare video, sau scrisă – devenind un mini-laptop.

Trebuie să vă reamintesc și de faptul că Z Flip nu este un device cu certificare pentru rezistență la apă sau praf și că e bine să fim atenți să nu-l scăpăm și din mână căci nu știu ce efect ar avea acele 183 gr în impact cu o suprafață tare.

Android 10 cu One UI 2.1 este rapid și conține o suită îndestulabilă de aplicații preinstalate Google și proprietare Samsung pentru a acoperi o plajă largă de nevoi ale utilizatorului și nu sunt neglijate nici securitatea sau suportul tehnic activ și ușor de utilizat. Bixby e prezentă și ea și ne dă oricând o voce de ajutor când apelăm la ea, fie că e vorba de asistent la ceea ce facem sau cameră foto/video.

 

Bateria a rezistat la o zi de utilizare medie spre mare, iar posibilitatea de a fi încărcat wireless și faptul că are suport Fast Charging nici nu știi când se încarcă la loc (aproximativ 3 ore). Poți, de asemenea să încarci cu Z Flip via Wireless (prin Wireless PowerShare) alte smartphone-uri care suportă încărcarea de acest gen (am testat cu Galaxy S9+ și Galaxy S10+) sau smartwatch-uri (am testat cu Galaxy Watch).

După luni bune de carantină și făcut recenzii și teste în casă, acum că ne-am mai relaxat, am scos Z Flip afară unde l-am pus la teste foto și l-am supus și unei sesiuni foto.

Dacă display-ul chiar este interesant și performant, deși nu știu cum rezistă în timp, camera este și ea destul de performantă și cadrele filmate și pozele la 22:9 arată foarte bine (din punctul meu de vedere). Pentru teste foto am folosit camera de pe spate cu AI-ul pus pe ON (detectarea mod-urilor se face parcă mai rapid și precis) și am folosit natura ca subiect principal. Am utilizat atât mod-ul wide cât și ultra wide, dar și live focus, iar la filmare am făcut câte un exemplu rapid pentru înregistrare auto la 22:9, dar și una la rezoluție Full HD și o înregistrare cu încetinitorul (slow motion). Rezultatele le vedeți mai jos:

*Ca de obicei, vreau să precizez că atât dimensiunile cât și 10% din calitatea imaginii pozelor au fost reduse intenționat pentru a le putea posta aici, dar veți putea clar să vă faceți o idee despre rezultatul original.

Concluzie

Eu cred că Samsung Galaxy Z Flip bifează multe căsuțe pentru a readuce acel trend de telefon cu clapetă pentru că, pe lângă acest simbol, aduce și o proaspătă inovație – display bendable – plus specificații bune și un aspect atrăgător. Acel format diferit, 22:9, poate aduce suprize plăcute în utilizarea camerei și a experienței de utilizare, dar poate, la fel de bine, să nu fie acceptat de utilizatori. Argumentele pro precum un spațiu mai mare de browsing și poze interesante concurează cu afișarea cu limitări a conținutui video va atrage sau… va respinge utilizatori.

Rezultatele utilizării camerei, atât la poze cât și la video, sunt foarte bune, păreri pozitive având și despre aspectul în sine al lui Z Flip, deși sunt curios dacă viitorul seriei va aduce contiua și va aduce device-uri mai subțiri. Utilizarea sa pe jumătate deschis poate genera efecte plăcute la utilizarea în diferite situații precum conferințe video, utilizarea camerei selfie sau cea de pe spate, iar folosirea în mod de trimitere și recepționare de mesaje îl va tranforma într-un mini-laptop. Pe cealaltă parte rămâne o întrebare la care nu am aflat răspunsul și anume cât de rezistent e acest tip de display în timp și sunt curios de anumite consecințe luând în considerare faptul că nu este certificat IP 67/68.

Per total Samsung Galaxy Z Flip este fun de utilizat și poate fi luat și în serios când vine vorba de specificații tehnice și atenția la detalii și aspect, dar, chiar dacă aduce o tehnologie recentă – display bending – plus tot ceea ce are de oferit, în serios poate fi luat și prețul de comercializare?

Samsung Galaxy Z Flip se comercializează în România la un preț retail de aproximativ 6.000 lei, dar poate fi obținut la un preț mai mic cu abonament la diferiți operatori de telefonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.