Ca părinte probabil te-ai lovit deseori de scenariul în care cel mic (4+) trebuie să treacă prin situații zgomotoase și nu e tocmai plăcut pentru el, sau situații în care acesta vrea să se bucure de entertaiment dar volumul e dat prea tare și deranjează pe cei din jur.

Trust vine cu o soluție pentru aceste situații care constau într-o serie de trei modele de căști audio over-ear, din seria Trust Urban, pentru cei mici. Cele trei variante combină câte două culori și toate includ stickere care se pot aplica direct pentru a face aspectul cât mai atrăgător. În rândurile care urmează vom discuta, așadar, despre Trust Sonin – cum au fost denumite aceste căști.

Pachet

În primul rând trebuie să precizăm că pachetul are un aspect atrăgător și cântărește puțin, deci știm din start că se vor potrivi la fix pentru cei mici (4+). Partea din față a cutiei este despărțită într-o jumătate unde avem informații și imagini despre conținutul pachetului, iar prin cealaltă jumătate vedem direct o parte din căști. Pe una dintre lateralele cutiei avem, de asemenea, o imaginie dintr-o parte cu produsul, iar pe spatele cutiei avem imaginea întreagă cu căștile. Pe latura de sus avem câteva imagini cu exemple din stickerele din pachet, iar pe latura de jos avem trecute specificațiile tehnice.

Desfacem cutia unde avem un cofraj de plastic transparent unde stau căștile cu fir și telecomandă pe el plus un ghid și o foaie cu multe stickere care se pot aplica pe cupe.

Așezat pe raftul magazinului Trust Sonin sigur atrage priviri datorită ambalajului colorat pe care sunt trecute toate datele de care părinții au nevoie pentru a decide dacă produsul este potrivit pentru copiii lor.

Aspect

Vine de la sine că atunci când faci un produs dedicat copiilor să folosești palete de culori vi, să nu utilizezi părți mici care pot fi înghițite și acel produs să fie rezistent. Ei bine, Trust Sonin este disponibil în trei combinații de culori: Verde cu gri, roz cu mov și roșu cu albastru (varianta pe care o avem și noi în test), nu conține părți mici și materialele, la prima vedere, par rezistente (este marcat de producător ca fiind Safe For Kinds).

Cele două cupe, care acoperă urechea, sunt unite de o bandă de plastic tare, acoperită într-un material moale, cusut, iar banda (roșie în exterior și albastră în interior) este extensibilă printr-un braț de plastic, la ambele cupe. Astfel căștile se pot regla să se potrivească oricui. Cupele sunt, de asemenea, dintr-un plastic tare, iar la interior – în partea care se pune pe ureche, au un material moale și comfortabil. Zona unde un braț roșu se prinde de cupe este argintie marcată de o dungă albastră, restul cupei, în exterior, find de culoare roșie.  Acel braț roșu este și locul unde merg puse cel mai bine stickerele din pachet. Burețelul din interior e albastru. Brațul care unește banda de susținere cu cupele are o porțiune mică de îmbinare, de culoare albastră, pe care este imprimată cu argintiu sigla Trust.

Firul albastru merge decât la una dintre căști și are la capăt un conector de tip jack și pe mijloc o telecomandă roșie cu volum analog. După cum spuneam, în pachet se găsește și o foaie cu multe stickere cu animăluțe și steluțe colorate, în mai multe combinații de culori.

La acest capitol, cel al aspectului, Trust Sonin, are toate calitățile să atragă privirile și entuziasmul copiilor.

Tehnic

Vom intra un pic și în detaliile tehnice pentru a ne face o imagine completă a Trust Sonin, care ne-au convins la capitolul aspect. Dimensiunile sale sunt de 182x164x73mm și cântăresc doar 172gr, iar firul are o lungime de 150cm cu connector de 3.5mm la capăt. Pe cablu avem și o telecomandă cu rotiță analog de volum și microfon Omnidirectional încorporat.

Căștile sunt de tip over-ear, sunt stereo 2.0, au o frecvență de răspuns de 20-20.000Hz și o impedanță de 32 Ohm, iar volumul maxim este limitat la 85dB (Safe for Kids) – îndeplinind norma European safety standard EN71.

După cum spuneam, cupele sunt reglabile, cu ajutorul stickerelor se pot personaliza de către cei mici cu vârste de peste 4 ani.

Se pare că Trust Sonin include cam tot ce este nevoie pentru o experiență auditivă potrivită pentru cei mici, iar alături de un aspect atrăgător, seria Trust Urban poate bifa că acoperă cu brio și clienții cu vârste mici.

Teste

Fiind căști pentru copii, Trust Sonin au ajus direct pe mâinile fiicei mele (8 ani) căruia i-am dat libertatea să le utilizeze cum dorește și apoi am avut o ședință în care am pus-o să-mi dea detalii despre experiența de utilizare.

Amatoare de Tik-Tok și YouTube, domnișoara mi-a spus că Trust Sonin se aud bine și că uneori ar fi vrut să dea și mai tare volumul la melodiile pe care-i plac, dar căștile nu au fost capabile (acea limitare de 85dB fiind gândită pentru a nu afecta auzul și așa sensibil al copiilor de 4 ani sau mai mult). Firul este destul de lung cât să se poată zbânțui pe muzica preferată, fără să-i cadă căștile de pe urechi și este avantajos că firul este atașat decât la una din căști (libertate mai mare de mișcare).

Mi-a mai spus că i se par ușoare și comode, dar după un timp mai mare de utilizare îi transpiră urechile. Complimente au mers și la posibilitățile de personalizare cu stickerele care i s-au părut simpatice. După două săptămâni de teste, în mai multe contexte, inclusiv și în sesiuni video-audio de Zoom/Skype unde microfonul a spus că funcționat și el fără probleme, concluzia ei a fost că sunt “OK” chiar dacă ar fi preferat mai mult cele în combinația de culori roz-mov.

Am făcut și eu niște teste pe muzică și mi s-au părut, d.p.d.v. al calității sunetului, de nivel mediu, înaltele și joasele fiind reglate să nu deranjeze, dar nici să se piardă în spectrul auditiv, și pernuțele de pe căști sunt într-adevăr comode, pentru purtarea lor în perioade scurte de timp. Am verificat, de asemenea și unul din problemele mai des întâlnite la caștile pentru copii și anume zona unde firul intră în cască și în cazul Trust Sonin par destul de bine asigurate. Acea cusătură de pe bandă și combinațiile de culori ale celor 3 variante mi se par că aduc și o notă elegantă căștilor, dar a mai rămas un singur test care nu l-am făcut, cel de căzături. Probabil timpul va testa aceste căști și cu căzături și rezistența pe durată lungă de utilizare, dar cei doi ani de garanție menționați de producător, ar trebui să fie utili.

Concluzie

OK-ul primit de la fetiță de 8 ani pentru Trust Sonin cred că este îndeajuns să confirme faptul că acestea sunt potrivite, cel puțin pentru copii cu vârste între 4 – 8 ani, iar din câte am putut și eu să le testez, pot confirma că au un aspect plăcut și atrăgător și faptul că pot fi folosite la aplicații de conferință, dar și pentru entertaiment, nu face decât să completeze cu brio experiența micuților de utilizare a lor.

Trust Sonin se comercializează la un preț în jur de 100 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.