Ascultă acest articol


Jenna Elfman o intepretează în Fear the Walking Dead pe June Dorie (care dupa o perioadă i se dezvaluie numele adevărat din serial ca fiind Naomi) și a debutat în sezonul 4 în episodul “Another Day in the Diamond”, iar după ce am văzut evenimentele tragice din sezonul 5, suntem nerăbdători să aflăm ce se întâmplă în sezonul 6, care a debutat ieri, 12 octombrie, la AMC. Avem multe întrebări, respectiv ce se întâmplă cu Morgan Jones (Lennie James), cu grupul de supraviețuitori și nu în cele din urmă, ce se întâmplă cu June, iar pentru asta am avut să vedem poate scoatem ceva direct de la Jenna Elfman așa că am pus mâna pe laptop și i-am dat un Zoom și iată ce a ieșit – în exclusivitate pentru MovieNews.ro:

Silviu Tănase: Într-un efort de a scăpa de Virginia și de Pioneers, la sfârșitul sezonului 5, John și June (proaspăt căsătoriți) sunt aproape imediat separați și avem și un sfârșit incredibil pentru Morgan Jones. Cum va debuta sezonul 6, având în vedere că l-au promovat pe Morgan cu ochii roșii?

Jenna Elfman: Ei bine, cred că aceasta este partea interesantă, să aflăm exact ce se întâmplă cu aceste materiale de promovare a noului sezon. Care este starea de fapt? Unde ne poziționăm în timp și care este povestea, după cum îmi spunea și Scott M. Gimple, despre călătoriile personajului. Vorbește mult despre schimbare și despre manifestarea dramei și cum aduce acesta schimbare pentru călătoria eroului. Despre cum cineva își propune un obiectiv și apoi întâmpină o problemă și care este răspunsul acestora la problemă, cum au fost influentati de ceilalți și modul în care acest lucru le schimbă, în primul rând scopul lor, etc. Cred că veți vedea cum acei ochi roșii au o semnificație pentru Morgan, care e starea sa cu adevărat și prevede o schimbare pentru el și, bineînțeles, cum afectează asta al șaselea sezon? Cred că va fi semnificativ.

S.T.: Relația dintre June și John este în mod clar una specială și ambii au primit o dezvoltare a personajelor detaliată de către producători, dar acum că cei doi sunt căsătoriți, la ce ne putem aștepta de la ei ca un cuplu? Vor fi mai puternici sau mai vulnerabili?

Jenna: Ei bine, cred că separarea cu siguranță creează vulnerabilitate, fiecare dintre cei doi au propriile sale puncte forte pe care le-am văzut și care este valoarea lor specială pentru această lume și cred că, una dintre valorile speciale ale lui June (are multe) este abilitatea de a-i ajuta pe alții ca asistent medical. Și aceasta este un fel de ancoră a ei în această lume. Este ceva ce încă mai poate face.

Este un lucru valoros. Încă o ajută să simtă că are un loc în această lume. Lumina ei de îndrumare este capacitatea de a ajuta o altă persoană, dar și John are abilități importante. Așadar, cred că Virginia se folosește de acest lucru, pentru că este vorba de a o sluji pe ea și viziunea ei asupra lumii. Dar cred că viziunea ei asupra lumii și interpretarea valorilor este diferită față de a noastră. Și cred că asta va avea un impact foarte profund asupra lui June și a lui John.

S.T.: Cum a fost relația de colegialitate de pe platoul de filmare, cu Garret Dillahunt? Există clar o chimie între cei doi.

Jenna: Așa este. Nu l-am mai întâlnit până atunci, iar când am început să filmăm acel episod patru sau cinci în cabană, pur și simplu nu știu… câteodată se întâmplă să intri direct în ritm cu cineva ceea ce s-a și intamplat. Așa că am un respect extraordinar pentru el ca actor. Îi admir cu adevărat capacitatea și talentul pe ecran. Și am avut de învățat întotdeauna de la el. Mi-a dat sugestii bune pe care le prețuiam și le iubeam și mă simt foarte confortabil lângă el. Mă simt foarte confortabil să joc alături de el. A fost un cadou minunat. Mă simt foarte recunoscătoare că am avut ocazia de a juca acest personaj. Apreciez foarte mult scenariul, este atât de incredibil ce mi-au dat de făcut. Și apoi să mă apuc de treabă, alături de atât de mulți actori minunați, a fost foarte tare. Și Garrett este unul dintre aceștia.

S.T.: Există o mare diferență între personajul pe care l-ai interpretat în Dharma & Greg și cel al lui June din Fear the Walking Dead. Cum ar reacționa Dharma Finkelsteing Montgomery în pielea lui June?

Jenna: Da, ei bine, cred că nu știu cum să pun Dharma în locul lui June, nici măcar nu pot să mă gândesc la așa ceva.

Fiecare artist are pânze pe care pictează și, anumiți artiști, vor trece printr-o perioadă în care fac acrilice pe pânză și apoi trec printr-o perioadă în care fac schițe în creion, iar apoi vor trece printr-o fază de fotografie. Cred că fiecare artist trebuie să evolueze și vrea să fie provocat și să creeze în continuare; cred că ADN-ul principal al oricărui artist este creativitatea. Și călătoria mea a fost să aleg o zonă, intru în trup și suflet în ea și dau tot ce am mai bun. Și apoi găsesc o zonă nouă, care să mă inspire și să evoluez. Așa că simt că asta a fost o temere pentru mine pentru că a fost un nou capitol, un nou domeniu al creativității, pe care să-l stăpânesc, să mă dezvolt, să evoluez și să mă provoc. Și este foarte stimulant.

Apoi o mare și importantă parte este interacțiunea cu fanii, care este spectaculoasă, pentru că sunt atât de pasionați de personaje, de poveste, ceea ce îmi oferă o altă dimensiune a scopului meu ca actriță, deoarece pentru ei fac asta și mă aflu în propria mea călătorie ca artist. Acest lucru dă și mai mult sens la ceea ce fac pe platourile de filmare în acel loc al meu creativ. Este o dimensiune atât de satisfăcătoare datorită pasiunii, angajamentului, sprijinului și al emoțiilor lor.

Este, de asemenea, un rol. Este ca atunci când o interpretam pe Dharma și aveam un public live, care era acolo, urmărind totul alături de tine, ca un fel de dans. Știu cum să nu îi las să vadă o glumă venind și să distrag atenția cu modul în care am jucat un anumit moment de comedie, pentru a aduce apoi punchline-ul care să cadă ca o surpriză. Și apoi răspund și râd și sunt bucuroși. Și așa simt că aceasta este versiunea dramatică la acest lucru, de a lua oameni, de a te conecta la inimile lor, prin călătoria parcursă de personaj. Ce aș face în acest moment? Cum aș răspunde în această provocare? Ei își investesc întregul proces de gândire despre propria lor supraviețuire. Și asta face ca totul să capete sens. Nu este vorba să vreau să joc pentru mine căci astfel aș sta doar în propria casă făcând monologuri, dar o faci pentru cei de dincolo de ecran, știi, pentru a contribui cu ceva la lume, pentru a le reaminti oamenilor că sunt în viață sau pentru a le oferi gânduri noi pentru a vedea lumea. Acesta este scopul meu oricum. Așa că sunt de părere că Dharma a fost un fel de versiune a acelui moment. Și atunci îmi place să evoluez și să mă provoc și să cresc. Și acesta a fost acest capitol.

Cu siguranță comedia, adică, când faci un sitcom, nu ai aceste evoluții masive ale personajelor, ai personajul și apoi te regăsești în acesta; ai povestea și împreună evoluează și se schimbă. Comedia vine de la Dharma & Greg, care sunt diferiți. A fost un fel de atracție contrară. Așa se creionează un fel de șablon. Spui poveștile și un fel de umor al acestora explodează prin stabilirea arhitecturii acestor personaje. Acest tip de întreținere se și schimbă, dar nu este o schimbare uriașă. Comedia provine din ceea ce a fost stabilit dinainte, dar este altfel, face parte dintr-un alt gen, așadar vine cu reguli diferite.

S.T.: Am înțeles că filmările pentru sezonul 6 sunt în toi. Care este atmosfera de pe platou, având în vedere situația actuală a lumii?

Jenna: E în regulă. Cred că toată lumea este foarte încântată să se întoarcă într-un spațiu creativ după ce a petrecut atât de mult timp acasă. Am fost precum niște cai de curse blocați în spatele porților de start. Deci, cred că toată lumea este foarte recunoscătoare că are ocazia să se întoarcă din nou în acest spațiu creativ și totul e foarte bine, deși este diferit. Este o experiență diferită.

Suntem atât de fericiți să putem spune aceste povești și să fim angajați într-o mentalitate creativă, după ce ieși dintr-o situație de carantină. Sunt total de acord cu asta.

S.T.: Ai o dublură pentru cascadorii pentru scenele de acțiune mai complicate sau îți faci propriile cascadorii?

Jenna: Amândouă. Vreau să spun, avem întotdeauna o dublură pentru cascadorii, dar îmi place să fac și singură propriile mele cascadorii, atâtea cât se poate.

Am fost dansatoare, dansatoare profesionistă, toată viața mea. Deci, fizic, pot face destule lucruri și îmi place să le fac. Nu mi-e frică să le fac. Mi se pare foarte palpitant. Există unele scene în care sunt explozii aproape de tine. Acest gen de cascadorii le va face dublura, numai în cazul în care există vreun pericol ca ceva să zboare sau să fiu lovită de ceva. Am o dublură incredibilă în acest sezon. Mi-a învățat felul în care stau sau merg și s-a întâmplat să o privesc de parcă mă uit în oglindă. Este atât de ciudat, dar atât de grozav, totodată. Și este atât de multă mândrie în capacitatea ei. M-a ajutat în cascadoriile mele, mi le explică, se asigură că sunt în siguranță. De asemenea, îl și ajută foarte mult și pe coordonatorul nostru de cascadorii. O cheamă Linda Kessler și este fenomenală! Și am tot respectul și recunoștința pentru ea. Este spectaculoasă. E atât de bună. Da, exact, am o geamănă și asta este uimitor. Da, da, și ea este foarte drăguță și ne place să stăm și să discutăm. E minunată…

S.T.: Și pentru că este luna octombrie, luna Halloween-ului, cu toate lucrurile înfricoșătoare, ne-ai putea spune despre cea mai intensă întâlnire cu un Walker de până acum, din Fear the Walking Dead?

Oh, nu știu, există mereu aceste momente și este ceva cu care a trebuit să mă familiarizez pe platourile de filmare, dar la început m-am temut.

În narațiune va apărea la un moment dat situația în care trebuie să ucizi un Walker și trebuie să te implici emoțional. Întotdeauna vor exista unele variațiuni emoționale la momentul întâlnirii cu un Walker. Nu pot alege un astfel de moment, în mod special, pentru că toate au fost foarte intense.

Amintiți-vă, spre exemplu, când am fost la cabană cu John și tot veneau valuri de Walkeri care aproape ne-au separat. Adică aproape am fost ucisă acolo. Ar mai fi acel moment în care mă certam cu John, apoi cel de pe pod în care a trebuit să ucidem o grămadă de Walkeri, dar și cel cu puțul de petrol, când mă găsește Madison și cădem în el. Așadar, sunt multe astfel de momente intense, dar trebuie să faci orice ca să-l dai la o parte din drumul tău. Sunt, deci, multe astfel de momente și nu știu pe care l-aș putea alege în mod special.

Despre June Dorie

June Dorie (Jenna Elfman) – Fear the Walking Dead

June Dorie a fost o soră medicală la urgențe de profesie și-l va cunoașțte pe John Dorie cu care va rămâne împreună după ce se cunosc în niște condiții… delicate luând în considerare timpurile apocaliptice. În momentul apariției în serial este găsită de Madison Clark (Kim Dickens) și grupul ei, care se aflau în căutare de provizii și este dusă în tabăra lor aflată sub amenințarea grupului Vultures.

Despre Jenna Elfman:

Jenna Elfman

Jennifer Mary “Jenna” Elfmann și-a început cariera profesională ca dansatoare și a apărut în videoclipuri pentru Depeche Mode (“Halo” în 1990), Anthrax (“Black Lodge” 1993), Chris Isaak (“Somebody’s Crying” 1995) și a mers in turneu alături de ZZ Top în 1994 primind distincția de “Legs Girl”.

După ce a apărut într-o serie de reclame la televizor, Elfman a primit primul său rol în sitcom-ul american Townies, în 1996, dar serialul a avut o durată scurtă de difuzare.

Elfman este cunoscuta cel mai bine pentru rolul ei din “Dharma & Greg” (1997–2002 – 5 sezoane) pentru care a primit Golden Globe Award pentru Best Actress – Television Series Musical or Comedy în 1999, trei nominalizări Primetime Emmy Award pentru Outstanding Lead Actress in a Comedy Series și e posesoarea a două TV Guide Awards.

În cinematografie și-a făcut debutul în Grosse Pointe Blank (1997) și a mai jucat în Dr. Dolittle (1998), EDtv (1999), Keeping the Faith (2000), Town & Country (2001), Looney Tunes: Back in Action (2003), Clifford’s Really Big Movie (2004), Big Stone Gap (2014) sau Imaginary Mary (2017) – câteva exemple mai notabile.

Din 2018 a devenit parte activa din echipa Fear the Walking Dead, iar in 2020 a jucat (în rolul Barbara) în episodul A Human Face din serialul The Twilight Zone.

Despre sezonul 6 din Fear the Walking Dead:

Stilul sezonului 6 va avea un format special, de antologie, cu 16 filme mai mici ce vor converge către un final comun. Am detaliat mai multe aici.

Sezonul 6 pentru Fear the Walking Dead a debutat din 12 octombrie la AMC România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.