Full Metal Jacket/”Platoșa de Metal” – Disponibil în septembrie 2020 pe Blu-ray 4K

Pelicula reprezintă revenirea pe platouri a regizorului Stanley Kubrick după o pauză de șapte ani și cristalizează experiențele războiului din Vietnam, concentrându-se asupra unui grup de voluntari în Marină. Filmul este inspirat de romanul “The Short Timers”, al lui Gustav Hasford, iar în prima parte sunt prezentate detalii din timpul antrenamentelor coordonate de sergentul Hartman (R. Lee Ermey, care în viață reală este chiar instructor militar, așa că interpretarea sa devine înspăimântător de reală și credibilă). Este urmărit atent procesul de dezumanizare care se manifestă la recruții din Marină, cu accent pe sângeroasele lupte din Vietnamul anilor ’60. Ironic este faptul că cea mai mare parte a spațiilor de filmare s-au aflat în Anglia.

În partea a două a peliculei, facem cunoștință și cu alți recruți. Este vorba despre Joker (Mathew Modine), care acoperă zona ca și corespondent pentru “Stars” și Pyle. Joker, împreună cu Animal Mother (Alec Baldwin), Rafterman (Dorian Howard) și alții, înfruntă amenințări precum ambuscadă, capcanele și tragătorii vietnamezi, în vreme ce înaintează în oraș.

O privire din două perspective asupra unei singure realități: atrocitățile produse de un război ai cărui victime sunt oameni, indiferent de ce parte a baricadei se situează ei.

Regie: Stanley Kubrick
Distribuție: Matthew Modine, R. Lee Ermey, Vincent D’Onofrio
Gen: Război, Dramă
Format: Blu-ray 4K
Distribuitor: ProVideo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.