Sunetele istoriei, un proiect inedit de rock și istorie adresat liceenilor, începe în luna Iulie!

0
1371
Sunetele istoriei, un proiect inedit de rock și istorie adresat liceenilor, începe în luna Iulie!
Sunetele istoriei, un proiect inedit de rock și istorie adresat liceenilor, începe în luna Iulie!
Ascultă acest articol


Conceput ca un proiect ce vine în completarea programei de istorie și care prezintă o metodă alternativă de explorare a trecutului istoric, Sunetele istoriei constă în concerte de muzică fusion-rock ce vor fi prezentate online pe pagina de Facebook a organizatorului.

Elite Art Club UNESCO va transmite pe 15, 22 și 28 Iulie 2020, ȋncepând cu ora 18.00, exclusiv pe pagina de Facebook (www.facebook.com/EliteArtClubUNESCO/), un spectacol inedit de muzica fusion-rock – Sunetele istoriei. Spectacolul explorează cele mai importante evenimente istorice naționale ȋncepȃnd cu secolul IX, pȃnă ȋn prezent. Proiectul muzical-educativ se adresează cu precădere elevilor de liceu și este susținut de o trupă dinamică, cu tradiție ȋn muzica experimentală romȃnească – Aliații.

În acest fel tinerii se vor putea bucura gratuit de un eveniment original care le va prezenta prin intermediul cântecelor rock cele mai importante evenimente istorice din perioada 1830 și 1990.

Melodiile sunt reprezentative epocilor evocate și sunt reorchestrate ȋn cheie modernă de trupa Aliații formată din Cristi Dumitrașcu (voce, chiatară, pian, trompetă), Marcis Nut (bas) și Daniel Secărea (tobe). O trupă de rockeri pasionați de istorie cărora nu le este frică să abordeze subiecte grele și care cred că este important ca generațiile tinere să aibă acces la episoadele istoriei care ne-au format ca neam și țară.  Evenimentele importante amintite includ Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, Domina lui Alexandru Ioan Cuza, constituirea statului român modern, Primul Război Mondial, Marea Unire, Al Doilea Război Mondial, regimul comunist și Revoluția din 1989. Trupa Aliații va fi acompaniată de corul de copii Friendship de la Palatul Copiilor aflați sub îndrumarea profesoarei Claudia Paun Stoicescu.

Ȋn cadrul proiectului tinerii vor putea descărca gratuit de pe www.facebook.com/EliteArtClubUNESCO/ o broșură cu informații istorice care îi va ajuta să urmărească firul narativ al concertelor.

Proiectul este finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 Elite Art Club UNESCO are ca scop promovarea principiilor fundamentale UNESCO prin organizarea unor proiecte culturale complexe care răspund la exigenţele societăţii civile naţionale şi contribuie la dezvoltarea României din punct de vedere cultural şi educaţional.

Pentru mai multe detalii: Anca Maria Pricop, info@eliteart.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.