Studenții încep un nou an universitar, școala online este deja o obișnuință pentru mulți copii, iar părinții lor trebuie să facă față atât acestui program de învățare de acasă, cât și propriilor responsabilități de la locul de muncă. Această realitate a dus la o schimbare a priorităților de acasă, la o regândire a importanței unor elemente necesare pentru desfășurarea activității zilnice, iar cel mai relevant exemplu este percepția asupra tehnologiei. Deși oamenii sunt conștienți de multă vreme că este un aspect care nu mai poate fi ignorat, actuala realitate ne-a arătat că este mult mai mult de atât: reprezintă o nevoie esențială.

Pentru a susține această necesitate, în special pentru utilizatorii care lucrează zilnic de acasă și pentru elevii și studenții care vor continua să învețe de la distanță, TP-Link vine cu o serie de gadget-uri dedicate, astfel încât experiența online și conectivitatea să fie de cea mai bună calitate.

Sistemele mesh, pentru acoperire în orice colț al locuinței

Sistemele mesh sunt perfecte pentru apartamente sau case cu suprafață mare, unde nevoia unei conexiuni puternice și stabile se simte cel mai acut. Deco M4 vine în sprijinul utilizatorilor care își doresc rapiditate și fluiditate, fiind un sistem mesh Gigabit care vine în varianta cu două sau trei unități, eliminând complet zonele cu semnal slab. Versiunea cu două unități oferă acoperire de până la 260 de metri pătrați și conexiuni de până la 1167 Mbps și poate funcționa pe majoritatea conexiunilor oferite de furnizorii Internet (ISP), inclusiv pe conexiunile cu modem. Deco M4 oferă și o serie de funcționalități interesante dedicate controlului parental, oferind posibilitatea limitării timpului petrecut online și blocând site-urile web necorespunzătoare, conform profilurilor unice create pentru fiecare membru al familiei.

Unul dintre cele mai noi dispozitive lansate de TP-Link este sistemul mesh Wi-Fi 6 AX3000 Deco X60, un model de top compatibil cu noul standard Wi-Fi 6, potrivit pentru orice cerințe de conexiune, chiar și ale unei familii foarte numeroase. Acesta oferă viteze de până la 3000 Mbps – 2402 Mbps în banda de 5 GHz și 574 Mbps în banda de 2.4 GHz, asigură o acoperire de până la 650m2 și le oferă utilizatorilor securitate totală, datorită criptării WPA3 și TP-Link HomeCare™, ce pun la dispoziție funcții personalizate, inclusiv Control Parental Avansat, Antivirus și Calitatea serviciilor (QoS) pentru o experiență online mai sigură.

Routerele TP-Link din gama Archer cu tehnologie Wi-Fi 6 (AX10, AX20 și AX50), performanța de top a noii generații de home connectivity

Gama de routere Archer cu tehnologie Wi-Fi 6 (AX), mai exact modelele AX10, AX20 și AX50 au fost concepute special pentru noua generație de home connectivity. În primul rând, beneficiază de Wi-Fi 6, care oferă viteze de 3 ori mai rapide, de 4 ori mai multă capacitate, o latență scăzută cu 75% și securitate avansată.

Această gamă de routere este cea mai bună soluție pentru utilizatorii care vor o rețea puternică, stabilă, rapidă și de încredere pentru o utilizare constantă, fie că este vorba despre elevi, studenți sau profesioniști din domenii variate.

Iar pentru că relaxarea acasă a devenit și ea tot mai importantă, e nevoie ca entertainmentul și experiențele de gaming să se ridice la înălțimea unei perioade care aduce cu sine și multă presiune. Astfel, un router puternic poate face diferența în ceea ce privește distracția, mai ales după o zi plină de cursuri sau task-uri. Archer AX11000 este soluția ideală pentru gaming extrem, cu 12 fluxuri de viteză Wi-Fi de peste 10 Gbps: 4804 Mbps (5 GHz Gaming) + 4804 Mbps (5 GHz) + 1148 Mbps (2.4 GHz) și funcții speciale precum Game Accelerator, Game Protocol sau Game Statistics – pentru detalii în timp real despre jocul tău favorit.

Router-ul Archer C6U – entertainment fără întreruperi și mai multe dispozitive conectate

O altă soluție potrivită pentru nevoile de conexiune din această perioadă este routerul Gigabit Archer C6U, un dispozitiv nou lansat pe piață, compatibil cu standardul 802.11ac, care aduce în locuință conexiuni simultane în banda de 2,4 GHz (300 Mbps) și 5 GHz (867 Mbps), având până la 1200 Mbps lățime de bandă totală disponibilă. Indiferent că este vorba despre proiectele importante de la facultate sau de la locul de muncă, cele 4 antene externe și o antenă internă oferă conexiuni wireless stabile și acoperire sporită, iar tehnologia MU-MIMO crește de două ori eficiența, comunicând cu până la două dispozitive simultan. Mai mult, noul router acceptă modul Access Point, creând astfel un nou punct de acces Wi-Fi și eficientizând rețeaua de acasă.

Acesta este perfect pentru lucratul de acasă și pentru research online, pentru că oferă conectivitate rapidă și partajare ușoară a fișierelor sau documentelor, oferind în același timp o acoperire completă în casă datorită celor patru antene externe care trimit semnal Wi-Fi în fiecare colț.

Pentru necesitățile de rețea complexe și fluxuri de date bogate, TP-Link pune la dispoziția utilizatorilor și modelul Archer C80, cu tehnologia MU-MIMO și funcțiile de gestionare personalizată a rețelei, Control Parental, Rețea Vizitatori și Access Control, cu instrumente speciale pentru gestionarea rețelei, dar și routerul Archer A8, pentru performanțe Wi-Fi maxime în trei fluxuri și Wi-Fi fără întreruperi.

De asemenea, utilizarea unor routere OpenVPN / VPN precum Archer C80 și Archer A8 reprezintă o soluție care asigură securitatea conexiunilor atât pentru angajații care lucrează de acasă, cât și în termeni de soluții de business. Archer A8 și Archer C80 sunt doar două exemple de routere wireless dual band gigabit care oferă Wi-Fi securizat pentru oaspeții ce utilizează rețeaua de acasă.

Dispozitivele din gama Tapo (Tapo L510E, Tapo C200 si Tapo P100) – o casă inteligentă la îndemâna oricui

Lucratul de acasă sau învățatul de la distanță nu înseamnă doar o conexiune rapidă și stabilă la internet sau o acoperire mare a rețelei, ci și confortul pe care îl ai în spațiul de lucru sau de învățat. Pentru astfel de nevoi, TP-Link recomandă dispozitivele din gama Tapo, mai exact, Tapo L510E, becul Wi-Fi inteligent cu reglarea intensității lumii, priza Wi-Fi Mini Smart Tapo P100 cu control de la distanță și Tapo C200, camera Wi-Fi Pan/Tilt Home security pentru supraveghere constantă. Gama Smart TP-Link Tapo oferă soluții smart și fiabile care să-ți facă viața mai ușoară, în mod inteligent. Tapo este răspunsul TP-Link la cererea tot mai mare pentru soluții smart home care să fie cât mai simple și cât mai eficiente din punctul de vedere al costurilor.

TP-Link M7000, Wi-Fi mobil 4G LTE, pentru a fi mereu conectat cu prietenii

Pentru ca știm cât de important este sa fii conectat mereu, oriunde te-ai afla, TP-Link a conceput dispozitivul M7000, care oferă Wi-Fi mobil 4G LTE. Dispune de o baterie de 2000 mAh pentru o utilizare de până la 8 ore, permite accesul pentru până la 10 dispozitive simultan și suportă cea mai recentă generație 4G FDD/TDD-LTE, care este compatibilă cu rețeaua din majoritatea țărilor și regiunilor. Astfel, utilizatorii se pot conecta mereu pentru întâlniri sau sesiuni de lucru de oriunde au nevoie.

M7000 dispune de un design compact și ușor de utilizat, iar pentru a beneficia de o rețea funcțională stabilă utilizatorii trebuie doar să introducă o cartelă SIM și apoi să apese butonul de pornire. Hotspot-ul de mare viteză 4G va fi funcțional în doar câteva secunde de la introducerea cartelei SIM. Dispozitivul va fi disponibil curând în magazinele marilor retaileri.

O soluție 4G+ LTE disponibilă chiar în acest moment este, însă, Archer MR600 care aduce toată puterea conexiunilor 4G+ și viteza de transfer a datelor de până la 300 Mbps, alături de porturile full-gigabit, doar prin conectarea unei cartele SIM, fără să fie necesară o configurare specială. Acesta suportă TP-Link OneMesh™, deci funcționează cu dispozitivele TP-Link OneMesh pentru a forma o rețea Mesh flexibilă și eficientă din punct de vedere al costurilor.

Switch-urile LS1008G și LS1005G– flexibilitate și eficiență la tine acasă

Atunci când studiem sau lucrăm de acasă poate apărea și necesitatea integrării în spațiu nostru a unor gadget-uri care să ne ajute să ne desfășurăm activitatea așa cum trebuie – imprimante, stații grafice, camere web și multe altele. Pentru cei care lucrează frecvent cu astfel de accesorii, există soluțiile oferite de switch-urile TP-Link LS1005G și LS1008G, cu cinci până la opt porturi RJ45 × 10/100/1000 Mbps cu Auto-Negociere care acceptă Auto-MDI/MDIX și tehnologia Green Ethernet, ce ajustează automat consumul de energie în funcție de starea conexiunii și de lungimea cablului. Controlul fluxului IEEE 802.3X asigură un transfer de date fiabil, pentru siguranță oriunde, oricând.

TL-PA7017P KIT, viteze mari de transfer și securitate pentru orice fel de activitate

Acest kit de adaptoare Powerline Gigabit Passthrough este un dispozitiv care are la bază tehnologia AV2 HomePlug, KIT-ul TL-PA7017P oferind utilizatorilor performanțe de până la AV1000 Mbps – ideale pentru aplicații solicitante în lățimea de bandă, precum streaming video HD / 3D / 4K , jocuri online și transferuri de fișiere mari.

Cu un singur port Gigabit Ethernet, KIT-ul TL-PA7017P permite utilizatorilor să conecteze la internet un dispozitiv cu lățime de bandă mare, care să ruleze la viteze mari și să asigure Streaming Video Ultra HD. Acest lucru face ca KIT-ul TL-PA7017P să fie partenerul perfect pentru divertisment, dar și pentru alte activități care necesită redarea de conținut la viteze mari.

Mai mult, dispozitivele sunt de tip plug-and-play, iar asta înseamnă că un adaptor powerline poate fi conectat la router, iar dacă celălalt adaptor powerline este conectat la o priză electrică de perete, dispozitivul utilizatorului este gata de lucru, doar prin conectarea la portul Ethernet al adaptorului powerline. De asemenea, KIT-ul TL-PA7017P are o priză de alimentare electrică integrată, iar adaptorul powerline poate fi folosit acum ca o priză electrică tradițională. Conectează smart TV-ul sau consolele de joc la adaptor. Fiecare priză are o utilitate. Filtrul de zgomot încorporat ajută la prevenirea afectării performanței adaptorului, din cauza zgomotului produs de semnalul electric.

Astfel de dispozitive, dar și multe altele care pot contribui la calitatea vieții utilizatorilor pot fi găsite în oferta partenerilor TP-Link și pot fi achiziționate online și din magazinele marilor retaileri.

Suport și asistență tehnică locale, oricând

În orice situație, specialiștii TP-Link din departamentul de suport tehnic local se află la dispoziția utilizatorilor, pentru a le oferi asistență, indiferent de problemele întâmpinate în această perioadă cu rețeaua lor de acasă. Instalarea, configurarea și conectarea echipamentelor, alături de alte nelămuriri legate de dispozitivele proprii, pot fi gestionate simplu și rapid, datorită profesioniștilor gata să răspundă oricărui tip de întrebări cu un caracter tehnic.

Linia de suport tehnic prin telefon este disponibilă între orele 10:00-19:30, în fiecare zi lucrătoare, la numărul de telefon: +4 031 101 1290 (număr cu tarif normal, TP-Link oferind serviciile de suport tehnic în mod gratuit). Utilizatorii pot beneficia de suport tehnic şi prin live chat-ul disponibil pe pagina www.tp-link.com/ro. În afara orelor de program, utilizatorii pot folosi în continuare pagina de suport (https://www.tp-link.com/ro/support/) sau pot trimite un email la adresa support.ro@tp-link.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.