Primele două zile de festival SFR s-au desfășurat sub genericul emoțiilor reîntâlnirii în fața marelui ecran, deopotrivă pentru public și invitați. După prima zi, cu Gala dedicată lui Horațiu Mălăele, omagiat la Iași în absență, de către Rodica Mandache, Istvan Teglas, Andi Vasluianu, a urmat o zi plină de premiere, cu public dornic de a sta de vorbă cu invitații și de a vedea noutățile cinematografiei românești.

Joi, 1 octombrie, au început și proiecțiile de film de la Amfiteatrul Palas, cu difuzarea dramei Și atunci, ce e libertatea?, un film despre deportările din Bărăgan din anii `50, în regia lui Andrei Zincă. În timpul sesiunii de Q&A, cei doi invitați speciali, actorii Iulia Lumânare și Cristian Popa au punctat faptul că subiectul filmului a fost ofertant și că prezintă o parte marcantă din istoria poporului român.

În Piața Unirii, spectatorii au urmărit lungmetrajul Între Chin și Amin, de Toma Enache. Invitat special, alături de regizor, a fost actorul Constantin Cotimanis, care a povestit despre emoționantele stări prin care a trecut, interpretând rolul lui Ciumău, în filmul care vorbește despre reeducarea din închisorile comuniste. Invitații au povestit, în dialog cu publicul despre felul în care filmul este ca un tribut pentru cei care au suferit și pentru ca anumite lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Toma Enache a precizat că a fost un film făcut, într-adevăr, cu chin și Amin.

La Ateneul Național din Iași, publicul a urmărit două proiecții de excepție. În prima parte a serii, spectatorii au vizionat filmul Nunta mută, în regia lui Horațiu Mălăele, alături de actrița Meda Victor și Irina-Margareta Nistor. La finalul proiecției, publicul ieșean a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Meda Victor. „Este incredibil pentru mine faptul că de fiecare dată când urmăresc filmul mă trec aceleași emoții: de bucurie, de tristețe. Aceasta este frumusețea lui Horațiu Mălăele”, a declarat Meda Victor, actrița principală din filmul Nunta mută.

La finalul serii, spectatorii prezenți în sala Ateneului Național din Iași au urmărit documentarul Fata de aur, în regia lui Adrian Robe și a Denisei Morariu-Tamaș. Acesta prezintă povestea gimnastei Andreea Răducan și a Medaliei de Aur de la Jocurile Olimpice de la Sydney – 2000.
La Art+Design, regizorul Florin Kevorkian și Irina-Margareta Nistor au povestit despre documentarul Bukovina – țara oamenilor fagi, țara iubirii adevărate. „Am urmărit un film despre iubire și despre familie și ce am învățat eu pe durata filmărilor este să am răbdare și să apreciez familia”, a spus regizorul.

Festivalul continuă, cu respectarea tuturor normelor de prevenție împotriva răspândirii Covid-19. Biletele se pot achiziționa online, de pe eventbook.ro sau din locațiile evenimentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.