Mâine începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, în Alexandria și încă 8 orașe din țară – București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara.

Alexandria rămâne inima festivalului, locul unde se vor desfășura câteva dintre cele mai îndrăgite evenimente cu care festivalul și-a obișnuit publicul, în timp ce în celelalte orașe trupele de teatru tânăr vor întâmpina pentru prima oară capsulele IDEO IDEIS pentru 5 zile de Ateliere de Teatru și Măiestrie, precum și întâlniri cu mentorii. O parte din evenimentele din Alexandria se vor transmite LIVE pe o platformă dedicată. Programul complet: http://editia15.ideoideis.ro

Ediția aniversară IDEO IDEIS va debuta cu o Festivitate de Deschidere online marți seara, pe 4 august, de la ora 20:00. Noul format al ediției, programul, trupele participante, trainerii și mentorii de anul acesta vor fi prezentați de actorul Mircea Postelnicu, iar la final echipa festivalului se va alătura pentru a povesti din culisele a 15 ani de IDEO.

În Alexandria va avea loc o serie de evenimente stradale care fac parte din inițiativa Festivalului de a schimba imaginea orașului și de a pune bazele unei educații de tip artistic într-un loc în care arta ajunge încă foarte greu. Astfel, cvartetul itinerant de coarde Sonore din București va concerta în aer liber în fiecare seară, ajungând în cinci locații diferite din oraș. Fiecare concert va dura o oră și va include piese dintr-o gamă largă de stiluri, de la muzică clasică până la muzică modernă, contemporană.

Trei clădiri din centrul orașului vor îmbrăca haine noi, 3 artiști vizuali urmând să realizeze pe parcursul celor 5 zile de festival 3 lucrări murale în centrul orașului Alexandria, aliniate la tema de anul acesta a festivalului, SCHIMBAREA. Picturile pe ziduri vor fi semnate de Cristian Scutaru, Livi Po – Liviana Popa și Wanda Hutira.

În plus, Alexandria va găzdui și instalația de artă LYRATA, semnată de artistul timișorean Andrei Arion, și curatoriată de Georgia Țidorescu. Aceasta va fi integrată într-un spațiu central al comunității și celebrează 15 ani de prezență IDEO în oraș, invitând privitorii la un dialog despre modul în care arta contemporană poate schimba lentila cu care privim spațiile urbane.

Muralele și instalația de artă vor putea fi văzute sâmbătă, 8 august, de la ora 18:00, în cadrul unui vernisaj itinerant.

Printre cele mai așteptate momente din cadrul festivalului se numără Seara Povestitorilor cu Maurice Munteanu, Gojira și Florin Ristei, discuțiile inspiraționale din cadrul celor două masterclass-uri moderate de Alexandru Ion, Cinemateca târzie – proiecții de film în aer liber, Biblioteca din Alexandria – spectacol de teatru comunitar scris și regizat de Bogdan Georgescu, difuzarea celor două spectacole de teatru audio în distribuția cărora se regăsesc doar alumni IDEO, precum și cele 20 de ateliere în aer liber sau online propuse de ART & PLAY comunității din Alexandria.

Mircea Postelnicu va modera în fiecare seară, de la 22:00, un podcast care îi va trece pe ascultători într-un mod autentic prin istoria celor 14 ediții de IDEO IDEIS și a celor mai interesante povești și personaje care au trecut pragul festivalului de teatru tânăr. Alături de el, seară de seară, vor fi invitați speciali, toți parte a familiei IDEO – câștigători ai primelor ediții, traineri și mentori, membrii din echipa originală a festivalului și mulți alții care au jucat un rol important în istoria festivalului.

Festivitatea de închidere a celei de-a 15-a ediții IDEO IDEIS se va desfășura tot online, duminică 9 august, de la ora 23:00, cu un super DJ-set ținut de prieteni și organizatori IDEO și un joc de leapșa online în care trupele participante din fiecare oraș vor putea intra în dialog.

Întâlnirea IDEO IDEIS cu fiecare din cele 9 orașe va fi documentată și comunicată de mini-redacțiile COLAJ, formate din adolescenți din fiecare comunitate, coordonați de Iulia Dromereschi, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare comunitară propus de festival, în parteneriat cu AIVImedia.hub.

În București, atelierele coordonate de trainerii Ana Covalciuc (teatru tânăr) și Nicolae Constantin Tănase (film), precum și întâlnirile de mentorat cu actrița Dana Rogoz, se vor desfășura la Roaba de Cultură și Rezidența BRD Scena9. Fotografii Adi Bulboacă și Bogdan Dincă vor documenta întâlnirea Bucureștiului cu festivalul.

Toate evenimentele incluse în programul acestei ediții se vor desfășura în aer liber, iar regulamentul de participare va fi respectat, în mod obligatoriu, atât de participanții și invitații ediției, cât și de organizatorii festivalului. Accesul și participarea la ateliere și evenimente vor fi permise numai cu condiția purtării măștii, aceasta fiind obligatorie pe toată durata desfășurării. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.